Este atât de frumos să te regăsești după ce te pierzi! Să ridici capul și să te întrebi ce este cu tine, unde ai rămas și de ce te-ai pierdut.
De ce? De ce ai început să scrii, Cristina? De ce ai crezut că totul se rezumă în ”a scrie” ? De ce susțineai că nu știi să faci altceva decât să scrii? De ce ai mințit?
A trecut parcă o eternitate de când nu ai mai înșirat niciun cuvințel pe o foaie albă. Ce a fost în capul tău? Ca vei uita? Știi, doar că orice vei face, oricât de mult timp va trece vei scrie. Poate că vei scrie frumos sau poate urât, dar vei scrie, pentru că doar așa te poți simți tu însăți. Nu vei uita niciodata să te exprimi pentru că tu, fată dragă, iubești cuvintele și le iubești la nebunie. Ele sunt unica și adevărata ta iubire.
Ai fost atât de pierdută...dar te-ai întors ca un fiu risipitor. Te-ai cules, ți-ai amintit și ai început să scrii. Tastatura te-a iertat și poate că și pagina virtuală,albă, mai rămâne să te ierți tu. Da, să nu regreți că ai afirmat de nenumărate ori că tu nu mai poți scrie. De ce credeai asta? Ai uitat cine ești și din ce ești făcută? te-ai cufundat în muncă și ai uitat până și ce îți place să faci.
Hai, postează! Să vezi dacă îți mai amintești cum se face, să vezi dacă te mai simți la fel de mândră de postarea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu