Ploua...
de fiecare data cand aud ropaitul stropilor ce sunt nerabdatori sa ajunga pe pamant simt o racoare sufleteasca. racoare simtita cand sufletul meu se afla in febra.si nu orice fel de febra, ci febra capatata datorita tie...da!!! datorita tie celui ce n-ai stiut ce sa faci, celui ce te-ai infurisat, celui ce traiesti cu ajutorul sufletelor furate, cu ajutorul inimilor ce ti se deschid si te primesc in ele calduros fara sa stie ca esti un vampir ce le absoarbe si ultima picatura de viata, de energie. le furi ultimul zambet si pleci mai departe spre o alta inima dorinca sa te cunoasca, fara sa-ti pese ce lasi in urma, suflet fugar.lipsit de viata si de simtire...nu trebuia, nu trebuia sa faci atatea si totusi cu nepasare le-ai facut, azi te numesc doar vampir insetat, azi te consider un fel de zburator ce furi dragostea cea dintai, distrugi iluzii si sperante, le calci in picioare si devii ca si el de neatins. atat de neatins incat nici macar nu pot sa te privesc, esti sus ca un luceafar ce straluceste decat noaptea...doar atunci te pot vedea in vis. un vis ce s-a terminat inainte de a incepe, pentru ca a venit prea tarziu si a fost speriat de alarma ceasului desteptator. in suflet ramanand o rana ce se cicatrizeaza mai mult pe zi ce trece, dar pe durata procesului o febra ma tine la podea...acea podea ce picacturile de ploaie cu racoarea lor o spala, o pregateste pentru viitorul ce urmeaza sa i se deschida. iar o data cu ea sufletul prinde viata si speranta ca intr-o zi totul se va schimba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu