Indienii nu au dorit sa se faca cunoscuti prin scrierile in proza, dar India a influentat fabula europeana, nu a fost o influenta masiva desi lumea isi inchipuia fel de fel de performante cand venea vorba de India.
Cel care rezuma filosofia Indiei este scriitorul grec Diogene Laertios in Vietile si doctrinele filosofilor.
Influentele religiei
Indirect, budismul, de exemplu, a influentat gandirea culturii Occidentale dar intrun mod indirect.
Arienii asezandu-se in India aduc cu ei niste sisteme religioase, Vedis (deoarece erau intemeiate pe Vede).
Vedele reprezinta un reper pe care toate sistemele religioase ale Indiei le confirma. Ele fiind in sine cea mai veche religie a Indiei. Despre Vede vorbim ca despre un oarecare politeism. Zeii sunt principalele fiinte care isi au prima existenta, propriile lupte. In diverse acceptiuni viata zeilor este divers descrisa dar fiecare zeu are viata la o esenta.
Nasterea zeilor
Indienii au alcatuit in Vede o teogonie (nasterea zeilor). Dyaus Pitar - Parintele zeilor- apare si in atributul lui ca Varuna – care inseamna zeul suveran.
In postura ca Dyaus Pitar este creatorul lumii, Varuna, creand lumea a emis o serie de principii transformarea lumii, schimbarea ei. A gandit lumea ca pe un fenomen aflat in continua schimbare, acest fenomen este numit Maya – varul Mayei apare ca manifestare, totul are o esenta si tine de dezvoltarea lumii.
Crearea lumii
Lumea se dorea sa fie creata, iar pentru creatie se dorea chiar sa se faca sacrificiul. Pe parcursul unei etape se consuma si se traduce pe sine, prin acest proces se naste. Iar prin dstrugere se ajunge la nasterea lumii. Lumea a fost creata pe sacrificiu si este marcata de sacrificiu.
Odata cu crearea lumii se nasc si doua categorii de zei, zeii Deva si zeii Asura, intre acestia se naste o competitie pentru suprematie. Cei mai iubiti sunt zeii Deva, acestia fiind si invingatorii iar ceilalti nu pot disparea, astfel devin zei rai- demoni
Lumea creata
Lumea odata creata va fi condusa de o triada de zei, exponenti la lumina, stralucire, cativa sunt :
Zeul Indra - cel mai curent in ipostaza de fulger, lumina taioasa, el distruge ca sa poata crea.
Zeul Agni, el este reprezentat de foc, la fel ca si fulgerul
Sarya este vazul in ipostaza solara tot pentru a distruge.
Sarcinile zeilor
Indra este cel mai popular, Veda inchinandu-i 250 de versuri. Zeu civilizator, se confrunta cu opusul sau, Vrta, un balaur care inchisese apele, oprea devenirea, oprea lumea sa se dezvolte. Sarcina lui Indra era uciderea balaurului.
Agni insemna foc, deci, este descris ca fiind zeu al sacrificiului, ca preot.
In lupta lor pentru cucerirea omenirii zeii beneficiaza de un stimul, de o modalitate de hranire pe nume saoma - apa a vietii - fiind de fapt o planta preparata. Ea le asigura nemurirea zeilor, cu ajutorul lor ei isi creau viitorul, desi zeii erau nemuritori.
A doua religie a Indiei - Brahmanismul
Brahmanismul este o replica data Vedelor, dar el nu contrazice Vedele.
S-a format aproximativ prin anul 1.000 i.Hr. impartind oamenii in caste (a preotilor, a sclavilor, a muncitorilor, a cavalerilor..)
Au ca texte fundamentale Vedele, dar interpretarea acestora nu este intotdeauna adevarata (adica ce spun vedistii). In mod current ei se bazeaza pe brahmane si upanisade.
Vedism versus Brahmanism
Gandirea religiilor are 2 grupe de intelegere, Vedismul a facut greseala de a gandi ca textele sacre pot fi posibile oricui. Pentru aceasta doar cei invatati, doar ei le inteleg concret. Astfel ei se impart in preoti si nepreoti.
Rolul preotului brahman
Brahmanismul spre deosebire de vedisti scot preotii pe primul plan. Ei administreau Biserica, politica, predau in scoli, si toate astea pentru ca ei erau cei alesi. Brahmanismul era o religie a preotilor si nimic nu se infaptuia fara preot pentru ca el cunostea « formula ». Credeau ca daca nu foloseau « formula » potrivita puteau crea o catastrofa, pentru ca o anume « formula » a creat universul. In cadrul slujbelor se incearca reconstruirea acestora, de aceea preotul era cel mai important.
Ei credeau ca universul este o aparenta, ca noi nu vedem adevarul, ca percepem prin simturi iar simturile ne mint continuu. Preotul fiind cel care stie sa ia valul, sa vada realitatea, sa vada ce e lumea si sa ajunga la zeu.
Sufletul in conceptia Brahmanistilor
Brahmanismul spune ca i se supune athman (sufletul individual) este ceea ce exista in om, omul are coordonata divina sortita sa se transmita pentru ca athman nu poate trai singur. El se incarneaza, se intrupeaza, vine in viata si face o serie de fapte in functie de aceste fapte incarnarea viitoare este mai buna sau mai rea. Cand athman este un brahman nu se mai reincarneaza. In fiecare viata athman vine cu o datorie pe care o poate sau nu rezolva, in caz de nu poate, mai vine o data.
Salvarea omeneasca vine in masura in care omul contempla cu sufletul trimis.
Va continua cu Budismul, Hinduismul si Janismul.
joi, 8 decembrie 2011
Fat-Frumos si fata de imparat
A fost o data ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. A fost un imparat si o imparateasa ce traiau fericiti in palatul lor de clestar. Palat se afla in mijlocul tinutului, tinut ce tinea cat vedeai cu ochii.
Imparatul si imparateasa traiau linistiti, fara nicio grija. Erau iubiti de slujnici, erau slujiti de un popor intelegator ce li se supuneau cu mare drag.
Tinutul in care domneau era pasnic, cu campii, paduri, iazuri. Iarna nu era prea friguroasa si nici vara prea calduroasa. Ti-era mai mare dragul sa locuiesti intr-un asemenea tinut.
Dorinta cea mai mare a regelui era sa aiba si el un baiat, un copilas al lui, care sa-i duca mai departe numele, regatul si care sa-i mosteneasca toate avutiile dupa moartea sa, care sa domneasca in liniste si pace la fel ca si el, dar micutul naravas se lasa asteptat de parintii sai. Vazand ca nu-i chip ca acest copil sa apara, imparatul si imparateasa au mers la mai multi vraci si vrajitori, dar in zadar.
Intr-una din zile pe cand imparatul era in gradina, unul dintre slujitori ii da de veste ca imparatul vecin, confruntandu-se cu aceeasi problema, a mers la o vrajitoare din tinutul sau, iar imparateasa i-a daruit un baietel frumos cat toate zilele. Auzind aceasta veste, imparatul a dat porunca de indata sa o aduca pe acea vrajitoare la el. Saraca femeie, a venit de cum i s-a dat de stire :
- La ordinele dumneavoastra am venit degraba imparate. Cu ce va pot fi de folos ?
Dupa ce i-a povestit tot ce se intampla si care ii este dorinta, vrajitoarea a spus :
- Acum ceva timp am folosit acea potiune, incerc sa fac una cat mai repede, desi lava de ou de brontozaur nu mai am.
- Stiu ca puteti si pun toata increderea mea. Ba mai mult, cere-mi orice iti pofteste inima, orice bogatie, orice tinut. Vrei aur? Iti dau cat iti doresti, dau orice pentru acea licoare magica.
- Sanatate si viata lunga imi doresc, imparate.
Acestea fiind spuse, vrajitoarea isi lua ziua buna si merse acasa.
Trecura o zi, zece, iar imparatul astepta cu nerabdare mesaj de la vrajitoare. Vrajitoarea lucra la potiune zi de vara pana seara. A inlocuit lava de ou de brontozaur cu suc de urzica dintr-o musca strivita adaugandu-i fir de paianjen… ce fir ? mai bine paianjenul intreg – doar, doar sa aiba efectul scontat - si gata potiunea.
Ii scrise ravas imparatului povestindu-i necesitatea inlocuirii – nu mai exista niciun brontozaur activ, toti erau iesiti la pensie. Decat fara copil, mai bine isi asuma acest risc.
Bucurie mare cand imparatul a primit potiunea si ravasul, dar n-a fost atat de fericit cum a fost in ziua cand i s-a dat de veste ca va avea un copilas. Pe atat de mare ce a fost bucuria atunci, incat imparatul a dat ordin sa i se duca daruri alese vrajitoarei si ca toti preotii din regat sa se roage pentru sanatatea ei.
Dupa noua luni, i-a venit imparatesesi sorocul.
- Inaltimea voastra, sunteti tatal unei minunate fetite, spuse moasa departandu-se.
- Cum ?? Ce ?? Ce fetita ?
- Da, e fetita.
Intr-adevar, o fetita blonduta, cu parul bucalat, cu totul si cu totul de aur. Cu ochii verzi, curati si luminati ca apa de izvor, ca adancul marii. Fata i-a intrat la inima imparatului din clipa in care a vazut-o. A luat-o-n brate si a uitat cat de multi isi dorea un mostenitor de parte barbateasca.
S-a gandit sa dea de stire vrajitoarei ca potiunea nu a avut efectul scontat datorita inlocuirii sale cu ingredientul naravas. Dar atentia imparatului era acaparata de gingasa creatura, ce cu trecerea anilor devenea din ce in ce mai frumoasa, atat de frumoasa incat si soarele era gelos pentru ca stralucea mai mult decat el.
Timpul a trecut ca gandul, si fetei de imparat i-a venit vremea de maritis. In petit veneau voinici, feti cu stea in frunte, printi, crai si vrajitori care de care mai bogati si mai falnici. Veneau din toate regatele, dar pe placul fetei nu era niciunul.
Pe vremea pranzului fata era in gradina, cand din senin s-a iscat o furtuna violenta ce a creat un uragan, fata disparand.
- Cum? Unde sa dispara copila??
- Un vartej, maria voastra. Nu stiu.
- Du-te degraba si da sfoara-n tara. Acel voinic care-mi va aduce fata inapoi va primi jumatate din regatul meu si fata de nevasta.
Slujnicul asa a facut, a mers de a dat stire intregii lumi.
Toti cei care o petisera fara rezultate pe printesa au inceput a cauta, dar negasind un fir, o legatura se retrageau renuntand.
Vestea disparitiei a ajuns si la auzul printului din regatul vecin. Fat – Frumos nascut datorita potiunii magice, ca si printesa.
- Tata, vreau sa plec in cautarea printesei, da-mi un sfat.
- Dragul tatei, grea misiune ti-ai ales, nu pot decat sa-ti recomand un bun invatator: vrajitoarea regatului.
De cum auzi Fat-frumos aceste vorbe a mers degraba la vrajitoare.
- Bine ai venit Fat-Frumos. Stiu ce vant te aduce la mine si am pregatit povata.
- O ascult, buna vrajitoare.
- Ia o tava cu jaratec incins si mergi cu ea in grajd, calul ce va veni la tine si va manca din el, acel cal iti va fi tovaras de drum. Dar inainte de a porni, treci pe la mine ca am ceva sa-ti daruiesc.
Printul asa a facut. Mare i-a fost mirarea cand a vazut un cal slabanog, batran si ramolit mancand jaratec.
- Timp de noua zile sa-mi aduci in fiecare dimineata jaratec, ca sa-ti pot fi de folos.
Dupa noua nopti si noua zile calul se transformase si avea cele mai frumoase noua perechi de aripi pe care le vazuse Fat Frumos pana atunci.
- Sunt gata de drum, dar inainte de a pleca mergi si ia armura tatalui tau din tinerete, cea cu totul si cu totul de aur, iti va folosi.
Fat Frumos a ascultat sfatul calului apoi isi lua ziua buna de la tatal sau si merse la vrajitoare.
- Mergi catre zidul de la miazazi, apoi vei trece prin cele trei tinuturi ale suratelor zmeului Vijelie, cu mare grija. Asculta calul, este batran si umblat. Ia cu tine aceste trei mici daruri trebuincioase- si scoase un fir ofilit de ghiocel, un ciob de oglinda si niste praf pus intr-o punguta.
- Multumesc, inteleapta vrajitoare.
Si isi lua zborul spre miazazi, a trecut zidul ce insemna ca hotarul regatului s-a incheiat, urma a intra in tinuturile haosului.
- Tine-te bine stapane, intram in tinutul Zgatiei de Cotoroante, ea arunca cu fulgere in oricine ajunge aici. Nimeni n-a trecut niciodata mai departe.Toti au sfarsit arsi, electrocutati. Asigura-te ca porti asupra ta ghiocelul oferit de vrajitoare.
- Este…
Si nu a terminat bine Fat Frumos ca se si auzi :
- Cine a indraznit…
Bum, Poc. Piu….
- Sa intre in tinutul meu ?
Fat Frumos nu a avut timp sa-i raspunda cand a vazut ca spre el inainta cu viteza luminii un fulger. Cu mult curaj intreaba calul :
- Cum il infrunt ?
- Stai fara grija, ghiocelul are puterea de a crea in jurul nostru un camp magnetic in care nu poate patrunde undele perturbatoare ale fulgerului. Urmeaza-ti drumul ca si cum nimic nu s-a intampla.
Fat Frumos vedea cum fulgerele se intreptau catre el dar la un mentru dispareau. Si-a urmat drumul fara grija. Dupa noua nopti si noua zile calul ii atrage atentia :
- Intram in cel de-al doilea tinut, cel al lui Sclipici fara Lipici. De cum vezi o luminita in zare, scoate de-ndata ciobul de oglinda fermecata si inchide ochii, orice ai auzi, orice s-ar intampla sa nu-i deschizi. De tinutul ei nu a trecut nimeni niciodata fara sa fie neorbit, sclipeste mai ceva ca soarele. Cu ajutorul oglinzii fermecate, ea insasi va orbi, iar noi ne vom continua drumul sanatosi.
Asa a si fost.
Mai mersera inca noua nopti si noua zile pana ce calul s-a oprit.
- Acum e randul meu stapane. Vezi padurea din fata ?
- Da.
- Ce vezi in ea ?
- Copaci. Nimic neobisnuit.
- Uite-te mai bine.
- O padure de balauri…Copacii n-au crengi, au capete de balauri !
- Da, stapane. Dar nu te teme. Tine-te lipit de mine. Vom zbura mai sus decat norii. Nu ne vor ajunge.
Zis si facut, dupa trei zile de vara panan-n seara, iesira din tinutul Baluroaicei.
Mai mersera noua zile si noua nopti cand in zare se vedea un castel mare, de aur. Un tinut cu totul si cu totul de aur.
- Stapane am ajuns la destinatie, aici se afla zmeul Vijelios, el a rapit-o pe frumoasa printesa cu parul de aur. Este obsedat de aur, vrea tot ce se afla pe lumea asta si este de aur.
- Dar nu si pe printesa, nu-i voi permite.
- Asculta cu mare atentie planul, daca dai gres, vom ajunge friptura de la cina zmeului. Cand iti va vedea armura de aur, si-o va dori, se va purta foarte frumos, sa nu-l crezi, e doar lingusitor. Sa-i propui ca targ: Armura pe fata de imparat. Cu siguranta va refuza, dar noi am incercat. Daca refuza, si-a semnat singur sentinta. Va sti ca nu-i vei da armura, va voi sa te ucida pentru ea. Cand el se va napusti asupra ta, tu scoate de-ndata si presara praful de stele.
- Are praful de stele o putere asa de mare ?
- Vei vedea.
Cand au ajuns in frumosul tinut, Fat Frumos nu era surprins de ceea ce vedea: case de aur, poame de aur, unelte de aur, flori de aur, si toate cele trebuincioase care se aflau acolo erau de aur. Fat Frumos se gandea la fata de imparat, la bucuria pe care o va avea atunci cand il va vedea.
Nu a trecut mult timp si fata de imparat le-a deschis usa castelului. Intr-adevar, mare bucurie atat pe capul frumoasei fete, cat si pe cel al zmeului cand l-au vazut pe Fat Frumos stralucind in asa armura de aur.
- Frate, asta tre’ sa fie a mea, a zis zmeul cand l-a vazut.
- Cu mare drag ti-o dau in schimbul a ceva pretios, i-a raspuns voinicul.
- Orice !
- Frumoasa domnita.
- Niciodata ! – si se napusti asupra lui Fat Frumos.
Dar Fat Frumos mai iute de mana, a scos praful de stele si l-a presarat. O frumoasa zana cu chip de aur, cu par de aur, in fine, cu totul si cu totul de aur a aparut din acele pulbere de praf. Zmeul cuprins de toate stalile lumesti si nelumesti, stia ca trebuie sa-i apartina, actionand din impuls :
- E de aur, e a mea! spuse si a imbratisat-o repede ca nimeni sa nu i-o poata lua inainte.
Doar ca…in clipa urmatoare s-au transformat in praf…el in praf de zmeu, iar ea in praf de stele.
Tare fericita a fost fata de imparat cand a vazut asemenea grozavie. Nu stia cum sa-i mai multumeasca voinicului ca a scapat-o din robia zmeului. Dar tanarul Fat Frumos ii era atat de drag pe cat de frumos, ca si ea, de altfel.
Intorcandu-se la palat, au facut nunta mare, la care a fost poftita toata lumea, imparati si-mparatese de peste mari si tari, crai vestiti, voinici unu’ s-unu’. Dar in toata povestea asta cei mai fericiti erau socrii, mandri de asa copii. Si-au unit destinele, si-au unit regatele si au trait fericiti pana la adanci batraneti, cand au avut si stranepoti.
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea.
Imparatul si imparateasa traiau linistiti, fara nicio grija. Erau iubiti de slujnici, erau slujiti de un popor intelegator ce li se supuneau cu mare drag.
Tinutul in care domneau era pasnic, cu campii, paduri, iazuri. Iarna nu era prea friguroasa si nici vara prea calduroasa. Ti-era mai mare dragul sa locuiesti intr-un asemenea tinut.
Dorinta cea mai mare a regelui era sa aiba si el un baiat, un copilas al lui, care sa-i duca mai departe numele, regatul si care sa-i mosteneasca toate avutiile dupa moartea sa, care sa domneasca in liniste si pace la fel ca si el, dar micutul naravas se lasa asteptat de parintii sai. Vazand ca nu-i chip ca acest copil sa apara, imparatul si imparateasa au mers la mai multi vraci si vrajitori, dar in zadar.
Intr-una din zile pe cand imparatul era in gradina, unul dintre slujitori ii da de veste ca imparatul vecin, confruntandu-se cu aceeasi problema, a mers la o vrajitoare din tinutul sau, iar imparateasa i-a daruit un baietel frumos cat toate zilele. Auzind aceasta veste, imparatul a dat porunca de indata sa o aduca pe acea vrajitoare la el. Saraca femeie, a venit de cum i s-a dat de stire :
- La ordinele dumneavoastra am venit degraba imparate. Cu ce va pot fi de folos ?
Dupa ce i-a povestit tot ce se intampla si care ii este dorinta, vrajitoarea a spus :
- Acum ceva timp am folosit acea potiune, incerc sa fac una cat mai repede, desi lava de ou de brontozaur nu mai am.
- Stiu ca puteti si pun toata increderea mea. Ba mai mult, cere-mi orice iti pofteste inima, orice bogatie, orice tinut. Vrei aur? Iti dau cat iti doresti, dau orice pentru acea licoare magica.
- Sanatate si viata lunga imi doresc, imparate.
Acestea fiind spuse, vrajitoarea isi lua ziua buna si merse acasa.
Trecura o zi, zece, iar imparatul astepta cu nerabdare mesaj de la vrajitoare. Vrajitoarea lucra la potiune zi de vara pana seara. A inlocuit lava de ou de brontozaur cu suc de urzica dintr-o musca strivita adaugandu-i fir de paianjen… ce fir ? mai bine paianjenul intreg – doar, doar sa aiba efectul scontat - si gata potiunea.
Ii scrise ravas imparatului povestindu-i necesitatea inlocuirii – nu mai exista niciun brontozaur activ, toti erau iesiti la pensie. Decat fara copil, mai bine isi asuma acest risc.
Bucurie mare cand imparatul a primit potiunea si ravasul, dar n-a fost atat de fericit cum a fost in ziua cand i s-a dat de veste ca va avea un copilas. Pe atat de mare ce a fost bucuria atunci, incat imparatul a dat ordin sa i se duca daruri alese vrajitoarei si ca toti preotii din regat sa se roage pentru sanatatea ei.
Dupa noua luni, i-a venit imparatesesi sorocul.
- Inaltimea voastra, sunteti tatal unei minunate fetite, spuse moasa departandu-se.
- Cum ?? Ce ?? Ce fetita ?
- Da, e fetita.
Intr-adevar, o fetita blonduta, cu parul bucalat, cu totul si cu totul de aur. Cu ochii verzi, curati si luminati ca apa de izvor, ca adancul marii. Fata i-a intrat la inima imparatului din clipa in care a vazut-o. A luat-o-n brate si a uitat cat de multi isi dorea un mostenitor de parte barbateasca.
S-a gandit sa dea de stire vrajitoarei ca potiunea nu a avut efectul scontat datorita inlocuirii sale cu ingredientul naravas. Dar atentia imparatului era acaparata de gingasa creatura, ce cu trecerea anilor devenea din ce in ce mai frumoasa, atat de frumoasa incat si soarele era gelos pentru ca stralucea mai mult decat el.
Timpul a trecut ca gandul, si fetei de imparat i-a venit vremea de maritis. In petit veneau voinici, feti cu stea in frunte, printi, crai si vrajitori care de care mai bogati si mai falnici. Veneau din toate regatele, dar pe placul fetei nu era niciunul.
Pe vremea pranzului fata era in gradina, cand din senin s-a iscat o furtuna violenta ce a creat un uragan, fata disparand.
- Cum? Unde sa dispara copila??
- Un vartej, maria voastra. Nu stiu.
- Du-te degraba si da sfoara-n tara. Acel voinic care-mi va aduce fata inapoi va primi jumatate din regatul meu si fata de nevasta.
Slujnicul asa a facut, a mers de a dat stire intregii lumi.
Toti cei care o petisera fara rezultate pe printesa au inceput a cauta, dar negasind un fir, o legatura se retrageau renuntand.
Vestea disparitiei a ajuns si la auzul printului din regatul vecin. Fat – Frumos nascut datorita potiunii magice, ca si printesa.
- Tata, vreau sa plec in cautarea printesei, da-mi un sfat.
- Dragul tatei, grea misiune ti-ai ales, nu pot decat sa-ti recomand un bun invatator: vrajitoarea regatului.
De cum auzi Fat-frumos aceste vorbe a mers degraba la vrajitoare.
- Bine ai venit Fat-Frumos. Stiu ce vant te aduce la mine si am pregatit povata.
- O ascult, buna vrajitoare.
- Ia o tava cu jaratec incins si mergi cu ea in grajd, calul ce va veni la tine si va manca din el, acel cal iti va fi tovaras de drum. Dar inainte de a porni, treci pe la mine ca am ceva sa-ti daruiesc.
Printul asa a facut. Mare i-a fost mirarea cand a vazut un cal slabanog, batran si ramolit mancand jaratec.
- Timp de noua zile sa-mi aduci in fiecare dimineata jaratec, ca sa-ti pot fi de folos.
Dupa noua nopti si noua zile calul se transformase si avea cele mai frumoase noua perechi de aripi pe care le vazuse Fat Frumos pana atunci.
- Sunt gata de drum, dar inainte de a pleca mergi si ia armura tatalui tau din tinerete, cea cu totul si cu totul de aur, iti va folosi.
Fat Frumos a ascultat sfatul calului apoi isi lua ziua buna de la tatal sau si merse la vrajitoare.
- Mergi catre zidul de la miazazi, apoi vei trece prin cele trei tinuturi ale suratelor zmeului Vijelie, cu mare grija. Asculta calul, este batran si umblat. Ia cu tine aceste trei mici daruri trebuincioase- si scoase un fir ofilit de ghiocel, un ciob de oglinda si niste praf pus intr-o punguta.
- Multumesc, inteleapta vrajitoare.
Si isi lua zborul spre miazazi, a trecut zidul ce insemna ca hotarul regatului s-a incheiat, urma a intra in tinuturile haosului.
- Tine-te bine stapane, intram in tinutul Zgatiei de Cotoroante, ea arunca cu fulgere in oricine ajunge aici. Nimeni n-a trecut niciodata mai departe.Toti au sfarsit arsi, electrocutati. Asigura-te ca porti asupra ta ghiocelul oferit de vrajitoare.
- Este…
Si nu a terminat bine Fat Frumos ca se si auzi :
- Cine a indraznit…
Bum, Poc. Piu….
- Sa intre in tinutul meu ?
Fat Frumos nu a avut timp sa-i raspunda cand a vazut ca spre el inainta cu viteza luminii un fulger. Cu mult curaj intreaba calul :
- Cum il infrunt ?
- Stai fara grija, ghiocelul are puterea de a crea in jurul nostru un camp magnetic in care nu poate patrunde undele perturbatoare ale fulgerului. Urmeaza-ti drumul ca si cum nimic nu s-a intampla.
Fat Frumos vedea cum fulgerele se intreptau catre el dar la un mentru dispareau. Si-a urmat drumul fara grija. Dupa noua nopti si noua zile calul ii atrage atentia :
- Intram in cel de-al doilea tinut, cel al lui Sclipici fara Lipici. De cum vezi o luminita in zare, scoate de-ndata ciobul de oglinda fermecata si inchide ochii, orice ai auzi, orice s-ar intampla sa nu-i deschizi. De tinutul ei nu a trecut nimeni niciodata fara sa fie neorbit, sclipeste mai ceva ca soarele. Cu ajutorul oglinzii fermecate, ea insasi va orbi, iar noi ne vom continua drumul sanatosi.
Asa a si fost.
Mai mersera inca noua nopti si noua zile pana ce calul s-a oprit.
- Acum e randul meu stapane. Vezi padurea din fata ?
- Da.
- Ce vezi in ea ?
- Copaci. Nimic neobisnuit.
- Uite-te mai bine.
- O padure de balauri…Copacii n-au crengi, au capete de balauri !
- Da, stapane. Dar nu te teme. Tine-te lipit de mine. Vom zbura mai sus decat norii. Nu ne vor ajunge.
Zis si facut, dupa trei zile de vara panan-n seara, iesira din tinutul Baluroaicei.
Mai mersera noua zile si noua nopti cand in zare se vedea un castel mare, de aur. Un tinut cu totul si cu totul de aur.
- Stapane am ajuns la destinatie, aici se afla zmeul Vijelios, el a rapit-o pe frumoasa printesa cu parul de aur. Este obsedat de aur, vrea tot ce se afla pe lumea asta si este de aur.
- Dar nu si pe printesa, nu-i voi permite.
- Asculta cu mare atentie planul, daca dai gres, vom ajunge friptura de la cina zmeului. Cand iti va vedea armura de aur, si-o va dori, se va purta foarte frumos, sa nu-l crezi, e doar lingusitor. Sa-i propui ca targ: Armura pe fata de imparat. Cu siguranta va refuza, dar noi am incercat. Daca refuza, si-a semnat singur sentinta. Va sti ca nu-i vei da armura, va voi sa te ucida pentru ea. Cand el se va napusti asupra ta, tu scoate de-ndata si presara praful de stele.
- Are praful de stele o putere asa de mare ?
- Vei vedea.
Cand au ajuns in frumosul tinut, Fat Frumos nu era surprins de ceea ce vedea: case de aur, poame de aur, unelte de aur, flori de aur, si toate cele trebuincioase care se aflau acolo erau de aur. Fat Frumos se gandea la fata de imparat, la bucuria pe care o va avea atunci cand il va vedea.
Nu a trecut mult timp si fata de imparat le-a deschis usa castelului. Intr-adevar, mare bucurie atat pe capul frumoasei fete, cat si pe cel al zmeului cand l-au vazut pe Fat Frumos stralucind in asa armura de aur.
- Frate, asta tre’ sa fie a mea, a zis zmeul cand l-a vazut.
- Cu mare drag ti-o dau in schimbul a ceva pretios, i-a raspuns voinicul.
- Orice !
- Frumoasa domnita.
- Niciodata ! – si se napusti asupra lui Fat Frumos.
Dar Fat Frumos mai iute de mana, a scos praful de stele si l-a presarat. O frumoasa zana cu chip de aur, cu par de aur, in fine, cu totul si cu totul de aur a aparut din acele pulbere de praf. Zmeul cuprins de toate stalile lumesti si nelumesti, stia ca trebuie sa-i apartina, actionand din impuls :
- E de aur, e a mea! spuse si a imbratisat-o repede ca nimeni sa nu i-o poata lua inainte.
Doar ca…in clipa urmatoare s-au transformat in praf…el in praf de zmeu, iar ea in praf de stele.
Tare fericita a fost fata de imparat cand a vazut asemenea grozavie. Nu stia cum sa-i mai multumeasca voinicului ca a scapat-o din robia zmeului. Dar tanarul Fat Frumos ii era atat de drag pe cat de frumos, ca si ea, de altfel.
Intorcandu-se la palat, au facut nunta mare, la care a fost poftita toata lumea, imparati si-mparatese de peste mari si tari, crai vestiti, voinici unu’ s-unu’. Dar in toata povestea asta cei mai fericiti erau socrii, mandri de asa copii. Si-au unit destinele, si-au unit regatele si au trait fericiti pana la adanci batraneti, cand au avut si stranepoti.
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea.
Originea Limbii
Limba este aspectul social al limbajului, elementul esential al acestuia. Ea este formata dintr-un sistem lexical si unul gramatical, iar limbajul reprezinta aspectul individual al limbii, facultatea vorbirii, care depinde de vointa individului si se caracterizeaza prin libertatea imbinarilor.
Oamenii de stiinta au incercat sa explice originea vorbirii (limbajul) inca din antichitate, astfel creandu-se doua ipoteze, dar ambele speculative: una individualista si alta “colectivista”.
Filosofii idealisti erau adepti ai teoriei individualiste. Ei considerau ca limbajul a aparut la omul izolat fata de ceilalti care isi intemeiau afirmatia pe factori sociali, iar in unele cazuri chiar pe procesele de munca (aceste cazuri fiind mai rare).
Originea vorbirii a fost foarte concret explicata mai intai prin doua teorii : teoria onomatopeica (a imitatiei ) si teoria interjectiilor. Prima dintre acestea a fost sustinuta de: Platon, Leibnitz, Herder, A.A. Potebnea s.a. Cea de-a doua i-a avut ca adepti pe Wilhem von Humboldt, J. Grimm, W.D. Whitney, W. Wundt etc.
Ipoteza onomatopeica a considerat ca primele cuvinte au aparut prin imitarea de catre om a zgomotelor din natura, la inceput inconstient, iar mai tarziu intentionat. Aceste cuvinte fiind, desigur, interjectii precum: poc! bum! zdup! zvarrr carr!. De la acestea s-au format mai tarziu verbele: a pocani, a bubui, a zdupani, a zvarai, a carai s.a. Dar aceasta ipoteza este gresita. Pe de o parte, gandindu-ne ca nu detinem doar astfel de cuvinte in lexicul nostru, ci isi fac aparitia si cuvinte neonomatopeice ca: apa, cer, soare, lapte, picior, gand etc. etc. Pe de alta parte, se face abstractie de cauzele sociale ale aparitiei acestor cuvinte. Sa luam insa in considerare faptul ca au aparut unele cuvinte care se deosebesc foarte putin de la o limba la alta. De exemplu cucurigu, care in romaneste reprezinta sunetul scos de cocos, acesta are aproximativ aceeasi forma si in alte limbi: cocorico (franceza), cucarecu (rusa), chichirichi (germana). Cuvantul cuc are in alte limbi drept corespondente: coucou (franceza), cuccuc (germana), guguc (bulgara), cu cu leao (chineza).
Cuvantul foc, poate sa fi aparut pe cale « interjectionala » (probabil, la inceput s-a strigat: foc!, pentru a anunta comunitatii un incendiu), are in alte limbi romanice formele: fuoco (italiana), fuego (spanioala), foga (portugheza), fen (franceza).
La fel ca acestea, numeroase alte cuvinte care desemneaza aceleasi obiecte au diverse forme de la o limba la alta. Putem continua lista exemplelor cu nene, cuvant romanesc folosit pentru adresarea catre o persoana mai in varsta, acest cuvant are in ungureste forma neni, dar se foloseste pentru adresarea catre o persoana mai in varsta, dar de gen feminin. In limba georgiana cuvantul mama corespunde romanescului tata.
Nu toate cuvintele se aseamana; masa are numeroase forme in alte limbi: table (franceza), stol (rusa), table (engleza - pronuntandu-se diferit fata de franceza), mensa (latina), tabola (italiana).
Conform ipotezei interjectionale (asemeni ipotezei onomatopeica), limbajul s-a format din sunete emise involuntar de catre om (ca si animalele). Aceste sunete si grupuri de sunete exprimau fel de fel de emotii aparute sau nu in mediul exterior si poate chiar influentate de catre acesta. In timp, sunetele si grupurile de sunete s-au format in denumiri ale obiectelor, emotiilor sau fenomenelor inconjuratoare. Conform profesorului Marcel Crihana, aceasta ipostaza este gresita, « pentru ca nici ea nu are in vedere natura sociala a limbajului, ceea ce constituie, de fapt, marele ei neajuns ».
Arhitectul roman Vitruvius a legat aparitia vorbirii de o activitate dusa in comun de colectivitatea umana « In starea primitiva, oamenii se nasteau ca fiarele, in paduri, in pesteri si cranguri, si isi traiau viata nutrindu-se cu roade salbatice ».
Mai tarziu, Charles de Brosses ( « Traite de la formation mecanique des langues et des principes physiques de l’etimologie »- 1765) a scris detaliat despre caile de dezvoltare a limbajului, de la inceputuri, adica de la primele ariculari ale primelor strigate la imbogatirea lexicala a limbilor evoluate, aratand astfel dezvoltarea societatii omenesti.
Reprezentantii scolii lingvistice sociologice franceze, Antoine Meillet, Joseph Vendries, Marcel Cohen s.a. au demonstrat in lucrarile lor ca legatura limbii cu societatea este reala si consistenta.
Din acest material demonstrativ nu poate lipsi, bineinteles, relatarea lui Herodot cu cei doi copii dusi de mici in singuratate, pentru a se observa care vor fi primele cuvinte folosite de ei in comunicare. Dupa aceasta experienta cei doi copii nu stiau sa vorbeasca pentru ca netraind intr-o comunitate, nu si-au insusit niciun limbaj.
Lingvistica moderna a demonstrat demult ca principala cauza a evolutiei limbii si gandirii se afla in evolutia realitatii obiective, ca nu poate exista o limba care sa nu se sprijine pe gandire, iar gandirea se poate dezvolta exterior formulelor lingvistice.
Nici gandire fara limba si nici limba fara gandire nu exista, isa cele doua realitati nu se confunda. Limba oglindeste realitatea ideilor, a emotiilor si vointei omului prin cuvinte, propozitii si fraze. In timp ce limba este materiala pentru ca toate unitatile sale sunt prezentate sub forma de sunete sau text, gandirea este ideala, ideile neavand atributele materiei.
Deosebirile dintre gandire si limba sunt vizibile si conclundente cand discutia priveste relatia dintre judecata si propozitie.Totusi, relatia dintre limba si gandire nu refuza analogia. Aristotel, Stoicii, Descartes, Leibnitz si altii in viziunea carora logica ocupa un loc important caci au dorit sa determine conditiile lingvistice ale unei gandiri corecte au pus accent pe sintaxa si semantica, aceste domenii in care sunt mai evidente corectitudinea si incorectitudinea, echivocul si univocul.
Conform teoriei evolutioniste Kant, Erasm, Darwin, Lamarck, majoritatea oamenilor de stiinta au incercat sa explice aparitia limbajului uman prin cercetarea fazelor de la inceputul umanitatii (adica prin comparatia cu anumite necuvantatoare), aratandu-ne unele manifestari lingvistice sau paralingvistice la albina, corb, cimpanzeu, papagal, delfin etc.
Din punctul meu de vedere, desi, s-au facut nenumarate studii inca din antichitate, si numerosi oameni de stiinta au incercat sa descopere misterul aparitiei vorbirii, el ne ramane totusi un mister. Luam in considerare ca limba s-a dezvoltat odata cu trecerea timpului, dar la origini nu stim care a fost inceputul propriu zis. Unele studii de stiinta fiind sustinute chiar de Biblie in capitolul « Geneza ».
Oamenii de stiinta au incercat sa explice originea vorbirii (limbajul) inca din antichitate, astfel creandu-se doua ipoteze, dar ambele speculative: una individualista si alta “colectivista”.
Filosofii idealisti erau adepti ai teoriei individualiste. Ei considerau ca limbajul a aparut la omul izolat fata de ceilalti care isi intemeiau afirmatia pe factori sociali, iar in unele cazuri chiar pe procesele de munca (aceste cazuri fiind mai rare).
Originea vorbirii a fost foarte concret explicata mai intai prin doua teorii : teoria onomatopeica (a imitatiei ) si teoria interjectiilor. Prima dintre acestea a fost sustinuta de: Platon, Leibnitz, Herder, A.A. Potebnea s.a. Cea de-a doua i-a avut ca adepti pe Wilhem von Humboldt, J. Grimm, W.D. Whitney, W. Wundt etc.
Ipoteza onomatopeica a considerat ca primele cuvinte au aparut prin imitarea de catre om a zgomotelor din natura, la inceput inconstient, iar mai tarziu intentionat. Aceste cuvinte fiind, desigur, interjectii precum: poc! bum! zdup! zvarrr carr!. De la acestea s-au format mai tarziu verbele: a pocani, a bubui, a zdupani, a zvarai, a carai s.a. Dar aceasta ipoteza este gresita. Pe de o parte, gandindu-ne ca nu detinem doar astfel de cuvinte in lexicul nostru, ci isi fac aparitia si cuvinte neonomatopeice ca: apa, cer, soare, lapte, picior, gand etc. etc. Pe de alta parte, se face abstractie de cauzele sociale ale aparitiei acestor cuvinte. Sa luam insa in considerare faptul ca au aparut unele cuvinte care se deosebesc foarte putin de la o limba la alta. De exemplu cucurigu, care in romaneste reprezinta sunetul scos de cocos, acesta are aproximativ aceeasi forma si in alte limbi: cocorico (franceza), cucarecu (rusa), chichirichi (germana). Cuvantul cuc are in alte limbi drept corespondente: coucou (franceza), cuccuc (germana), guguc (bulgara), cu cu leao (chineza).
Cuvantul foc, poate sa fi aparut pe cale « interjectionala » (probabil, la inceput s-a strigat: foc!, pentru a anunta comunitatii un incendiu), are in alte limbi romanice formele: fuoco (italiana), fuego (spanioala), foga (portugheza), fen (franceza).
La fel ca acestea, numeroase alte cuvinte care desemneaza aceleasi obiecte au diverse forme de la o limba la alta. Putem continua lista exemplelor cu nene, cuvant romanesc folosit pentru adresarea catre o persoana mai in varsta, acest cuvant are in ungureste forma neni, dar se foloseste pentru adresarea catre o persoana mai in varsta, dar de gen feminin. In limba georgiana cuvantul mama corespunde romanescului tata.
Nu toate cuvintele se aseamana; masa are numeroase forme in alte limbi: table (franceza), stol (rusa), table (engleza - pronuntandu-se diferit fata de franceza), mensa (latina), tabola (italiana).
Conform ipotezei interjectionale (asemeni ipotezei onomatopeica), limbajul s-a format din sunete emise involuntar de catre om (ca si animalele). Aceste sunete si grupuri de sunete exprimau fel de fel de emotii aparute sau nu in mediul exterior si poate chiar influentate de catre acesta. In timp, sunetele si grupurile de sunete s-au format in denumiri ale obiectelor, emotiilor sau fenomenelor inconjuratoare. Conform profesorului Marcel Crihana, aceasta ipostaza este gresita, « pentru ca nici ea nu are in vedere natura sociala a limbajului, ceea ce constituie, de fapt, marele ei neajuns ».
Arhitectul roman Vitruvius a legat aparitia vorbirii de o activitate dusa in comun de colectivitatea umana « In starea primitiva, oamenii se nasteau ca fiarele, in paduri, in pesteri si cranguri, si isi traiau viata nutrindu-se cu roade salbatice ».
Mai tarziu, Charles de Brosses ( « Traite de la formation mecanique des langues et des principes physiques de l’etimologie »- 1765) a scris detaliat despre caile de dezvoltare a limbajului, de la inceputuri, adica de la primele ariculari ale primelor strigate la imbogatirea lexicala a limbilor evoluate, aratand astfel dezvoltarea societatii omenesti.
Reprezentantii scolii lingvistice sociologice franceze, Antoine Meillet, Joseph Vendries, Marcel Cohen s.a. au demonstrat in lucrarile lor ca legatura limbii cu societatea este reala si consistenta.
Din acest material demonstrativ nu poate lipsi, bineinteles, relatarea lui Herodot cu cei doi copii dusi de mici in singuratate, pentru a se observa care vor fi primele cuvinte folosite de ei in comunicare. Dupa aceasta experienta cei doi copii nu stiau sa vorbeasca pentru ca netraind intr-o comunitate, nu si-au insusit niciun limbaj.
Lingvistica moderna a demonstrat demult ca principala cauza a evolutiei limbii si gandirii se afla in evolutia realitatii obiective, ca nu poate exista o limba care sa nu se sprijine pe gandire, iar gandirea se poate dezvolta exterior formulelor lingvistice.
Nici gandire fara limba si nici limba fara gandire nu exista, isa cele doua realitati nu se confunda. Limba oglindeste realitatea ideilor, a emotiilor si vointei omului prin cuvinte, propozitii si fraze. In timp ce limba este materiala pentru ca toate unitatile sale sunt prezentate sub forma de sunete sau text, gandirea este ideala, ideile neavand atributele materiei.
Deosebirile dintre gandire si limba sunt vizibile si conclundente cand discutia priveste relatia dintre judecata si propozitie.Totusi, relatia dintre limba si gandire nu refuza analogia. Aristotel, Stoicii, Descartes, Leibnitz si altii in viziunea carora logica ocupa un loc important caci au dorit sa determine conditiile lingvistice ale unei gandiri corecte au pus accent pe sintaxa si semantica, aceste domenii in care sunt mai evidente corectitudinea si incorectitudinea, echivocul si univocul.
Conform teoriei evolutioniste Kant, Erasm, Darwin, Lamarck, majoritatea oamenilor de stiinta au incercat sa explice aparitia limbajului uman prin cercetarea fazelor de la inceputul umanitatii (adica prin comparatia cu anumite necuvantatoare), aratandu-ne unele manifestari lingvistice sau paralingvistice la albina, corb, cimpanzeu, papagal, delfin etc.
Din punctul meu de vedere, desi, s-au facut nenumarate studii inca din antichitate, si numerosi oameni de stiinta au incercat sa descopere misterul aparitiei vorbirii, el ne ramane totusi un mister. Luam in considerare ca limba s-a dezvoltat odata cu trecerea timpului, dar la origini nu stim care a fost inceputul propriu zis. Unele studii de stiinta fiind sustinute chiar de Biblie in capitolul « Geneza ».
Spirite
Cand zarim pe raft un roman de dragoste, gandul ne poarta departe...poate la Romeo si Julieta, sau la o iubire implinita. La o iubire ce se desfasoara in mediul nostru, la o iubire pamanteasca ce ne este accesibila tuturor celor care ne intalnim sufletul pereche. Dar daca nu ne intalnim sufletul pereche in aceasta lume? Ne intrebam adesea daca il mai putem intalni intr-o alta dimensiune caci sentimentele inimii trec prin controlul spiritului inainte de a fi expuse astfel ele se expun in timp ce creierul gandeste altceva. La aceste intrebari mi-am gasit raspunsurile citind romanul « Spirite » a lui Theophile Gautier tradus in romana de doamna Dorina Donea. Dumneaei inca din prefata ne introduce in spiritul frumosului roman, dandu-ne indicii la ceea ce urmeaza sa ne asteptam, astfel mai reducand din surprinderea ce o vom capata pe parcursul romanului. «Cine este Spirite? Este numele personajului feminin central al acestui roman.
Ce este Spirite? Este povestea unei pasiuni ideale si retrospective, explorarea sufletului uman in toata complexitatea lui, credinta in existenta unei vieti dincolo de moarte, o initiere in comunicarea cu spiritele. Este implinirea unei dorinte de fericire eterna la care visam cu toti. » - ne descrie cartea in cateva cuvinte doamna Donea.
Un roman de 158 de pagini pe care l-am citit cu sufletul la gura in doar cateva ore exprima o frumoasa poveste de iubire ce nu tine cont nici macar de granitile vietii, o iubire vesnica ce dainuie, doua suflete pereche pe care nici macar moartea nu i-a putut desparti asa cum s-a intamplat intre Romeo si Julieta. « O dragoste excitata de imposibil si in care mai ardea ceva din flacara terestra ».
Dar in final cei doi culmina fericiti pentru totdeauna, iar sufletele lor unite formeaza un inger de dragoste.
Il recomand tuturor romanticilor si nu numai, tuturor celor care vor sa se relaxeze citind o carte buna.
Ce este Spirite? Este povestea unei pasiuni ideale si retrospective, explorarea sufletului uman in toata complexitatea lui, credinta in existenta unei vieti dincolo de moarte, o initiere in comunicarea cu spiritele. Este implinirea unei dorinte de fericire eterna la care visam cu toti. » - ne descrie cartea in cateva cuvinte doamna Donea.
Un roman de 158 de pagini pe care l-am citit cu sufletul la gura in doar cateva ore exprima o frumoasa poveste de iubire ce nu tine cont nici macar de granitile vietii, o iubire vesnica ce dainuie, doua suflete pereche pe care nici macar moartea nu i-a putut desparti asa cum s-a intamplat intre Romeo si Julieta. « O dragoste excitata de imposibil si in care mai ardea ceva din flacara terestra ».
Dar in final cei doi culmina fericiti pentru totdeauna, iar sufletele lor unite formeaza un inger de dragoste.
Il recomand tuturor romanticilor si nu numai, tuturor celor care vor sa se relaxeze citind o carte buna.
Sfarsitul Lumii sau sfarsitul timpului?
De la o perioada constatam cu stupoare ca timpul nu ne mai ajunge, ca terminam ziua fara sa ne ducem la indeplinire toate sarcinile. Si stam si ne gandim: oare ce am facut eu azi?
Purtand o discutie cu prietenii si cu oamenii din anturajul meu aud tot mai des sintagma: Nu am timp sau fac ceva anume daca am timp. Deci, am ajuns la acel moment de impas in care timpul nu ne mai ajunge, si iata ca pierdem mai multe nopti muncind, in urma carora organismul nostru nu mai da randament, nu ne odihnim cum trebuie, nu dormim cat trebuie (7-8 ore pe noapte sunt vitale pentru a avea un organism sanatos).
Ce se intampla cu timpul?
Se pare ca Rezonanta Schumann (mai este numita si Pulsul Terrei) este de vina. Aceasta a fost de 7,83 cicli/secunda dar s-a modificat, ajungand din 1973 pana in prezent la 12 cicli/ secunda. Se speculeaza ca datorita acestui fenomen din eternalele 24 de ore s-a ajuns astazi la doar 16. Dupa calculele oamenilor de stiinta, s-a ajuns la concluzia ca in anul 2012 timul nu va mai exista.
Anul 2012
De asemenea, astronomii ne anunta ca in 2012 toate planetele se vor alinia, acest fenomen producandu-se odata la 26.000 de ani, atunci cand se spune ca se incheie un Mare Ciclu Cosmic.
Calendarul mayasilor
Un alt detaliu pe care ar trebui sa-l luam in considerare ar fi calendarul mayasilor. Cu totii stim ca mayasii reprezinta o civilizatie antica care a avut si foarte buni astrologi. Astfel, mayasii au reprezentat cu exactitate miscarile planetelor si toate profetiile lor s-au infaptuit pana in prezent. Ciudat sau nu este faptul ca acest calendar se incheie pe 21 decembrie 2012.
Nu vine sfarsitul lumii
Sa fim deschisi in ceea ce priveste aceasta informatie, nu ne putem lasa influentati de presa si de publicitatea din zilele noastre fara sa ne documentam pe aceasta tema. De ceva timp tot aud persoane panicate de sfarsitul lumii. Intr-adevar avem pe zi ce trece mai multe dovezi ca ceva ciudat se intampla in jurul nostru, dar fiinta umana se adapteaza usor la nou, si noi, ca oameni putem trece peste orice. Asadar, se intampla ceea ce trebuie sa se intample, evoluam ca specie umana.
Inainte de a crede in aceste lucruri amintiti-va vor veni hristosi mincinosi, un alt semn al sfarsitului - mai degraba credeti in Biblie si in Dumnezeu, sfarsitul va veni cand El va dori si cand noi vom fi pregatiti sa-L primim in inimile noastr
Purtand o discutie cu prietenii si cu oamenii din anturajul meu aud tot mai des sintagma: Nu am timp sau fac ceva anume daca am timp. Deci, am ajuns la acel moment de impas in care timpul nu ne mai ajunge, si iata ca pierdem mai multe nopti muncind, in urma carora organismul nostru nu mai da randament, nu ne odihnim cum trebuie, nu dormim cat trebuie (7-8 ore pe noapte sunt vitale pentru a avea un organism sanatos).
Ce se intampla cu timpul?
Se pare ca Rezonanta Schumann (mai este numita si Pulsul Terrei) este de vina. Aceasta a fost de 7,83 cicli/secunda dar s-a modificat, ajungand din 1973 pana in prezent la 12 cicli/ secunda. Se speculeaza ca datorita acestui fenomen din eternalele 24 de ore s-a ajuns astazi la doar 16. Dupa calculele oamenilor de stiinta, s-a ajuns la concluzia ca in anul 2012 timul nu va mai exista.
Anul 2012
De asemenea, astronomii ne anunta ca in 2012 toate planetele se vor alinia, acest fenomen producandu-se odata la 26.000 de ani, atunci cand se spune ca se incheie un Mare Ciclu Cosmic.
Calendarul mayasilor
Un alt detaliu pe care ar trebui sa-l luam in considerare ar fi calendarul mayasilor. Cu totii stim ca mayasii reprezinta o civilizatie antica care a avut si foarte buni astrologi. Astfel, mayasii au reprezentat cu exactitate miscarile planetelor si toate profetiile lor s-au infaptuit pana in prezent. Ciudat sau nu este faptul ca acest calendar se incheie pe 21 decembrie 2012.
Nu vine sfarsitul lumii
Sa fim deschisi in ceea ce priveste aceasta informatie, nu ne putem lasa influentati de presa si de publicitatea din zilele noastre fara sa ne documentam pe aceasta tema. De ceva timp tot aud persoane panicate de sfarsitul lumii. Intr-adevar avem pe zi ce trece mai multe dovezi ca ceva ciudat se intampla in jurul nostru, dar fiinta umana se adapteaza usor la nou, si noi, ca oameni putem trece peste orice. Asadar, se intampla ceea ce trebuie sa se intample, evoluam ca specie umana.
Inainte de a crede in aceste lucruri amintiti-va vor veni hristosi mincinosi, un alt semn al sfarsitului - mai degraba credeti in Biblie si in Dumnezeu, sfarsitul va veni cand El va dori si cand noi vom fi pregatiti sa-L primim in inimile noastr
Inceputurile teatrului grec
Polisul grecesc
Primul popor care vorbeste despre ratiune este poporul grec, el introduce si gandirea logica. Grecii au avut un impact mare asupra evolutiei, ca popor, gandindu-se la sine in mod unitar. Au creat polisuri unindu-se, un polis grecesc insemnand esenta civilizatiei. La un moment dat a aparut concurenta intre polisuri, aceasta concurenta ducand la evolutie, la o creatie mai ampla, astfel se intreceau si doreau sa castige cei mai buni. Cu cat aveau mai multe concursuri castigate, cu atat valoarea polisului crestea.
Sarbatoarea lui Dionisos
Grecii aveau sarbatori si festivaluri pe care le dedicau zeilor. Una dintre acestea ii era dedicata zeului Dionisos. Aceste sarbatori mai erau numite si « Sarbatori ale vegetatiei », pentru ca se serbau atunci cand natura revenea la viata, dar tot ele marcau si momentul recoltelor, acestea din urma mai fiind numite si « Sarbatoarea vitei de vie », « Sarbatoarea vinului ». In zilele in care se culegeau roadele pamantului, oamenii se deplasau dansand, cantand, sarbatorind. Cu prilejul acestor sarbatori isi faceau aparitia acoliti ai zeului adica saleni si satiri, ei fiind considerati prieteni ai lui Dionisos.
Cum a aparut teatrul ?
Practic teatrul s-a nascut din cantecele cantate in cor la sarbatoarea Dionisiilor, imnuri ce erau menite sa obtina din partea zeului recolte bogate. Cantaretii purtau masti de tap, adica tragos in limba greaca, de aici tragandu-si numele tragedia. Oamenii aveau un rol bine stabilit dinainte. Toata aceasta miscare mergea spre ideea de teatru.
Corul
Acest sambure originar din care s-a nascut tragedia reprezinta « vocea poetului » sau glasul constiintei cetatenesti a publicului. Prin cuvintele sale (uneori recitate, alteori cantate), corul dadea explicatii asupra antecedentelor sau asupra faptelor ce urmau sa se desfasoare pe scena. Totodata prin comentarii si prin miscarile sale dansate prin care mima anumite reactii in fata evenimentelor, corul participa afectiv, liric, emotional la actiune deplangandu-i pe eroii dramei sau fericindu-i, aprobandu-i. Uneori corifeul (conducatorul corului) angaja un dialog cu unul dintre personajele tragediei, corul fiind atunci un fel de « actor colectiv », care prin interventiile si dansurile sale mimice de mare expresivitate sporea estetica, grandoarea si dramatismul spectacolului.
Corul s-a impartit la un moment dat in doua semicoruri cantand alternativ, avand in frunte doi coridei care-si raspundeau unul altuia. Abia in momentul in care unul din coristi a raspuns corului si corifeilor prin cuvinte atribuite zeului ca si cand el insusi ar fi fost Dionisos, abia atunci a aparut primul actor. Faptul s-a petrecut cand Pisistate – tiranul Atenei a organizat primele spectacole teatrale la Atena aproximativ in anul 534 i.Hr.
Acum putem vorbi despre teatru propriu-zis, legenda lui Dionisos fiind inlocuita cu subiecte din trecutul legendar, de asemenea, apar mastile ce reprezentau tipuri umane. Coristii si actorul vor urca pe o scena pentru a fi vazuti de public, iar Eschil va introduce al doilea actor.
Ce spune Aristotel despre Eschil
In Poetica sa, Aristotel subliniaza marile merite ale lui Eschil de a fi introdus cel de-al doilea actor si de a fi micsorat importanta corul. Astfel, Eschil a redus lirismul tragediei, a pus accentul pe dialogul actorilor si a dat tragediei un puternic caracter dramatic.
Viitorul pe scurt…
Pe Eschil il urmeaza Sofocle, care introduce cel de-al treilea actor pentru a da mai multa amploare scenelor, diminuand puterea corului care participa din ce in ce mai putin, iar interventiile lui fiind adesea neinsemnante. Aristotel spune ca Sofocle a inventat scenografia si decorurile pictate.
Doar il amintim si pe cel de-al treilea mare tragic atenian, si anume Euripide. Acesta era cu 30 de ani mai tanar decat Sofocle, totusi intre ei a existat o mare rivalitate, de pe urma acestei rivalitati am beneficiat noi pentru ca ne-au ramas lucrari exceptionale si astazi dupa atatia ani.
Primul popor care vorbeste despre ratiune este poporul grec, el introduce si gandirea logica. Grecii au avut un impact mare asupra evolutiei, ca popor, gandindu-se la sine in mod unitar. Au creat polisuri unindu-se, un polis grecesc insemnand esenta civilizatiei. La un moment dat a aparut concurenta intre polisuri, aceasta concurenta ducand la evolutie, la o creatie mai ampla, astfel se intreceau si doreau sa castige cei mai buni. Cu cat aveau mai multe concursuri castigate, cu atat valoarea polisului crestea.
Sarbatoarea lui Dionisos
Grecii aveau sarbatori si festivaluri pe care le dedicau zeilor. Una dintre acestea ii era dedicata zeului Dionisos. Aceste sarbatori mai erau numite si « Sarbatori ale vegetatiei », pentru ca se serbau atunci cand natura revenea la viata, dar tot ele marcau si momentul recoltelor, acestea din urma mai fiind numite si « Sarbatoarea vitei de vie », « Sarbatoarea vinului ». In zilele in care se culegeau roadele pamantului, oamenii se deplasau dansand, cantand, sarbatorind. Cu prilejul acestor sarbatori isi faceau aparitia acoliti ai zeului adica saleni si satiri, ei fiind considerati prieteni ai lui Dionisos.
Cum a aparut teatrul ?
Practic teatrul s-a nascut din cantecele cantate in cor la sarbatoarea Dionisiilor, imnuri ce erau menite sa obtina din partea zeului recolte bogate. Cantaretii purtau masti de tap, adica tragos in limba greaca, de aici tragandu-si numele tragedia. Oamenii aveau un rol bine stabilit dinainte. Toata aceasta miscare mergea spre ideea de teatru.
Corul
Acest sambure originar din care s-a nascut tragedia reprezinta « vocea poetului » sau glasul constiintei cetatenesti a publicului. Prin cuvintele sale (uneori recitate, alteori cantate), corul dadea explicatii asupra antecedentelor sau asupra faptelor ce urmau sa se desfasoare pe scena. Totodata prin comentarii si prin miscarile sale dansate prin care mima anumite reactii in fata evenimentelor, corul participa afectiv, liric, emotional la actiune deplangandu-i pe eroii dramei sau fericindu-i, aprobandu-i. Uneori corifeul (conducatorul corului) angaja un dialog cu unul dintre personajele tragediei, corul fiind atunci un fel de « actor colectiv », care prin interventiile si dansurile sale mimice de mare expresivitate sporea estetica, grandoarea si dramatismul spectacolului.
Corul s-a impartit la un moment dat in doua semicoruri cantand alternativ, avand in frunte doi coridei care-si raspundeau unul altuia. Abia in momentul in care unul din coristi a raspuns corului si corifeilor prin cuvinte atribuite zeului ca si cand el insusi ar fi fost Dionisos, abia atunci a aparut primul actor. Faptul s-a petrecut cand Pisistate – tiranul Atenei a organizat primele spectacole teatrale la Atena aproximativ in anul 534 i.Hr.
Acum putem vorbi despre teatru propriu-zis, legenda lui Dionisos fiind inlocuita cu subiecte din trecutul legendar, de asemenea, apar mastile ce reprezentau tipuri umane. Coristii si actorul vor urca pe o scena pentru a fi vazuti de public, iar Eschil va introduce al doilea actor.
Ce spune Aristotel despre Eschil
In Poetica sa, Aristotel subliniaza marile merite ale lui Eschil de a fi introdus cel de-al doilea actor si de a fi micsorat importanta corul. Astfel, Eschil a redus lirismul tragediei, a pus accentul pe dialogul actorilor si a dat tragediei un puternic caracter dramatic.
Viitorul pe scurt…
Pe Eschil il urmeaza Sofocle, care introduce cel de-al treilea actor pentru a da mai multa amploare scenelor, diminuand puterea corului care participa din ce in ce mai putin, iar interventiile lui fiind adesea neinsemnante. Aristotel spune ca Sofocle a inventat scenografia si decorurile pictate.
Doar il amintim si pe cel de-al treilea mare tragic atenian, si anume Euripide. Acesta era cu 30 de ani mai tanar decat Sofocle, totusi intre ei a existat o mare rivalitate, de pe urma acestei rivalitati am beneficiat noi pentru ca ne-au ramas lucrari exceptionale si astazi dupa atatia ani.
De la tort la canepa
Fire de tort
Cand auziti “fire de tort” probabil va ganditi la ate dulci cu gust de tort sau la un tort din fire. Nu – nu ati ghicit, firele nu au nicio legatura cu tortul in acest articol.
La « firele de tort » mai adaugam si cuvantul « canepa », da...acea planta a carei cultivare a fost interzisa pe motiv ca din ea se pot fabrica drogurile.
Dar sa ne intoarcem cu cativa zeci de ani in urma, atunci cand bunicile noastre cultivau aceasta plantuta si nu pentru a fabrica droguri, ci pentru a fabrica firul din care crosetau lucruri trebuincioase.
Ce este melita ?
Nu de putine ori am auzit in jurul nostru « Ai o gura cat o melita »dar daca il intrebi pe cel care foloseste sintagma ce inseamna « melita », cu siguranta nu va stii. Care este legatura dintre melita si canepa ? Melita este un dispozitiv cu care se bate canepa dupa ce este uscata, astfel rezultand caltii. Caltii sunt niste firisoare ce sunt amestecate cu betisoare, acestia se piaptana cu daracul, o alta unealta specifica acesta seamana cu un pieptene. Dupa ce este curata ca si lana este pregatita pentru tors cu furca de tors, iar firul este tors pe fus ca sa se poata realiza pe mosor – acesta este firul de tort.
Legaturi si Asemanari
Acesta este doar un exemplu. Cuvinte asemanatoare si cu sensuri diferite gasim la tot pasul, cuvinte ce nu au nicio legatura intre ele – insa noi, in necunostinta de cauza, le atribuim alt sens, depinzand de sensul altui cuvant cu forma asemanatoare. Ca si in cazul descris mai sus.
Folosim cuvinte al carui sens nu il cunoastem
Adesea folosim un cuvant sau chiar mai multe pe care le prindem din zbor de la altcineva, dar pentru ca ne place cum suna ni-l insusim. Folosind cuvinte al caror sens nu-l cunoastem intram in polemici, incurcaturi sau chiar ajungem in jenantul caz in care interlocutorul dandu-si seama ca nu ii cunoastem sensul ne intreaba ce inseamna acest cuvant. Ce poate fi mai jenant ?
Este indicat sa mai folosim si dictionarul din cand in cand pentru a ne pune la curent cu sensurile actuale ale cuvintelor pentru ca lexicul este viu si incontinua imbogatire.
Cand auziti “fire de tort” probabil va ganditi la ate dulci cu gust de tort sau la un tort din fire. Nu – nu ati ghicit, firele nu au nicio legatura cu tortul in acest articol.
La « firele de tort » mai adaugam si cuvantul « canepa », da...acea planta a carei cultivare a fost interzisa pe motiv ca din ea se pot fabrica drogurile.
Dar sa ne intoarcem cu cativa zeci de ani in urma, atunci cand bunicile noastre cultivau aceasta plantuta si nu pentru a fabrica droguri, ci pentru a fabrica firul din care crosetau lucruri trebuincioase.
Ce este melita ?
Nu de putine ori am auzit in jurul nostru « Ai o gura cat o melita »dar daca il intrebi pe cel care foloseste sintagma ce inseamna « melita », cu siguranta nu va stii. Care este legatura dintre melita si canepa ? Melita este un dispozitiv cu care se bate canepa dupa ce este uscata, astfel rezultand caltii. Caltii sunt niste firisoare ce sunt amestecate cu betisoare, acestia se piaptana cu daracul, o alta unealta specifica acesta seamana cu un pieptene. Dupa ce este curata ca si lana este pregatita pentru tors cu furca de tors, iar firul este tors pe fus ca sa se poata realiza pe mosor – acesta este firul de tort.
Legaturi si Asemanari
Acesta este doar un exemplu. Cuvinte asemanatoare si cu sensuri diferite gasim la tot pasul, cuvinte ce nu au nicio legatura intre ele – insa noi, in necunostinta de cauza, le atribuim alt sens, depinzand de sensul altui cuvant cu forma asemanatoare. Ca si in cazul descris mai sus.
Folosim cuvinte al carui sens nu il cunoastem
Adesea folosim un cuvant sau chiar mai multe pe care le prindem din zbor de la altcineva, dar pentru ca ne place cum suna ni-l insusim. Folosind cuvinte al caror sens nu-l cunoastem intram in polemici, incurcaturi sau chiar ajungem in jenantul caz in care interlocutorul dandu-si seama ca nu ii cunoastem sensul ne intreaba ce inseamna acest cuvant. Ce poate fi mai jenant ?
Este indicat sa mai folosim si dictionarul din cand in cand pentru a ne pune la curent cu sensurile actuale ale cuvintelor pentru ca lexicul este viu si incontinua imbogatire.
Mit sau realitate?
Inca din primii ani de scoala, de la orele de istorie ne raman tiparite in memorie doua denumiri asociate: via Appia si catacombele. Daca despre primul termen trebuie sa cercetam, sa cautam detalii sau chiar fotografii, cea de-a doua notiune ne ramane tiparita in memorie, poate chiar facem legatura cu martiriul crestin.
Via Appia
La iesirea din Roma gasim doua Via, Via Nuova si Via Antica. Via Appia este cea mai veche sosea ce uneste Roma de marile Adriatica si Ionica, trecand peste Muntii Apenini, cu o latime ce trecea in multe locuri 10 m si cu variante. Orasul Brindisi - port si principala poarta de legatura cu Orientul este situat la capatul sudic al drumului. De asemenea, Via Appia Antica lega Roma cu regiunea Puglia, renumita insa din antichitate pentru bogatiile si produsele sale agricole. Aceasta faimoasa artera de circulatie a avut si o importanta deosebita in cuceririle facute de romani, prin razboaiele purtate in celelalte tinuturi meridionale ale peninsulei.
Cimitirile subterane
La iesirea din Roma, de-a lungul soselei Via Appia Antica se gasesc Catacombele, de fapt, cimitirele subterane taiate in lut vulcanic. Functia lor a fost aceea de morminte suprapuse, dispuse unele sub alatele si grupate dupa dimensiuni, categorii sociale, rang religios etc. Mai tarziu acestea au servit drept refugiu pentru crestini. In perioada persecutiilor, crestinii au facut din catacombe un loc de intalnire, de rugaciune si adapost. Marturii ale locuirii catacombelor de catre crestini sunt inscriptiile, altarele si scriptele unor sfinti. Trebuie sa precizez, ca astazi catacombele care se viziteaza au mormitele goale, osemintele fiind depozitate in locuri special amenajate. Construite pentru a ocupa suprafete cat mai mici din cimitire, intr-un loc in afara terenurilor mlastinoase ale Romei, catacombele dovedesc geniul creator si spiritul pragmatic al romanilor. Dar tin sa subliniez importanta catacombelor pentru crestinii acelor vremuri, ele reprezentand practic un loc de adapost, pana in anul 313, cand imparatul Constantin acorda libertate cultului crestin.
Catacombele (au ca origine cuvantul grecesc cymba) sunt morminte construite dupa modelul sirian si etrusc, in lungul galeriilor subterane pana in secolul al IX-lea, devenite loc de pelerinaj si mai apoi uitate. Au fost redescoperite in anul 1578 din intamplare. Catacombele si Basilica San Sebastiano situate tot in Via Appia Antica la aproximativ 1 km de cele mentionate mai sus au fost cunoscute si accesibile cu mult inaintea secolului al XIX-lea. Biserica face parte din cele sapte biserici vizitate in pelerinaje. La jumatatea secolului al III-lea violentele persecutii ii vor determina pe crestini sa transporte in secret moastele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (care astazi se gasesc in Biserica cu acelasi nume), in aceste catacombe. In memoria lor, in secolul al IV-lea, imparatul Constantin construieste o biserica numita: Basilica Apostolorum, (Biserica Apostolilor). Biserica Sf. Sebastian a fost inchinata martirului Sebastian, pentru mormantul caruia Antonio Giorgetti a sculptat o frumoasa statuie.
Despre catacombe si despre rolul lor in istoria religiilor se pot face ample expuneri. Mergand pe urmele inca prezente ale pasilor Sfintilor, ne simtim purtati de transcendenta intr-o lume a revelatiei, pe care nicio explicatie scolastica nu ti-o poate oferi. Te gandesti mai mult ca oricand la Divinitate, dar si la ceea ce a insemnat Cetatea Eterna pentru omenire.
Via Appia
La iesirea din Roma gasim doua Via, Via Nuova si Via Antica. Via Appia este cea mai veche sosea ce uneste Roma de marile Adriatica si Ionica, trecand peste Muntii Apenini, cu o latime ce trecea in multe locuri 10 m si cu variante. Orasul Brindisi - port si principala poarta de legatura cu Orientul este situat la capatul sudic al drumului. De asemenea, Via Appia Antica lega Roma cu regiunea Puglia, renumita insa din antichitate pentru bogatiile si produsele sale agricole. Aceasta faimoasa artera de circulatie a avut si o importanta deosebita in cuceririle facute de romani, prin razboaiele purtate in celelalte tinuturi meridionale ale peninsulei.
Cimitirile subterane
La iesirea din Roma, de-a lungul soselei Via Appia Antica se gasesc Catacombele, de fapt, cimitirele subterane taiate in lut vulcanic. Functia lor a fost aceea de morminte suprapuse, dispuse unele sub alatele si grupate dupa dimensiuni, categorii sociale, rang religios etc. Mai tarziu acestea au servit drept refugiu pentru crestini. In perioada persecutiilor, crestinii au facut din catacombe un loc de intalnire, de rugaciune si adapost. Marturii ale locuirii catacombelor de catre crestini sunt inscriptiile, altarele si scriptele unor sfinti. Trebuie sa precizez, ca astazi catacombele care se viziteaza au mormitele goale, osemintele fiind depozitate in locuri special amenajate. Construite pentru a ocupa suprafete cat mai mici din cimitire, intr-un loc in afara terenurilor mlastinoase ale Romei, catacombele dovedesc geniul creator si spiritul pragmatic al romanilor. Dar tin sa subliniez importanta catacombelor pentru crestinii acelor vremuri, ele reprezentand practic un loc de adapost, pana in anul 313, cand imparatul Constantin acorda libertate cultului crestin.
Catacombele (au ca origine cuvantul grecesc cymba) sunt morminte construite dupa modelul sirian si etrusc, in lungul galeriilor subterane pana in secolul al IX-lea, devenite loc de pelerinaj si mai apoi uitate. Au fost redescoperite in anul 1578 din intamplare. Catacombele si Basilica San Sebastiano situate tot in Via Appia Antica la aproximativ 1 km de cele mentionate mai sus au fost cunoscute si accesibile cu mult inaintea secolului al XIX-lea. Biserica face parte din cele sapte biserici vizitate in pelerinaje. La jumatatea secolului al III-lea violentele persecutii ii vor determina pe crestini sa transporte in secret moastele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (care astazi se gasesc in Biserica cu acelasi nume), in aceste catacombe. In memoria lor, in secolul al IV-lea, imparatul Constantin construieste o biserica numita: Basilica Apostolorum, (Biserica Apostolilor). Biserica Sf. Sebastian a fost inchinata martirului Sebastian, pentru mormantul caruia Antonio Giorgetti a sculptat o frumoasa statuie.
Despre catacombe si despre rolul lor in istoria religiilor se pot face ample expuneri. Mergand pe urmele inca prezente ale pasilor Sfintilor, ne simtim purtati de transcendenta intr-o lume a revelatiei, pe care nicio explicatie scolastica nu ti-o poate oferi. Te gandesti mai mult ca oricand la Divinitate, dar si la ceea ce a insemnat Cetatea Eterna pentru omenire.
Mai multe despre "peste"
Cu totii stim ca pestele este un animal vertebrat, comestibil ce traieste in mediul acvatic. Stiinta care se ocupa cu studiul pestilor se numeste ichtiologie.
Simbol al crestinismului
Primii crestini il considerau simbolul crestinismului si al lui Hristos, deoarece initialele cuvintelor « Iisus Christos, Theou Uios Soter » ( Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul), in greaca cuvantul « ichthus » insemnand peste. Iar desenul unui peste semnifica semnul secret al credintei crestine intre imparatii momentului. Tot aici mentionam ca Sfintii Apostoli au fost intai pescari, apoi « pescari de oameni » dupa cum i se spunea Sfantului Petru. In prezent Papa este considerat urmasul Sfantului Petru, si poarta un inel insemnant cu semnul pestelui.
Tertulian spunea ca : «Noi suntem mici pesti scosi din pacat de Mantuitor»
De ce se consuma peste in post ?
Pestele este curat, deoarece traieste in apa, ca aliment intra in categoria alimentelor usoare. Pestele previne afectiunile cardiovasculare, poliartitele reumatoide, bolile neurodegenerative, anemiile si depresiile – dupa spusele specialistilor in nutritie – astfel consumarea sa acopera locul vitaminelor si proteinelor la care am renuntat datorita postului…si tinand cont si de mitul Biblic - consideram ca am gasit raspunsul la aceasta intrebare ce a preocupat din totdeauna.
Semnificatie
Ca semnificatie pestele este un simbol al tuturor popoarelor, inclusiv la noi. Il gasim in sculpturile marelui Constantin Brancusi dar si in numeroase lucrari. Artele valorificand mitul «Iona» prezent in Biblie, de aici inspirandu-se si Marin Sorescu cand a scris «Iona». Pestele este prezent in majoritatea mitologiilor: indiana, egipteana, finlandeza.
Pestele este prezent si in zodiac, fiind ultimul…el reprezinta persoanele "alunecoase"
Simbol al crestinismului
Primii crestini il considerau simbolul crestinismului si al lui Hristos, deoarece initialele cuvintelor « Iisus Christos, Theou Uios Soter » ( Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul), in greaca cuvantul « ichthus » insemnand peste. Iar desenul unui peste semnifica semnul secret al credintei crestine intre imparatii momentului. Tot aici mentionam ca Sfintii Apostoli au fost intai pescari, apoi « pescari de oameni » dupa cum i se spunea Sfantului Petru. In prezent Papa este considerat urmasul Sfantului Petru, si poarta un inel insemnant cu semnul pestelui.
Tertulian spunea ca : «Noi suntem mici pesti scosi din pacat de Mantuitor»
De ce se consuma peste in post ?
Pestele este curat, deoarece traieste in apa, ca aliment intra in categoria alimentelor usoare. Pestele previne afectiunile cardiovasculare, poliartitele reumatoide, bolile neurodegenerative, anemiile si depresiile – dupa spusele specialistilor in nutritie – astfel consumarea sa acopera locul vitaminelor si proteinelor la care am renuntat datorita postului…si tinand cont si de mitul Biblic - consideram ca am gasit raspunsul la aceasta intrebare ce a preocupat din totdeauna.
Semnificatie
Ca semnificatie pestele este un simbol al tuturor popoarelor, inclusiv la noi. Il gasim in sculpturile marelui Constantin Brancusi dar si in numeroase lucrari. Artele valorificand mitul «Iona» prezent in Biblie, de aici inspirandu-se si Marin Sorescu cand a scris «Iona». Pestele este prezent in majoritatea mitologiilor: indiana, egipteana, finlandeza.
Pestele este prezent si in zodiac, fiind ultimul…el reprezinta persoanele "alunecoase"
De la literatura la celelalte arte
Ce este literatura? probabil ca ne-am intrebat cu totii, mai ales cei care lucreaza in domeniu. Si aici, noi toti facem literatura, pentru ca literatura cuprinde tot ceea ce este scris. Literatura este tentativa, dorinta de a scrie ceva estetic, frumos.
Inceputul literaturii
Toate popoarele impreuna creaza teme generale, pe o idee intalnindu-se mai multi autori. Literatura poate fi privita ca o forma de exprimare pentru ca omul are nevoie sa comunice (tendinta de a spune si altora, de a estetiza mesajul cu incarcatura sacra). Omul a dorit sa domine pericolele cu care se confrunta inca din cele mai vechi timpuri, adica animalele salbatice, incercand sa aiba un limbaj comun si a facut asta prin practicile magice.
Practicile magice erau literatura
In afara de esenta de cuvant practicile magice includ intonatie, sunet, cantec, rima, ritm etc. Prin toate astea omul doreste sa se « imprieteneasca » cu zeul, rugandu-l sa-l protejeze. La stagiul de servitor al zeului, omul se folosea de incantatie, de cantec si dans pentru a avea acces la zeu, ca acesta sa-l protejeze.
Samanul – nucleul artelor
In Egipt, zeii aveau nume secrete, pe care oamenii daca le aflau puteau lua locul zeului respectiv, il putea chiar subordona, de aceea numele zeilor nu erau cunoscute. Samanul era persoana aleasa sa asigure calea spre zeu, intr-un anume ritm, astfel samanul a fost primul artist. In acest context avem inceputul tuturor artelor: dansul, retorica, pictura si chiar inceputul cuvantului pentru ca samanul creeaza cuvantul. Creatorul era considerat a fi acea persoana care creeaza un lucru util pentru societate. Samanul construia incantatia pentru ca zeul sa-si plece urechea la cerere. Mesajul sau trebuia sa fie placut zeului, adica avea capacitate estetica fiind frumos. Doar un creator specializat putea face asta. Samanul era creator, dar nu si practicant, de partea practica se ocupau adjunctii acestuia.
Evolutia artei de la nucleu
In evolutia lor, artele au trecut prin mai multe etape care s-au extras dintr-un nucleu comun, noi prin cele spuse mai sus mergem pe teoria ca artele au ca nucleu samanul. Cu timpul ele s-au separat in:
► artele sunetului: muzica, literatura, dansul
► artele plastice: arhitectura, sculptura, pictura
In evolutia artei omul incearca sa-i intre in voie zeului si incearca sa-l slujeasca in cele mai multe feluri: ii face casa folosindu-se de arhitectura, ii creaza chipul pentru ca zeul sa stie ca ii apartine casa – sculptura. Pentru ca sculptura sa-i semene zeului ea este pictata. Omul a dorit sa-l mareasca pe zeu punandu-i chipul in piete, in locuri publice. O caracteristica importanta a artelor este sunetul pentru ca oamenii se manifestau oral. Oralitatea asigura o transmitere de nectar definita prin viu grai, ea avand mai multe intelesuri. Literatura si muzica s-au desprins de dans, apoi s-au despartit si ele cand operele literare se transmiteau in scris. In timp, literatura a mai trecut printr-un proces de detaliere, s-a despartit pe genuri fundamentale. Cand in discutie erau sentimente proprii omului – genul liric, cand se exprimau marile virtuti nationale, trecutul glorios prin care ei se identificau, au rezultat poemele de lunga intindere.
Astfel drumul artelor s-a despartit, fiecare ramura fructificand-se in timp.
Inceputul literaturii
Toate popoarele impreuna creaza teme generale, pe o idee intalnindu-se mai multi autori. Literatura poate fi privita ca o forma de exprimare pentru ca omul are nevoie sa comunice (tendinta de a spune si altora, de a estetiza mesajul cu incarcatura sacra). Omul a dorit sa domine pericolele cu care se confrunta inca din cele mai vechi timpuri, adica animalele salbatice, incercand sa aiba un limbaj comun si a facut asta prin practicile magice.
Practicile magice erau literatura
In afara de esenta de cuvant practicile magice includ intonatie, sunet, cantec, rima, ritm etc. Prin toate astea omul doreste sa se « imprieteneasca » cu zeul, rugandu-l sa-l protejeze. La stagiul de servitor al zeului, omul se folosea de incantatie, de cantec si dans pentru a avea acces la zeu, ca acesta sa-l protejeze.
Samanul – nucleul artelor
In Egipt, zeii aveau nume secrete, pe care oamenii daca le aflau puteau lua locul zeului respectiv, il putea chiar subordona, de aceea numele zeilor nu erau cunoscute. Samanul era persoana aleasa sa asigure calea spre zeu, intr-un anume ritm, astfel samanul a fost primul artist. In acest context avem inceputul tuturor artelor: dansul, retorica, pictura si chiar inceputul cuvantului pentru ca samanul creeaza cuvantul. Creatorul era considerat a fi acea persoana care creeaza un lucru util pentru societate. Samanul construia incantatia pentru ca zeul sa-si plece urechea la cerere. Mesajul sau trebuia sa fie placut zeului, adica avea capacitate estetica fiind frumos. Doar un creator specializat putea face asta. Samanul era creator, dar nu si practicant, de partea practica se ocupau adjunctii acestuia.
Evolutia artei de la nucleu
In evolutia lor, artele au trecut prin mai multe etape care s-au extras dintr-un nucleu comun, noi prin cele spuse mai sus mergem pe teoria ca artele au ca nucleu samanul. Cu timpul ele s-au separat in:
► artele sunetului: muzica, literatura, dansul
► artele plastice: arhitectura, sculptura, pictura
In evolutia artei omul incearca sa-i intre in voie zeului si incearca sa-l slujeasca in cele mai multe feluri: ii face casa folosindu-se de arhitectura, ii creaza chipul pentru ca zeul sa stie ca ii apartine casa – sculptura. Pentru ca sculptura sa-i semene zeului ea este pictata. Omul a dorit sa-l mareasca pe zeu punandu-i chipul in piete, in locuri publice. O caracteristica importanta a artelor este sunetul pentru ca oamenii se manifestau oral. Oralitatea asigura o transmitere de nectar definita prin viu grai, ea avand mai multe intelesuri. Literatura si muzica s-au desprins de dans, apoi s-au despartit si ele cand operele literare se transmiteau in scris. In timp, literatura a mai trecut printr-un proces de detaliere, s-a despartit pe genuri fundamentale. Cand in discutie erau sentimente proprii omului – genul liric, cand se exprimau marile virtuti nationale, trecutul glorios prin care ei se identificau, au rezultat poemele de lunga intindere.
Astfel drumul artelor s-a despartit, fiecare ramura fructificand-se in timp.
Greseala regelui Arin
A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata pe cand erau mustele cat gastele, un imparat ce traia fericit in regatul sau. Acestui imparat nu-i lipsea nimic, toate dorintele sale deveneau in scurt timp realizate. El traia izolat de lume intr-un frumos castel ce se afla in varful unui munte. Acest munte era stancos si plin de capcane asemeni unui labirint.
Poporul isi iubea regele, dar se si temea de el datorita modului sau de viata, unii il credeau salbatic, altii il credeau vrajitor. Aceasta ultima supozitie o faceau si datorita faptului ca pe la miazazi nu puteai privi spre munte, spre castel, pentru ca lumina puternica a soarelui te orbea pret de cateva clipe. Taranii erau speriati de acest lucru, dar nascoceau si fel de fel de vorbe pe seama imparatului.
Cand vine vremea ca imparatul sa se casatoreasca, acesta coboara si merge sa-si ia aleasa inimii. Primul loc in care merge si unde stia ca va gasi cu siguranta ceea ce cauta este un tinut pietrit, ars de soare, un tinut pe care il frecventeaza doar muncitorii ce sparg piatra. Putini sunt aceia ce stiau ca intr-un asemenea tinut in care nu gaseai nicio picatura de apa se gasea un piersic, un piersic frumos si mereu verde. Aici locuia Zana Zanelor, nasa regelui Arin, aceasta isi luase ca sarcina inca de la botezul acestuia sa ii dea drept sotie o frumoasa zana. Cand regele Arin si slujnicii sai ajunsera in tinutul de piatra, acestia incepusera sa-l creada nebun…
- Acum in ce directie mergem, imparate? Drumul se inchide.
- Drept, aici aproape. Acela este palatul nasei – spuse Arin aratand spre piersic.
- Dar … imparate … e doar un pom …
Ajuns in fata copacului Arin striga:
- Nasa, am venit! Sunt Arin!
Pe cand slujitorii il priveau cu stupoare cum striga la un copac, o voce de femeie s-a auzit:
- Asteapta putin sa-ti deschid usa …
Si frunzele piersicului au inceput sa fosneasca, iar Arin si slujitorii sai s-au trezit deodata intr-un pavilion verde, iar in fata lor se afla o femeie care broda. Atunci cu totii au inteles ca femeia cu chip de zeita nu este decat Zana-Zorilor.
- In zori, cand le-am revarsat te-am vazut pornind catre mine. Te asteptam de acum cativa ani, am fost surprinsa dimineata ca in sfarsit ti-ai luat inima in dinti si ai venit.
- Era timpul, nasa draga, sa ma asez la casa mea si cum altfel decat implinind fagaduinta de la botez.
- Bine ai facut scumpul meu fin. Caci in aceeasi zi in care te-ai nascut nascut am cules din gradina mea o floare, o mica zana. De atunci am stiut ca destinul se va implini. Acum este timpul s-o cunosti si tu pe Arina.
Regele Arin a urmat-o pe Zana - Zorilor pana ce aceasta s-a oprit. A intins mana si Arin a ramas uimit. Mare minune, pe o creanga statea o fata de toata frumusetea si culegea piersici. Arin s-a mirat si mai mult vazand asa mandrete de fata cum nu vazuse nicaieri pe unde umblase. Avea fata ca o floare de piersic inflorit si-i zambea. Arina stia cine este, il astepta si ea de ani buni, dar acum venise clipa cea mare.
- Ai avut dreptate, nasico, ea este aleasa inimii mele.
Zambind Arina continua: - Noi chiar ne potrivim.
Dandu-si amandoi acceptul, Zana-Zorilor i-a binecuvantat. A urmat o nunta mare, aleasa, la care au luat parte toti imparatii si imparatesele de pe fata pamantului, toate zanele, toti fetii frumosi. Au fost poftiti asemenea si fratii mai mici ai imparatului Arin.
Nunta a tinut trei zile si trei nopti, timp in care toti s-au veselit in cinstea mirilor. Dupa ce invitatii au inceput a pleca la casele lor, fratele mic al lui Arin a dorit sa mai ramana pe la dansul.
Iubirea dintre regele Arin si frumoasa Arina ar fi durat la nesfarsit. Tinerii aveau planuri de viitor, doreau sa faca totul impreuna si se pare ca le iesea. Dar cum ceea ce este frumos repede se destrama, iubirea lor a ajuns la un punct culminant. Inca de mic Arin avea un viciu, patima jocurilor de noroc. El juca cu slujitorii, cu prietenii, dorea sa joace cu oricine.
Intr-una din seri a inceput sa joace cu fratele sau mai mic, personaj malefic, acesta il provoaca din ce in ce mai mult. Arin pierdea, nu era o seara norocoasa pentru el, iar fratele sau profita, isi dorea sa castige mai mult de aceea il ademenea.
- Eh… iar ai pierdut. Hai sa mai jucam o data, poate de data asta ai mai mult noroc.
- Cu siguranta voi avea.
Si incepeau alt joc. La sfarsitul acestuia, Arin observa ca nu poate castiga.
- Mai bine ne oprim aici, e deja tarziu.
- Ce e frate? Iti este frica?
- Sigur ca nu, dar…
- Dar iti este! – si radea malefic.
- Nu! Dar nu mai am pe ce paria.
- Cum nu mai ai?
- Nu mai am.
- Hai sa pariem pe regat. Castig, mi-l dai. Pierd, iti dau tot ce ai pierdut inapoi.
- Asta este jocul meu.
Au inceput alt joc… final dezastruos pentru Arin, a pierdut si regatul.
- Acum regatul este al meu. – spuse fratele lui Arin.
- Da… dar, hai sa mai jucam unul.
- Ha… sa mai jucam unul?
- Da…
- Acum chiar nu mai ai pe ce sa mai pariezi, Arin.
- Te inseli… o am pe Arina.
- Vrei sa pariezi pe sotia ta?
- Da… sunt convins ca voi castiga.
- Norocul n-a fost de partea ta pana acum, de ce ar fi tocmai acum?
- Un singur joc.
- Fie, unul singur, dar daca pierzi, iti pierzi si sotia si parasesti regatul in aceasta seara.
Cum era de asteptat, Arin pierde si acest joc… resemnat, pleaca. Unde putea merge in zori de ziua?
- Zori de ziua … nasa!
Si porneste spre aceasta. Odata ajuns, ii povesteste cele intamplate. In acealasi timp, Arina trezindu-se, afla cele petrecute chiar de la fratele lui Arin.
- Am jucat aseara cu Arin, a pierdut tot. A pierdut intreaga avere, a pierdut regatul, pana si pe tine.
- Si ce se va alege de mine acum?
- Eu mi-am dorit averea si regatul, de tine nu am nevoie. Esti sotia fratelui meu si incepand de acum prizoniera mea.
- Cum? Pana cand?
- Hahaha… pana cand Fat-Frumosul tau te va salva, daca te va salva. Paaa! – si a trantit usa, incuind-o.
Zana - Zorilor nu a fost prea incantata de isprava finului ei.
- Te voi gazdui cateva zile, dar va trebui sa pleci. Nu poti ramane la mine pe veci. In plus, trebuie sa recuperezi regatul si pe Arina. Doamne, Arin, unde ti-a fost capul?
- Stiu matusico, am gresit.
- Greselile se indreapta, Arin.
Arin nu a putut accepta mustrarile nasei sale, sau nu a putut accepta adevarul. A doua zi, inainte de lasarea zorilor a plecat. Pe drum Arin a intalnit un om bolnav si a avut o revelatie: boala putea veni oricand si in tinutul sau. A intrat in vorba cu acest biet om pentru a incerca sa-i mai curme din suferinta, dar omul i-a dat un sfat:
- Lupta pentru a invinge sau mori incercand!
Mergand mai departe a intalnit un mort. A ramas o clipa nedumerit si auzind in jurul sau spunandu-se:
- Ce e viata? Ea e totul sau nimic.
Arin a realizat ca nimic nu este vesnic, ca existenta oamenilor se incheie intr-un final. Batranul… omul care isi pierduse viata… in capul lui nimic nu era clar. El traise atata timp fara sa constientizeze aceste lucruri.
Drumul sau a continuat intalnind un al treilea om, de aceasta data era vorba de un intelectual. Acest om era pregatit pentru orice, el cunostea esenta vietii. I-a zambit lui Arin cand acesta i-a auzit povestea si i-a raspuns.
- Lumea asa cum este ea construita reprezinta un sir de suferinte. Omul nu se poate elibera de suferite, dar trebuie sa depaseasca unele bariere, sa se depaseasca pe sine si dorinta de a obtine cat mai multe avutii.
Arin il asculta pierdut… la ce ii folosea sa-si recastige regatul, daca nu o avea pe Arina? Ar fi putut trai si saraci, dar fericiti, oriunde si oricum.
Drumul sau parca era presarat cu roua zorilor de zi, in capatul sau se afla o casa mare cat toate zilele. Arin batu la poarta.
- Cine e? – se auzi o voce pitigaiata de femeie.
- Om bun. – a raspuns Arin.
In prag se arata o femeie in varsta, zgribulita si cocosata de trecerea anilor.
Pe Arin l-a speriat prezenta femeii si a facut un pas inapoi.
- Stai linistit fost rege, nu mai mananc oameni – apoi rase ironic de teama pe care o simtea la Arin.
- Fost rege? De unde stii? Ce stii?
- Eu sunt Sf. Vineri. Prea multe intrebari, urmeaza-ma. L-a dus pe Arin in grajd.
- Acestia sunt caii mei.
- Hmm… cam neingrijiti.
- Pai d-aia te-am adus aici sau ai alta treaba?
- Nu… da… adica ce trebuie sa fac?
- Mi-a dat o cioara de veste ca esti cel mai bun din lume la cresterea cailor, invata-ma sa am grija de ei.
- Si mie ce-mi iese?
- Un joc de noroc.
- Nu, nu mersi… nu mai joc.
- Ai incredere in mine… vei mai juca de doua ori, apoi te vei opri.
Arin stia cum ceva ciudat se intampla, invatase multe. A ascultat sfaturile babutei… nu avea alta solutie. A muncit zi de vara pana seara, a invatat-o pe Sfanta Vineri tot ce stia despre cai, a facut din caii ei cei mai frumosi cai din regiune.
- Arin, este timpul sa jucam jocul promis la inceput.
Si baba i-a aratat lui Arin o serie de siretlicuri.
- Vezi, se castiga usor.
- E chiar simplu. Cum de nu mi-am dat seama inainte?
- Erai inchis, nu cunosteai nimic. Nu stiai ca exista boala, fometea, moartea, nenorocirile, nu cunosteai ce inseamna viata.
- Traiam inchis, da…
- Hai sa lasam trecutul, ai treaba…
- Da, trebuie s-o eliberez pe Arina.
- Imi place cum gandesti baiete. Inveti repede. Asculta aici la baba. Sa iei o tava de jaratec sa dai calului batran din grajd sa prinda putere pentru a te duce ca vantul si ca gandul acasa. Siretlicurile mele te vor ajuta, dar nu uita ce ai auzit la priveghi. Nu uita ca lupti pentru Arina. Cand iti va fi greu, rosteste sfaturile.
- Multumesc, Sfanta Vineri.
- Nu baiete, eu iti multumesc pentru cai, este meritul tau.
Arin a dat jaratec calului, acesta transformandu-se intr-un frumos unicorn.
- Ramai cu bine.
- Drum bun si salutari nasei tale.
Cand o auzi pe Sfanta Vineri pomenind de nasa lui, Arin isi dadu seama ca aceasta calatorie, ca lunile petrecute muncind la casa Sfantei Vineri au fost planuite de nasa sa.
- Tot ce a facut a fost pentru mine. Am invatat multe, am cunoscut lumea, isi spunea Arin incalecand unicornul.
Arin a zburat peste trei tinuturi, a traversat trei mari pentru a ajunge in fostul sau regat. Fratele sau a fost foarte surprins sa-l vada pe Arin intrand in regat calare pe un unicorn.
- Ti-am interzis sa mai intri in regatul meu.
- Regatul tau? Sa te vad…spuse Arin.
- Sa ma vezi la ce?
- La un joc, sa mai jucam unul…
- Ce mai ai de pierdut?
- Tocmai, nimic…ii raspunse fratelui sau
- Jucam. Daca eu castig devii sclavul meu pentru totdeauna.
- Ceri cam mult, spuse Arin.
- Da… dar si daca se intampla sa castigi iti dau totul inapoi.
- Totul?
- Totul, regatul, avearea si pe … Arina. Totul sau nimic. Ce zici?
- Hai sa incepem.
Si au inceput jocul. Lui Arin i-a fost putin frica. Treptat, folosindu-se de ceea ce il invatase Sf. Vineri, balanta se inclina in favoarea sa. La sfarsitul jocului Arin a iesit invingator. Fratele sau era foarte furios si foarte uimit.
- Acest regat trebuia sa fie al meu de la inceput, dar tu te-ai nascut primul. Ti-am intins o cursa si ai picat drept in ea numai ca…. nu stiu cum de ai castigat acum…
- Cum ai putut face asa ceva? Daca nu faceam greseala de a paria pe propria sotie iti lasam tie toata averea impreuna cu regatul. Ce misel…
- Eu? E regatul meu…
- A fost vreme de cateva luni al tau, acum este al meu asa cum a fost dintotdeauna si asa va ramane. Acum pleaca. Du-te departe si sa nu te mai intorci niciodata.
Fratele sau mai mic n-a mai asteptat sa i se spuna a doua oara. S-a intors si a plecat, dar cum ghinionul se tine de capul omului cateodata… tocmai cand iesea pe poarta o ploaie abundenta se porni, cu tunete si fulgere. Iar un fulger ratacit il lovi pe fratele regelui Arin, astfel incat acesta muri pe loc. Si-a platit greseala de a-l insela pe fratele sau si de a dori sa-i ia regatul si averea.
De cum si-a recapatat regatul, regele Arin a mers de-ndata s-o elibereze pe Arina. Si-a cerut de mii de ori scuze, i-a promis ca nu va mai juca niciodata un joc de noroc. Iar aceasta ca o buna zana, l-a iertat. Iubirea lor a durat vesnic, iar in timp, au creat o frumoasa familie, armonia dainuind in casa si in imparatia lor.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Poporul isi iubea regele, dar se si temea de el datorita modului sau de viata, unii il credeau salbatic, altii il credeau vrajitor. Aceasta ultima supozitie o faceau si datorita faptului ca pe la miazazi nu puteai privi spre munte, spre castel, pentru ca lumina puternica a soarelui te orbea pret de cateva clipe. Taranii erau speriati de acest lucru, dar nascoceau si fel de fel de vorbe pe seama imparatului.
Cand vine vremea ca imparatul sa se casatoreasca, acesta coboara si merge sa-si ia aleasa inimii. Primul loc in care merge si unde stia ca va gasi cu siguranta ceea ce cauta este un tinut pietrit, ars de soare, un tinut pe care il frecventeaza doar muncitorii ce sparg piatra. Putini sunt aceia ce stiau ca intr-un asemenea tinut in care nu gaseai nicio picatura de apa se gasea un piersic, un piersic frumos si mereu verde. Aici locuia Zana Zanelor, nasa regelui Arin, aceasta isi luase ca sarcina inca de la botezul acestuia sa ii dea drept sotie o frumoasa zana. Cand regele Arin si slujnicii sai ajunsera in tinutul de piatra, acestia incepusera sa-l creada nebun…
- Acum in ce directie mergem, imparate? Drumul se inchide.
- Drept, aici aproape. Acela este palatul nasei – spuse Arin aratand spre piersic.
- Dar … imparate … e doar un pom …
Ajuns in fata copacului Arin striga:
- Nasa, am venit! Sunt Arin!
Pe cand slujitorii il priveau cu stupoare cum striga la un copac, o voce de femeie s-a auzit:
- Asteapta putin sa-ti deschid usa …
Si frunzele piersicului au inceput sa fosneasca, iar Arin si slujitorii sai s-au trezit deodata intr-un pavilion verde, iar in fata lor se afla o femeie care broda. Atunci cu totii au inteles ca femeia cu chip de zeita nu este decat Zana-Zorilor.
- In zori, cand le-am revarsat te-am vazut pornind catre mine. Te asteptam de acum cativa ani, am fost surprinsa dimineata ca in sfarsit ti-ai luat inima in dinti si ai venit.
- Era timpul, nasa draga, sa ma asez la casa mea si cum altfel decat implinind fagaduinta de la botez.
- Bine ai facut scumpul meu fin. Caci in aceeasi zi in care te-ai nascut nascut am cules din gradina mea o floare, o mica zana. De atunci am stiut ca destinul se va implini. Acum este timpul s-o cunosti si tu pe Arina.
Regele Arin a urmat-o pe Zana - Zorilor pana ce aceasta s-a oprit. A intins mana si Arin a ramas uimit. Mare minune, pe o creanga statea o fata de toata frumusetea si culegea piersici. Arin s-a mirat si mai mult vazand asa mandrete de fata cum nu vazuse nicaieri pe unde umblase. Avea fata ca o floare de piersic inflorit si-i zambea. Arina stia cine este, il astepta si ea de ani buni, dar acum venise clipa cea mare.
- Ai avut dreptate, nasico, ea este aleasa inimii mele.
Zambind Arina continua: - Noi chiar ne potrivim.
Dandu-si amandoi acceptul, Zana-Zorilor i-a binecuvantat. A urmat o nunta mare, aleasa, la care au luat parte toti imparatii si imparatesele de pe fata pamantului, toate zanele, toti fetii frumosi. Au fost poftiti asemenea si fratii mai mici ai imparatului Arin.
Nunta a tinut trei zile si trei nopti, timp in care toti s-au veselit in cinstea mirilor. Dupa ce invitatii au inceput a pleca la casele lor, fratele mic al lui Arin a dorit sa mai ramana pe la dansul.
Iubirea dintre regele Arin si frumoasa Arina ar fi durat la nesfarsit. Tinerii aveau planuri de viitor, doreau sa faca totul impreuna si se pare ca le iesea. Dar cum ceea ce este frumos repede se destrama, iubirea lor a ajuns la un punct culminant. Inca de mic Arin avea un viciu, patima jocurilor de noroc. El juca cu slujitorii, cu prietenii, dorea sa joace cu oricine.
Intr-una din seri a inceput sa joace cu fratele sau mai mic, personaj malefic, acesta il provoaca din ce in ce mai mult. Arin pierdea, nu era o seara norocoasa pentru el, iar fratele sau profita, isi dorea sa castige mai mult de aceea il ademenea.
- Eh… iar ai pierdut. Hai sa mai jucam o data, poate de data asta ai mai mult noroc.
- Cu siguranta voi avea.
Si incepeau alt joc. La sfarsitul acestuia, Arin observa ca nu poate castiga.
- Mai bine ne oprim aici, e deja tarziu.
- Ce e frate? Iti este frica?
- Sigur ca nu, dar…
- Dar iti este! – si radea malefic.
- Nu! Dar nu mai am pe ce paria.
- Cum nu mai ai?
- Nu mai am.
- Hai sa pariem pe regat. Castig, mi-l dai. Pierd, iti dau tot ce ai pierdut inapoi.
- Asta este jocul meu.
Au inceput alt joc… final dezastruos pentru Arin, a pierdut si regatul.
- Acum regatul este al meu. – spuse fratele lui Arin.
- Da… dar, hai sa mai jucam unul.
- Ha… sa mai jucam unul?
- Da…
- Acum chiar nu mai ai pe ce sa mai pariezi, Arin.
- Te inseli… o am pe Arina.
- Vrei sa pariezi pe sotia ta?
- Da… sunt convins ca voi castiga.
- Norocul n-a fost de partea ta pana acum, de ce ar fi tocmai acum?
- Un singur joc.
- Fie, unul singur, dar daca pierzi, iti pierzi si sotia si parasesti regatul in aceasta seara.
Cum era de asteptat, Arin pierde si acest joc… resemnat, pleaca. Unde putea merge in zori de ziua?
- Zori de ziua … nasa!
Si porneste spre aceasta. Odata ajuns, ii povesteste cele intamplate. In acealasi timp, Arina trezindu-se, afla cele petrecute chiar de la fratele lui Arin.
- Am jucat aseara cu Arin, a pierdut tot. A pierdut intreaga avere, a pierdut regatul, pana si pe tine.
- Si ce se va alege de mine acum?
- Eu mi-am dorit averea si regatul, de tine nu am nevoie. Esti sotia fratelui meu si incepand de acum prizoniera mea.
- Cum? Pana cand?
- Hahaha… pana cand Fat-Frumosul tau te va salva, daca te va salva. Paaa! – si a trantit usa, incuind-o.
Zana - Zorilor nu a fost prea incantata de isprava finului ei.
- Te voi gazdui cateva zile, dar va trebui sa pleci. Nu poti ramane la mine pe veci. In plus, trebuie sa recuperezi regatul si pe Arina. Doamne, Arin, unde ti-a fost capul?
- Stiu matusico, am gresit.
- Greselile se indreapta, Arin.
Arin nu a putut accepta mustrarile nasei sale, sau nu a putut accepta adevarul. A doua zi, inainte de lasarea zorilor a plecat. Pe drum Arin a intalnit un om bolnav si a avut o revelatie: boala putea veni oricand si in tinutul sau. A intrat in vorba cu acest biet om pentru a incerca sa-i mai curme din suferinta, dar omul i-a dat un sfat:
- Lupta pentru a invinge sau mori incercand!
Mergand mai departe a intalnit un mort. A ramas o clipa nedumerit si auzind in jurul sau spunandu-se:
- Ce e viata? Ea e totul sau nimic.
Arin a realizat ca nimic nu este vesnic, ca existenta oamenilor se incheie intr-un final. Batranul… omul care isi pierduse viata… in capul lui nimic nu era clar. El traise atata timp fara sa constientizeze aceste lucruri.
Drumul sau a continuat intalnind un al treilea om, de aceasta data era vorba de un intelectual. Acest om era pregatit pentru orice, el cunostea esenta vietii. I-a zambit lui Arin cand acesta i-a auzit povestea si i-a raspuns.
- Lumea asa cum este ea construita reprezinta un sir de suferinte. Omul nu se poate elibera de suferite, dar trebuie sa depaseasca unele bariere, sa se depaseasca pe sine si dorinta de a obtine cat mai multe avutii.
Arin il asculta pierdut… la ce ii folosea sa-si recastige regatul, daca nu o avea pe Arina? Ar fi putut trai si saraci, dar fericiti, oriunde si oricum.
Drumul sau parca era presarat cu roua zorilor de zi, in capatul sau se afla o casa mare cat toate zilele. Arin batu la poarta.
- Cine e? – se auzi o voce pitigaiata de femeie.
- Om bun. – a raspuns Arin.
In prag se arata o femeie in varsta, zgribulita si cocosata de trecerea anilor.
Pe Arin l-a speriat prezenta femeii si a facut un pas inapoi.
- Stai linistit fost rege, nu mai mananc oameni – apoi rase ironic de teama pe care o simtea la Arin.
- Fost rege? De unde stii? Ce stii?
- Eu sunt Sf. Vineri. Prea multe intrebari, urmeaza-ma. L-a dus pe Arin in grajd.
- Acestia sunt caii mei.
- Hmm… cam neingrijiti.
- Pai d-aia te-am adus aici sau ai alta treaba?
- Nu… da… adica ce trebuie sa fac?
- Mi-a dat o cioara de veste ca esti cel mai bun din lume la cresterea cailor, invata-ma sa am grija de ei.
- Si mie ce-mi iese?
- Un joc de noroc.
- Nu, nu mersi… nu mai joc.
- Ai incredere in mine… vei mai juca de doua ori, apoi te vei opri.
Arin stia cum ceva ciudat se intampla, invatase multe. A ascultat sfaturile babutei… nu avea alta solutie. A muncit zi de vara pana seara, a invatat-o pe Sfanta Vineri tot ce stia despre cai, a facut din caii ei cei mai frumosi cai din regiune.
- Arin, este timpul sa jucam jocul promis la inceput.
Si baba i-a aratat lui Arin o serie de siretlicuri.
- Vezi, se castiga usor.
- E chiar simplu. Cum de nu mi-am dat seama inainte?
- Erai inchis, nu cunosteai nimic. Nu stiai ca exista boala, fometea, moartea, nenorocirile, nu cunosteai ce inseamna viata.
- Traiam inchis, da…
- Hai sa lasam trecutul, ai treaba…
- Da, trebuie s-o eliberez pe Arina.
- Imi place cum gandesti baiete. Inveti repede. Asculta aici la baba. Sa iei o tava de jaratec sa dai calului batran din grajd sa prinda putere pentru a te duce ca vantul si ca gandul acasa. Siretlicurile mele te vor ajuta, dar nu uita ce ai auzit la priveghi. Nu uita ca lupti pentru Arina. Cand iti va fi greu, rosteste sfaturile.
- Multumesc, Sfanta Vineri.
- Nu baiete, eu iti multumesc pentru cai, este meritul tau.
Arin a dat jaratec calului, acesta transformandu-se intr-un frumos unicorn.
- Ramai cu bine.
- Drum bun si salutari nasei tale.
Cand o auzi pe Sfanta Vineri pomenind de nasa lui, Arin isi dadu seama ca aceasta calatorie, ca lunile petrecute muncind la casa Sfantei Vineri au fost planuite de nasa sa.
- Tot ce a facut a fost pentru mine. Am invatat multe, am cunoscut lumea, isi spunea Arin incalecand unicornul.
Arin a zburat peste trei tinuturi, a traversat trei mari pentru a ajunge in fostul sau regat. Fratele sau a fost foarte surprins sa-l vada pe Arin intrand in regat calare pe un unicorn.
- Ti-am interzis sa mai intri in regatul meu.
- Regatul tau? Sa te vad…spuse Arin.
- Sa ma vezi la ce?
- La un joc, sa mai jucam unul…
- Ce mai ai de pierdut?
- Tocmai, nimic…ii raspunse fratelui sau
- Jucam. Daca eu castig devii sclavul meu pentru totdeauna.
- Ceri cam mult, spuse Arin.
- Da… dar si daca se intampla sa castigi iti dau totul inapoi.
- Totul?
- Totul, regatul, avearea si pe … Arina. Totul sau nimic. Ce zici?
- Hai sa incepem.
Si au inceput jocul. Lui Arin i-a fost putin frica. Treptat, folosindu-se de ceea ce il invatase Sf. Vineri, balanta se inclina in favoarea sa. La sfarsitul jocului Arin a iesit invingator. Fratele sau era foarte furios si foarte uimit.
- Acest regat trebuia sa fie al meu de la inceput, dar tu te-ai nascut primul. Ti-am intins o cursa si ai picat drept in ea numai ca…. nu stiu cum de ai castigat acum…
- Cum ai putut face asa ceva? Daca nu faceam greseala de a paria pe propria sotie iti lasam tie toata averea impreuna cu regatul. Ce misel…
- Eu? E regatul meu…
- A fost vreme de cateva luni al tau, acum este al meu asa cum a fost dintotdeauna si asa va ramane. Acum pleaca. Du-te departe si sa nu te mai intorci niciodata.
Fratele sau mai mic n-a mai asteptat sa i se spuna a doua oara. S-a intors si a plecat, dar cum ghinionul se tine de capul omului cateodata… tocmai cand iesea pe poarta o ploaie abundenta se porni, cu tunete si fulgere. Iar un fulger ratacit il lovi pe fratele regelui Arin, astfel incat acesta muri pe loc. Si-a platit greseala de a-l insela pe fratele sau si de a dori sa-i ia regatul si averea.
De cum si-a recapatat regatul, regele Arin a mers de-ndata s-o elibereze pe Arina. Si-a cerut de mii de ori scuze, i-a promis ca nu va mai juca niciodata un joc de noroc. Iar aceasta ca o buna zana, l-a iertat. Iubirea lor a durat vesnic, iar in timp, au creat o frumoasa familie, armonia dainuind in casa si in imparatia lor.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Romanii nu au timp - Romanii nu au bani ( 2)
n zonele cele mai aglomerate ale capitalei, unde se presupune ca trec zilnic oameni de toate categoriile sociale, ne-am permis sa intrebam diferite persoane cum stau la capitolul vacanta.
Pensionarii in vacanta
Targetul de varsta a fost: 35-65 de ani. Din pacate au intrat mai mult pensionarii. Si cand am spus « din pacate », m-am referit la raspunsurile primite. Iata cateva: “Vacanta o petrec avand grija de nepotei”, sau un domn foarte suparat care a izbucnit : « Ce vacanta, don’soara ?!?Astia ne iau din pensii, scumpesc tot si eu sa merg in vacanta?!?”
Si bugetul de vacanta ?
Putini, dar am gasit si romani care merg in vacanta. Din cei 5-7 care ne-au raspuns la intrebare, zilnic, mai multi de 5 aloca un buget mai mic de 1000 de euro pentru vacanta. Intre 1000 si 2000 de euro doar 1-2 persoane, cat despre...mai mult de 2000 de euro, in aceasta saptamana doar 2 persoane.
Unde calatoresc romanii ?
In functie de buget…Am intalnit persoane care preferau sa-si petreaca vacanta la tara sau cat mai aproape de casa. Putini romani petrec concediul in afara, majoritatea optand pentru zonele turistice – in special cele montane - din tara. Dintre putinii romani care isi petrec vacantele in strainatate, toate persoanele chestionate de-alungul saptamanii au afirmat ca prefera Europa – tari precum: Italia, Grecia, Turcia etc.
Parere personala
Pentru mine, personal, acest sondaj a insemnat foarte mult, mi s-a oferit pentru prima data sansa de a lua contact cu oameni necunoscuti de pe strada. Am intalnit oameni calzi, sociabili, oameni care se aratau afectati economic datorita crizei, persoane care si-ar fi dorit sa poarte o discutie mai lunga desi erau obosite, doreau intr-adevar sa ajute, cautau ca cel minut sa-l petrecem intr-o zona cu umbra pentru ca noi stateam in soare. Nu a fost totul perfect, de multe ori ne-am lovit de indiferenta, de persoane care ne priveau de sus si care ne intrerupeau cu un simplu gest, dar ne-am incurajat intre noi si am mers pana la capat.
Persoana care m-a impresionat
Eram in a doua zi de studiu, la Aviatorilor si am observat pe o bancuta o doamna care citea. Am mers la dansa cerandu-mi scuze pentru intrerupere si mi-a facut semn sa ma asez. Dupa ce i-am explicat sondajul si rolul acestuia mi-a zambit si mi-a spus ca a fost in vacanta in tabara de pionieri ( pana in acel moment n-am stiut ca « pionierii » sunt cercetatori ai Bibliei). Era o persoana deosebita, fosta profesoara de matematica-fizica, am purtat o discutie foarte placuta.
Drept concluzie…Aceasta este tara in care traim, din pacate mai mult neplacuta decat placuta, au fost zile in care am fost dezamagiti.
Pensionarii in vacanta
Targetul de varsta a fost: 35-65 de ani. Din pacate au intrat mai mult pensionarii. Si cand am spus « din pacate », m-am referit la raspunsurile primite. Iata cateva: “Vacanta o petrec avand grija de nepotei”, sau un domn foarte suparat care a izbucnit : « Ce vacanta, don’soara ?!?Astia ne iau din pensii, scumpesc tot si eu sa merg in vacanta?!?”
Si bugetul de vacanta ?
Putini, dar am gasit si romani care merg in vacanta. Din cei 5-7 care ne-au raspuns la intrebare, zilnic, mai multi de 5 aloca un buget mai mic de 1000 de euro pentru vacanta. Intre 1000 si 2000 de euro doar 1-2 persoane, cat despre...mai mult de 2000 de euro, in aceasta saptamana doar 2 persoane.
Unde calatoresc romanii ?
In functie de buget…Am intalnit persoane care preferau sa-si petreaca vacanta la tara sau cat mai aproape de casa. Putini romani petrec concediul in afara, majoritatea optand pentru zonele turistice – in special cele montane - din tara. Dintre putinii romani care isi petrec vacantele in strainatate, toate persoanele chestionate de-alungul saptamanii au afirmat ca prefera Europa – tari precum: Italia, Grecia, Turcia etc.
Parere personala
Pentru mine, personal, acest sondaj a insemnat foarte mult, mi s-a oferit pentru prima data sansa de a lua contact cu oameni necunoscuti de pe strada. Am intalnit oameni calzi, sociabili, oameni care se aratau afectati economic datorita crizei, persoane care si-ar fi dorit sa poarte o discutie mai lunga desi erau obosite, doreau intr-adevar sa ajute, cautau ca cel minut sa-l petrecem intr-o zona cu umbra pentru ca noi stateam in soare. Nu a fost totul perfect, de multe ori ne-am lovit de indiferenta, de persoane care ne priveau de sus si care ne intrerupeau cu un simplu gest, dar ne-am incurajat intre noi si am mers pana la capat.
Persoana care m-a impresionat
Eram in a doua zi de studiu, la Aviatorilor si am observat pe o bancuta o doamna care citea. Am mers la dansa cerandu-mi scuze pentru intrerupere si mi-a facut semn sa ma asez. Dupa ce i-am explicat sondajul si rolul acestuia mi-a zambit si mi-a spus ca a fost in vacanta in tabara de pionieri ( pana in acel moment n-am stiut ca « pionierii » sunt cercetatori ai Bibliei). Era o persoana deosebita, fosta profesoara de matematica-fizica, am purtat o discutie foarte placuta.
Drept concluzie…Aceasta este tara in care traim, din pacate mai mult neplacuta decat placuta, au fost zile in care am fost dezamagiti.
Romanii nu au timp - Romanii nu au bani ( 1 )
De curand am luat pulsul Bucurestiului la propriu. Timp de o saptamana, am petrecut zilnic cateva ore in inima Bucurestiului incercand sa rapesc doar un minut din timpul fiecarui trecator.
Sunteti curiosi ce raspunsuri am primit ?
Am pus simpla intrebare : « Ne puteti acorda un minut ? » Si raspunsurile pe care le-am primit, in cazul in care am primit au fost…Mai mult de jumatate dintre trecatori ne-au raspuns : « Nu am timp ! » sau simplu, « NU ! ».
Lipsesc cei « 7 ani de-acasa »
Va pot asigura ca 25% dintre cei intrebati, nici macar n-au dat un raspuns, ca si cand nu ne-ar fi auzit sau vazut. De aici putem deduce ca bucurestenii cu varste cuprinse intre 20-45 de ani nu au timp, nici macar 1 minut din timpul lor nu il pot acorda unui simplu trecator. Nu mai are rost sa aduc aminte de cei 7 ani de-acasa pentru a le sugera celor care ne priveau de sus ca tine de codul bunelor maniere sa raspunzi la o intrebare pusa de un strain de pe strada. Cu aerul de mare doamna sau domn ne priveau ca pe niste cersetori, cand noi le ceream doar un simplu minut…Deci, aceasta este educatia celor ce fac parte din clasa sociala care ne reprezinta tara.
Interesati s-au aratat…
Tot oamenii de rand…Cei care veneau obositi de la munca, pensionarii…Unii erau chiar de admirat, ne acordau mai mult de un minut, ne povesteau problemele lor si chiar doreau sa ne ajute mai mult. Au fost nenumarate exceptii, nu-i putem categoriza..
Rezultatul sondajului…
Dupa o saptamana petrecuta in zonele cele mai aglomerate ale capitalei :statiile de metrou : Unirii, Universitate, Piata Romana, Victoriei, Aviatorilor, Eroilor, Baneasa Mall. Timp de 2 ore, 10-15 persoane se opreau sa ne asculte, dintre care 5-7 persoane ne acordau minutul de care aveam nevoie. Targetul de varsta in elaborarea acestui sondaj a fost 35-65 de ani, iar ca esantion – zonele cele mai circulate ale Bucurestiului la orele de varf.
Sunteti curiosi ce raspunsuri am primit ?
Am pus simpla intrebare : « Ne puteti acorda un minut ? » Si raspunsurile pe care le-am primit, in cazul in care am primit au fost…Mai mult de jumatate dintre trecatori ne-au raspuns : « Nu am timp ! » sau simplu, « NU ! ».
Lipsesc cei « 7 ani de-acasa »
Va pot asigura ca 25% dintre cei intrebati, nici macar n-au dat un raspuns, ca si cand nu ne-ar fi auzit sau vazut. De aici putem deduce ca bucurestenii cu varste cuprinse intre 20-45 de ani nu au timp, nici macar 1 minut din timpul lor nu il pot acorda unui simplu trecator. Nu mai are rost sa aduc aminte de cei 7 ani de-acasa pentru a le sugera celor care ne priveau de sus ca tine de codul bunelor maniere sa raspunzi la o intrebare pusa de un strain de pe strada. Cu aerul de mare doamna sau domn ne priveau ca pe niste cersetori, cand noi le ceream doar un simplu minut…Deci, aceasta este educatia celor ce fac parte din clasa sociala care ne reprezinta tara.
Interesati s-au aratat…
Tot oamenii de rand…Cei care veneau obositi de la munca, pensionarii…Unii erau chiar de admirat, ne acordau mai mult de un minut, ne povesteau problemele lor si chiar doreau sa ne ajute mai mult. Au fost nenumarate exceptii, nu-i putem categoriza..
Rezultatul sondajului…
Dupa o saptamana petrecuta in zonele cele mai aglomerate ale capitalei :statiile de metrou : Unirii, Universitate, Piata Romana, Victoriei, Aviatorilor, Eroilor, Baneasa Mall. Timp de 2 ore, 10-15 persoane se opreau sa ne asculte, dintre care 5-7 persoane ne acordau minutul de care aveam nevoie. Targetul de varsta in elaborarea acestui sondaj a fost 35-65 de ani, iar ca esantion – zonele cele mai circulate ale Bucurestiului la orele de varf.
Mami, dinozaurii exista?
Dinozaurii au existat intr-adevar? Stiinta ne spune ca da, sapaturile arheologice ne arata ca dinozaurii au existat. De asemenea, specialistii in domeniu care au analizat ani de-a randul aceasta problema sustin existenta acestor animale preistorice.
Chiar daca studiile nu sunt cunoscute tuturor si n-au facut furori in presa, timid au fost publicate in mod treptat, dupa zeci de ani de la diferitele descoperiri.
Creaturi de mari dimensiuni
Actualele soparle au avut stramosi uriasi, pe langa care omul era o micuta creatura. Cercetatorii Lowell Dingus, Luis Chiappe si Ronaldo Coria influentati de cunostintele lor in domeniu au campat intr-o vale din inima Argentinei in cautarea scheletelor pietrificate ale unor pasari preistorice.
De ce pietrificate ?
Pentru ca relicvele vechi de milioane de ani se gasesc in locurile in care curgeau diferite rauri cu ani in urma, rauri ce aduceau cu ele pietris si nisip. Astfel, in timp, corpurile animalelor aflate fara viata in albia raului se acopereau cu nisip si in timp se pietrificau.
Descoperirea facuta…
Nu a trecut mult timp pana cand cercetatorii au gasit mai multe bucati de piatra cu forma ciudata, de culoare cenusiu-maronie. Bucatile reprezentau pe suprafata lor denivelari usor rotunjite. Cercetatorii au fost surprinsi : « La inceput, ne-am gandit ca ar putea fi vorba despre oua pietrificate ale pasarii Nandu, o ruda a strutului »- a declarat Luis Chiappe, seful expeditiei. « Apoi insa ne-am dat seama ca erau oua de dinozauri.Sute ! Sau mai degraba, mii !
Un ou gigant
Locul a fost explorat de catre savanti, si cum majoritatea oualelor erau sparte, resturile de coaja le-a permis sa estimeze lungimea unui ou: 15 centimetri. Expertii au luat in calcul, pana la proba contrarie, ca resturile oualelor gasite puteau apartine unor pasari cu gatul lung din familia de dinozauri a sauropozilor.
Au gasit un dinozaur
Cum pana in acest moment nu se facuse nicio descoperire in ceea ce priveste oualele din familia pasarilor cu gatul lung, era nevoie sa se gaseasca un ou intact pentru a avea o confirmare. Oul nu s-a lasat asteptat, trimis fiind la laborator, dupa cateva luni aflandu-se rezultatul. El continea mai mult decat oase pietrificate si resturi de piele ale unui pui de dinozaur. Oamenii de stiinta au gasit in ou si dinti, ceea ce le-a oferit posibilitatea sa analizeze amanuntit specia.
Cum aratau dinozaurii ?
Conform studiului facut de specialistii care au analizat acest caz, marimea oualelor, structura cojii lor, dar si oasele si forma dintilor duc la concluzia ca oualele au fost depuse de o pasare cu gatul lung. Desenul pielii era asemanator cu platosa din corn cu care erbivorii din acele timpuri obisnuiau sa se apere de dinozaurii de prada.
Cand au trait dinozaurii ?
Lowell Dingus a stabilit ca oualele cele mai vechi fusesera depuse cu 83 de milioane de ani in urma, iar cele mai nou descoperite – acum 76 de milioane de ani.
Intr-adevar atunci continentul american era strabatut de titanozauri, de pasari cu gatul lung din familia de dinozauri a sauropozilor. Ei aveau 28 de metri de la nas pana la coada si faceau astfel parte din categoria celor mai mari vietuitoare de pe uscat.
Chiar daca studiile nu sunt cunoscute tuturor si n-au facut furori in presa, timid au fost publicate in mod treptat, dupa zeci de ani de la diferitele descoperiri.
Creaturi de mari dimensiuni
Actualele soparle au avut stramosi uriasi, pe langa care omul era o micuta creatura. Cercetatorii Lowell Dingus, Luis Chiappe si Ronaldo Coria influentati de cunostintele lor in domeniu au campat intr-o vale din inima Argentinei in cautarea scheletelor pietrificate ale unor pasari preistorice.
De ce pietrificate ?
Pentru ca relicvele vechi de milioane de ani se gasesc in locurile in care curgeau diferite rauri cu ani in urma, rauri ce aduceau cu ele pietris si nisip. Astfel, in timp, corpurile animalelor aflate fara viata in albia raului se acopereau cu nisip si in timp se pietrificau.
Descoperirea facuta…
Nu a trecut mult timp pana cand cercetatorii au gasit mai multe bucati de piatra cu forma ciudata, de culoare cenusiu-maronie. Bucatile reprezentau pe suprafata lor denivelari usor rotunjite. Cercetatorii au fost surprinsi : « La inceput, ne-am gandit ca ar putea fi vorba despre oua pietrificate ale pasarii Nandu, o ruda a strutului »- a declarat Luis Chiappe, seful expeditiei. « Apoi insa ne-am dat seama ca erau oua de dinozauri.Sute ! Sau mai degraba, mii !
Un ou gigant
Locul a fost explorat de catre savanti, si cum majoritatea oualelor erau sparte, resturile de coaja le-a permis sa estimeze lungimea unui ou: 15 centimetri. Expertii au luat in calcul, pana la proba contrarie, ca resturile oualelor gasite puteau apartine unor pasari cu gatul lung din familia de dinozauri a sauropozilor.
Au gasit un dinozaur
Cum pana in acest moment nu se facuse nicio descoperire in ceea ce priveste oualele din familia pasarilor cu gatul lung, era nevoie sa se gaseasca un ou intact pentru a avea o confirmare. Oul nu s-a lasat asteptat, trimis fiind la laborator, dupa cateva luni aflandu-se rezultatul. El continea mai mult decat oase pietrificate si resturi de piele ale unui pui de dinozaur. Oamenii de stiinta au gasit in ou si dinti, ceea ce le-a oferit posibilitatea sa analizeze amanuntit specia.
Cum aratau dinozaurii ?
Conform studiului facut de specialistii care au analizat acest caz, marimea oualelor, structura cojii lor, dar si oasele si forma dintilor duc la concluzia ca oualele au fost depuse de o pasare cu gatul lung. Desenul pielii era asemanator cu platosa din corn cu care erbivorii din acele timpuri obisnuiau sa se apere de dinozaurii de prada.
Cand au trait dinozaurii ?
Lowell Dingus a stabilit ca oualele cele mai vechi fusesera depuse cu 83 de milioane de ani in urma, iar cele mai nou descoperite – acum 76 de milioane de ani.
Intr-adevar atunci continentul american era strabatut de titanozauri, de pasari cu gatul lung din familia de dinozauri a sauropozilor. Ei aveau 28 de metri de la nas pana la coada si faceau astfel parte din categoria celor mai mari vietuitoare de pe uscat.
Lumea lui Caragiale
Caragiale a lasat intelectualilor si oamenilor de spirit o norma de viata, un criteriu de valoare. Ne-a transmis prin decalogul sau o atitudine pozitiva in ceea ce priveste viata. Totul contra seriozitatii, gravitatii, contra tristetii, melancoliei, contra informatiei si a constiinciozitatii.
Viata vazuta de Caragiale
Viata, trebuia, din punctul sau de vedere sa fie luata «usurel», glumet. Ironia si hazul caracterizeaza pe omul inteligent. Cine n-are spirit sau macar sarcasm si claritate limpede e cu siguranta un prost. Prost la Caragiale inseamna a fi inferior – aici intrau toate defectele existente, inclusiv cele morale.
El a creat superstitia talentului
Romanul s-a inclinat totdeauna catre lucrurile simple, usoare si a privit cu dispret catre un grad de dificultate mai ridicat. Astfel, s-a pus eticheta gresita, ca o scuza a defectelor sale naturale. Apeland la «facilitati» si facand orice ca situatia sa fie salvata, i s-au ingustat apoi masurile de apreciere si punctele de vedere.
S-a obisnuit sa se dispretuiasca naivitatea, dar si bonomia simpla si dulce, seriozitatea, bogatia informa, dar profunda – adica orice este lipsit de influente exterioare, agreabile si precise.
Opere
In operele lui veti recunoaste ca poporul nostru este un popor admirabil, vesel, glumet, inconstient de ziua de maine, bucuros ca traieste prezentul. Romanul pur, regatean, nu admite alt final decat gluma, oricat de suparat ar fi…
Iar criza
Toata ziua nu auzim decat de impozite marite, somaj, suprimari, reduceri salbatice de salariu, de spectul foamei si al mizeriei. Lumea lui Caragiale e un antidot bun pentru aceste timpuri contemporane noua. Acesta este farmecul sau cel mai actual…Tin sa precizez : Caragiale a scris « Momente » in timpuri asemanatoare cu ale noastre. Intre 1899 si 1900, pe timpul unei mari crize (dar tind sa cred ca era o criza insemnificanta in comparatie cu cea din zilele noastre). Si atunci reducea bugetul la jumatate, faceau suprimari si reduceri de salarii.
Lumea lui Caragiale, o frumoasa lume ce ne aduce zambetul pe buze. Cine s-ar putea supara pe un catel ca Bubico? Cine s-ar fi suparat pe Dl. Goe ? Cine n-ar merge in « Vizita » fara sa nu zambeasca? Zambim…sa mai uitam de realitate
Viata vazuta de Caragiale
Viata, trebuia, din punctul sau de vedere sa fie luata «usurel», glumet. Ironia si hazul caracterizeaza pe omul inteligent. Cine n-are spirit sau macar sarcasm si claritate limpede e cu siguranta un prost. Prost la Caragiale inseamna a fi inferior – aici intrau toate defectele existente, inclusiv cele morale.
El a creat superstitia talentului
Romanul s-a inclinat totdeauna catre lucrurile simple, usoare si a privit cu dispret catre un grad de dificultate mai ridicat. Astfel, s-a pus eticheta gresita, ca o scuza a defectelor sale naturale. Apeland la «facilitati» si facand orice ca situatia sa fie salvata, i s-au ingustat apoi masurile de apreciere si punctele de vedere.
S-a obisnuit sa se dispretuiasca naivitatea, dar si bonomia simpla si dulce, seriozitatea, bogatia informa, dar profunda – adica orice este lipsit de influente exterioare, agreabile si precise.
Opere
In operele lui veti recunoaste ca poporul nostru este un popor admirabil, vesel, glumet, inconstient de ziua de maine, bucuros ca traieste prezentul. Romanul pur, regatean, nu admite alt final decat gluma, oricat de suparat ar fi…
Iar criza
Toata ziua nu auzim decat de impozite marite, somaj, suprimari, reduceri salbatice de salariu, de spectul foamei si al mizeriei. Lumea lui Caragiale e un antidot bun pentru aceste timpuri contemporane noua. Acesta este farmecul sau cel mai actual…Tin sa precizez : Caragiale a scris « Momente » in timpuri asemanatoare cu ale noastre. Intre 1899 si 1900, pe timpul unei mari crize (dar tind sa cred ca era o criza insemnificanta in comparatie cu cea din zilele noastre). Si atunci reducea bugetul la jumatate, faceau suprimari si reduceri de salarii.
Lumea lui Caragiale, o frumoasa lume ce ne aduce zambetul pe buze. Cine s-ar putea supara pe un catel ca Bubico? Cine s-ar fi suparat pe Dl. Goe ? Cine n-ar merge in « Vizita » fara sa nu zambeasca? Zambim…sa mai uitam de realitate
Poveste de Craciun
Nu departe de taramul nostru, nu departe de zilele noastre traia o familie cu doi copii. Desi nu duceau lipsa de nimic, nu putem spune ca erau bogati.
Dorintele copiilor
Fetita visa ca intr-o zi sa poata avea catelusul pufos pe care il vazuse intr-o revista pentru copii, dar din respect pentru parinti, si gandindu-se la familie, nu spusese nimanui. Baietelul era cu doi ani mai mare decat fetita, deci, avea sapte ani. El isi dorea un joc foarte scump, acel joc costa cat veniturile familiei intr-o luna. Desi constientiza, nu se sfia sa spuna tuturor ca si-l doreste, ca-l merita si ca Mos Craciun i-l va aduce.
Amandoi copiii i-au scris Mosului. Fetita a scris ordonat, caci la cei cinci ani si jumatate stia sa scrie si sa citeasca. Ea a adaugat si desene create de ea pe parcursul intregii luni. Baietelul, insa, a scris repezit, in ultimele minute si asta la indemnul parintilor, in Ajun.
Spiritul Craciunului
Fetita simtea spiritul sarbatorii. A participat la impodobirea bradului ascultand colinde. A confectionat chiar ea mici ornamente pe care mandra le-a agatat de crengutele bradului. Chiar si in bucatarie, statea langa mama, ajutand-o cu ce putea. Ea, simtea spiritul Craciunului prin mirosurile bunatatilor pe care mama le gatea.
Legenda Craciunului
Isi amintea ca-i citise mama pe cand ea era foarte micuta, ca de Craciun se sarbatoreste Nasterea Domnului. Iar doamna educatoare ii spusese ca pe vremea Nasterii Mantuitorului, Maica Domnului cautand o casuta in care sa-L Nasca pe Domnul Iisus a cerut ajutorul familiei Craciun. Mos Craciun era foarte rau si i-a izgonit. Insa, doamnei Craciun i s-a facut mila si i-a gazduit in grajd. Afland asta, Mos Craciun i-a taiat mainile Craciunitei. Maica Domnului facand minunea de a i le lipi la loc. Vazand aceasta minune Mos Craciun s-a speriat si dorind ca Domnul sa-l ierte a inceput sa-si imparta averea saracilor.
De atunci, Mos Craciun si-a construit atelierul la Polul Nord, caci acolo este iarna vesnica si poate merge cu sania.
Mama o asculta pe fetita cu blandete, fiind mandra de imaginatia ei bogata, insa privea cu regret spre baiatul care se juca de zor la computer.
Decizia Mosului
Scrisorile copiilor au ajuns la Mos Craciun, care a mai dorit sa-i vada o data pe copii. Uitandu-se in globul sau de cristal, Mosul a vazut-o pe fetita cum primea colindatorii impreuna cu mama si cum baietelul impusca renii intr-un joc electronic. Atat de rau s-a suparat Mosul, incat a decis sa-i dea baiatului doar o acadea, restul cadourilor lui le-a pus printre cele ale fetitei.
Primirea darurilor
La miezul noptii, Mosul a oprit timpul ca-n fiecare an si a distribuit cadourile tuturor copiilor din lume.
Dimineata, fetita a fost trezita de un latrat ascutit, era un catelus care se plictisise sa o astepte si care dorea un partener de joaca. Sub brad, fetita a gasit o multime de cadouri, toate cu numele sau. A privit trista cand a vazut ca fratele sau nu are decat o acadea si a decis sa-si imparta darurile cu el. Cand baietelul s-a trezit, si-a gasit cadourile sub brad, fara sa stie ca le-a primit fara sa merite. El a cautat jocul dorit, negasindu-l, a aruncat toate cadourile. Fetita atunci a inteles de ce nu primise fratele sau decat o acadea.
Copii, noi ce intelegem din aceasta poveste ?
Ca trebuie sa fim buni, ascultatori, sa invatam, sa impartim ceea ce avem cu altii care nu au, sa cunoastem, si mai ales, sa acceptam ceea ce ni se ofera cu zambetul pe buze si cu bucurie in suflet. Lucrurile bune ni se intampla atunci cand nu le asteptam, asa ca, dorintele noastre vor deveni realitate intr-o zi. Pana atunci, bucurati-va de spiritul Craciunului.
Dorintele copiilor
Fetita visa ca intr-o zi sa poata avea catelusul pufos pe care il vazuse intr-o revista pentru copii, dar din respect pentru parinti, si gandindu-se la familie, nu spusese nimanui. Baietelul era cu doi ani mai mare decat fetita, deci, avea sapte ani. El isi dorea un joc foarte scump, acel joc costa cat veniturile familiei intr-o luna. Desi constientiza, nu se sfia sa spuna tuturor ca si-l doreste, ca-l merita si ca Mos Craciun i-l va aduce.
Amandoi copiii i-au scris Mosului. Fetita a scris ordonat, caci la cei cinci ani si jumatate stia sa scrie si sa citeasca. Ea a adaugat si desene create de ea pe parcursul intregii luni. Baietelul, insa, a scris repezit, in ultimele minute si asta la indemnul parintilor, in Ajun.
Spiritul Craciunului
Fetita simtea spiritul sarbatorii. A participat la impodobirea bradului ascultand colinde. A confectionat chiar ea mici ornamente pe care mandra le-a agatat de crengutele bradului. Chiar si in bucatarie, statea langa mama, ajutand-o cu ce putea. Ea, simtea spiritul Craciunului prin mirosurile bunatatilor pe care mama le gatea.
Legenda Craciunului
Isi amintea ca-i citise mama pe cand ea era foarte micuta, ca de Craciun se sarbatoreste Nasterea Domnului. Iar doamna educatoare ii spusese ca pe vremea Nasterii Mantuitorului, Maica Domnului cautand o casuta in care sa-L Nasca pe Domnul Iisus a cerut ajutorul familiei Craciun. Mos Craciun era foarte rau si i-a izgonit. Insa, doamnei Craciun i s-a facut mila si i-a gazduit in grajd. Afland asta, Mos Craciun i-a taiat mainile Craciunitei. Maica Domnului facand minunea de a i le lipi la loc. Vazand aceasta minune Mos Craciun s-a speriat si dorind ca Domnul sa-l ierte a inceput sa-si imparta averea saracilor.
De atunci, Mos Craciun si-a construit atelierul la Polul Nord, caci acolo este iarna vesnica si poate merge cu sania.
Mama o asculta pe fetita cu blandete, fiind mandra de imaginatia ei bogata, insa privea cu regret spre baiatul care se juca de zor la computer.
Decizia Mosului
Scrisorile copiilor au ajuns la Mos Craciun, care a mai dorit sa-i vada o data pe copii. Uitandu-se in globul sau de cristal, Mosul a vazut-o pe fetita cum primea colindatorii impreuna cu mama si cum baietelul impusca renii intr-un joc electronic. Atat de rau s-a suparat Mosul, incat a decis sa-i dea baiatului doar o acadea, restul cadourilor lui le-a pus printre cele ale fetitei.
Primirea darurilor
La miezul noptii, Mosul a oprit timpul ca-n fiecare an si a distribuit cadourile tuturor copiilor din lume.
Dimineata, fetita a fost trezita de un latrat ascutit, era un catelus care se plictisise sa o astepte si care dorea un partener de joaca. Sub brad, fetita a gasit o multime de cadouri, toate cu numele sau. A privit trista cand a vazut ca fratele sau nu are decat o acadea si a decis sa-si imparta darurile cu el. Cand baietelul s-a trezit, si-a gasit cadourile sub brad, fara sa stie ca le-a primit fara sa merite. El a cautat jocul dorit, negasindu-l, a aruncat toate cadourile. Fetita atunci a inteles de ce nu primise fratele sau decat o acadea.
Copii, noi ce intelegem din aceasta poveste ?
Ca trebuie sa fim buni, ascultatori, sa invatam, sa impartim ceea ce avem cu altii care nu au, sa cunoastem, si mai ales, sa acceptam ceea ce ni se ofera cu zambetul pe buze si cu bucurie in suflet. Lucrurile bune ni se intampla atunci cand nu le asteptam, asa ca, dorintele noastre vor deveni realitate intr-o zi. Pana atunci, bucurati-va de spiritul Craciunului.
Telenovela din spatele cortinei
Sau poate insusi destinul este o telenovela ce se joaca cu vietile noastre asemenea unui dirijor cu notele muzicale. Personajele principale ale acestei «telenovele» sunt persoane cunoscute, demne de respect si de admiratie pentru operele literare si poeziile ce ni le-au lasat : Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Veronica Micle, Mite Kremnitz, I.L.Caragiale si Ioan Slavici.
Poate va intrebati ce au in comun? Ei bine, au in comun ceea ce ne pune uneori bete-n roate si ne da dureri de cap: iubirea.
Titu Maiorescu
A facut numeroase studii, s-a facut remarcat timpuriu ca teoretician si critic literar. Studiaza in Germania, tinand in paralel si ore in particular in casa familiei Kremnitz, predand franceza celor patru copii: Klara (viitoarea sotie), Helene, Wilhelm (viitorul sot al lui Mite Kremnitz) si Hernan. Se intoarce in tara in 1862. La 22 de ani primeste insarcinari publice. Peste cateva luni este numit profesor de filosofie la Iasi. Ajunge astfel director la gimnaziul de fete de la Iasi.
Scandal sexual
El implicandu-se si sub aspect politic isi creaza prieteni dar si dusmani. De aceea i se insceneaza un scandal sexual, cum ca ar fi avut relatii cu o profesoara de la scoala de fete. Dupa cum stim in acea perioada era eleva a acestei scoli si Veronica Micle( 14 ani), care la indemnul sotului sau mai mare cu 30 de ani, profesorul Stefan Micle si al mamei sale, depune marturie cum ca ar fi vazut niste scene intime. Avocatii lui Maiorescu au demonstrat ca Veronica a mintit. Ea dorindu-si toata viata sa fie iertata dar Maiorescu i-a purtat intotdeauna pica.
Impactul mutarii doctorului Kremnitz la Bucuresti
Maiorescu se casatoreste cu Klara Kremnitz. Fratele acesteia, Wilhelm studiind medicina devine medicul personal al regelui Carol I. Se muta in tara impreuna cu sotia sa, Mite Kremnitz – traducatoare, scriitoare si poeta. Titu Maiorescu se indragosteste de aceasta, incluzand-o in cercurile sale sociale si la Junimea.
Mite Kremnitz si Eminescu
Titu Maiorescu, fondatorul Junimii era un mare sustinator al lui Mihai Eminescu, recunoscator al marelui talent pe care poetul il detinea. Astfel, Mite Kremnitz il cunoaste pe Mihai Eminescu, prin Maiorescu. In 1879 creste pasiunea lui Eminescu pentru Mite Kremnitz, careia ii preda limba romana. Faptul ca ii dedica poezia « Atat de frageda », il alarmeaza pe Maiorescu si il face sa scrie « Grea epoca Eminescu ».
Intervine Mite Kremnitz
Dupa moartea profesorului Stefan Micle, sotul Veronicai Micle, ea si Eminescu isi fac planuri de casatorie. Dar in 1880 renunta la ideea de casatorie. Mite Kremnitz afirmand ca in inima poetului s-a aprins o noua flacara. Dar Maiorescu precizeaza ca ar fi vorba despre o doamna vaduva, Poenaru Lecca, aceasta fiind cea care il inspira. Veronica se plange lui B.P. Hasdeu ca Maiorescu l-a convins pe Eminescu sa renunte la casatorie. Se simtea jignita ca Eminescu a facut-o de ras impreuna cu Maiorescu si Mite Kremnitz.
Iubirea secreta a lui Ioan Slavici
Veronica Micle si Mihai Eminescu se impaca in decembrie 1881. Se muta impreuna la Bucuresti, in casa lui Ioan Slavici. Ioan Slavici locuia impreuna cu sotia sa, Eleonora, dar asta nu il impiedica sa se indragosteasca in secret de Veronica. Aceasta dragoste este mentinuta in secret deoarece Slavici nu dorea sa intervina in relatia bunului sau prieten Mihai Eminescu.
Veronica si I.L. Caragiale
Dar relatia Veronicai Micle cu Mihai Eminescu nu are nici de aceasta data in final casatoria. O fosta relatia pe care a avut-o Veronica cu I.L Caragiale in timp ce au fost despartiti nu-i da liniste lui Eminescu. Veronica il implica in recuperarea scrisorilor trimise lui Caragiale. Eminescu fiind foarte gelos, ajunge la un moment dat sa-l bruscheze in public pe Caragiale aflat acasa la Maiorescu cu ocazia Craciunului, la aceasta scena fiind partasa si Mite Kremnitz. Datorita relatiei cu I.L Caragiale, Veronica si Eminescu se despart definitiv in 1883.
Sfarsit
Eminescu se imbolnaveste si moare pe 15 iunie 1889 la ora 3, la senatoriul Caritas. Convinsa ca viata fara Eminescu nu mai are niciun rost, Veronica se sinucide pe 3 august la Manastirea Varatic. Tot in acest an, pe 31 decembrie, se stinge din viata si Ion Creanga, prieten al lui Eminescu.
Poate va intrebati ce au in comun? Ei bine, au in comun ceea ce ne pune uneori bete-n roate si ne da dureri de cap: iubirea.
Titu Maiorescu
A facut numeroase studii, s-a facut remarcat timpuriu ca teoretician si critic literar. Studiaza in Germania, tinand in paralel si ore in particular in casa familiei Kremnitz, predand franceza celor patru copii: Klara (viitoarea sotie), Helene, Wilhelm (viitorul sot al lui Mite Kremnitz) si Hernan. Se intoarce in tara in 1862. La 22 de ani primeste insarcinari publice. Peste cateva luni este numit profesor de filosofie la Iasi. Ajunge astfel director la gimnaziul de fete de la Iasi.
Scandal sexual
El implicandu-se si sub aspect politic isi creaza prieteni dar si dusmani. De aceea i se insceneaza un scandal sexual, cum ca ar fi avut relatii cu o profesoara de la scoala de fete. Dupa cum stim in acea perioada era eleva a acestei scoli si Veronica Micle( 14 ani), care la indemnul sotului sau mai mare cu 30 de ani, profesorul Stefan Micle si al mamei sale, depune marturie cum ca ar fi vazut niste scene intime. Avocatii lui Maiorescu au demonstrat ca Veronica a mintit. Ea dorindu-si toata viata sa fie iertata dar Maiorescu i-a purtat intotdeauna pica.
Impactul mutarii doctorului Kremnitz la Bucuresti
Maiorescu se casatoreste cu Klara Kremnitz. Fratele acesteia, Wilhelm studiind medicina devine medicul personal al regelui Carol I. Se muta in tara impreuna cu sotia sa, Mite Kremnitz – traducatoare, scriitoare si poeta. Titu Maiorescu se indragosteste de aceasta, incluzand-o in cercurile sale sociale si la Junimea.
Mite Kremnitz si Eminescu
Titu Maiorescu, fondatorul Junimii era un mare sustinator al lui Mihai Eminescu, recunoscator al marelui talent pe care poetul il detinea. Astfel, Mite Kremnitz il cunoaste pe Mihai Eminescu, prin Maiorescu. In 1879 creste pasiunea lui Eminescu pentru Mite Kremnitz, careia ii preda limba romana. Faptul ca ii dedica poezia « Atat de frageda », il alarmeaza pe Maiorescu si il face sa scrie « Grea epoca Eminescu ».
Intervine Mite Kremnitz
Dupa moartea profesorului Stefan Micle, sotul Veronicai Micle, ea si Eminescu isi fac planuri de casatorie. Dar in 1880 renunta la ideea de casatorie. Mite Kremnitz afirmand ca in inima poetului s-a aprins o noua flacara. Dar Maiorescu precizeaza ca ar fi vorba despre o doamna vaduva, Poenaru Lecca, aceasta fiind cea care il inspira. Veronica se plange lui B.P. Hasdeu ca Maiorescu l-a convins pe Eminescu sa renunte la casatorie. Se simtea jignita ca Eminescu a facut-o de ras impreuna cu Maiorescu si Mite Kremnitz.
Iubirea secreta a lui Ioan Slavici
Veronica Micle si Mihai Eminescu se impaca in decembrie 1881. Se muta impreuna la Bucuresti, in casa lui Ioan Slavici. Ioan Slavici locuia impreuna cu sotia sa, Eleonora, dar asta nu il impiedica sa se indragosteasca in secret de Veronica. Aceasta dragoste este mentinuta in secret deoarece Slavici nu dorea sa intervina in relatia bunului sau prieten Mihai Eminescu.
Veronica si I.L. Caragiale
Dar relatia Veronicai Micle cu Mihai Eminescu nu are nici de aceasta data in final casatoria. O fosta relatia pe care a avut-o Veronica cu I.L Caragiale in timp ce au fost despartiti nu-i da liniste lui Eminescu. Veronica il implica in recuperarea scrisorilor trimise lui Caragiale. Eminescu fiind foarte gelos, ajunge la un moment dat sa-l bruscheze in public pe Caragiale aflat acasa la Maiorescu cu ocazia Craciunului, la aceasta scena fiind partasa si Mite Kremnitz. Datorita relatiei cu I.L Caragiale, Veronica si Eminescu se despart definitiv in 1883.
Sfarsit
Eminescu se imbolnaveste si moare pe 15 iunie 1889 la ora 3, la senatoriul Caritas. Convinsa ca viata fara Eminescu nu mai are niciun rost, Veronica se sinucide pe 3 august la Manastirea Varatic. Tot in acest an, pe 31 decembrie, se stinge din viata si Ion Creanga, prieten al lui Eminescu.
Alexandru Macedonski - Descendenta sau nebunie?
Putem spune ca poate fi personajul principal de roman. A pus mare pret pe descendenta. Familia Macedonski, este de origine aromana. Bunicul sau, Dumitru participase la rascoala lui Karagheorghevici, in urma careia conducatorii au fugit pentru a se ascunde. Dumitru (bunicul) a venit in Tara Romaneasca. Nici aici nu si-a putut stapani spiritul de revolutionar si a facut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu.
Tradarea
Unii spun ca el a fost cel care l-a tradat pe Tudor Vladimirescu. Dupa moartea lui Tudor, Dumitru a mers in armata lui Ipsilanti – unii spun ca a fost spionul lui Ipsilanti. Face parte din miscarea lui Mitita Filipescu. Aceasta miscare fiind supusa esecului, Dumitru este arestat si trimis la ocna 5 ani, dar moare dupa doar 3 ani.
Alexandru Macedonski - tatal
Tatal poetului, Alexandru, face cariera militara. Este bun ofiter, urca toate gradele si ajunge in 1848 sa fie ofiter superior. Dar revolutiile ii erau indiferente si nu ii trezea niciun fel de sentiment. A avut fermitatea sa se declare ostil, astfel a fost pensionat fortat. La sfarsitul revolutiei a fost reintegrat in armata. Tarul Rusiei, Nicolae I, il va decora. El se bucura de sustinerea voievodului si de prietenia acestuia, de aceea, Cuza l-a facut general.
Arborele genealogic
Alexandru Macedonski – tatal, este primul care isi cauta radacinile genealogice, astfel capata niste idei nastrusnice. In arborele sau genealogic este inclus si despotul Karagheorghevici, dar si niste detalii cum ca familia de inrudeste cu un duce lituanian. Dupa acesti arbori “fantastici”, familia a crezut frenetic in aceasta descendenta, dar si in consecintele acestui fapt. Ei considerau ca societatea trebuie sa le ofere locul cuvenit, si sa le accepte aceasta decadenta.
Datorita unor evenimente care au fost consecinele arborelui genealogic, Cuza a luat nota eliminandu-l pe general din armata. Carol il reintegreaza, mai tarziu, dar moartea brusca a generalului, practic peste noapte il conduce pe fiul sau la ideea ca generalul a fost asasinat.
Alexandru Macedonski – fiul: un talent
Alexandru Macedonski, fiul, scria coerent, poezii, inca de la 12 ani. La 18 ani publica primul volum “Prima verba”. A facut scoala in strainatate. A calatorit in Italia si Franta, aceste calatorii contribuind la cultura si arta sa. A colaborat cu gazete ca poet si analist politic. Din pacate, el nu a starnit simpatii pentru ca era arrogant – datorita arborelui genealogic- “fumurile” nobiliare l-au facut un om mai putin simpatic “Un complex genealoid” – om descendent al unei familii superioare.
Adversar al Junimii
Putem spune c-a fost un adversar activ al Junimii, impotriva careia a scris, pentru ca a fost tinut la distanta de Carp si de Maiorescu (ultimul fiind om din popor). Faptul ca Junimea nu l-a invitat sa faca parte din gruparea sa, l-a facut un adversar. El rasturna doctrina lui Maiorescu, o combatea sustinand contrariul.
Macedonski s-a “certat” cu Junimea ca scoala, dar si cu membrii ei, avand polemici cu Caragiale, Eminescu etc. El era liberal (contrar Junimii), era antidinasm radical, dorind republica.
Epigrama fatala
Alexandru Macedonski a colaborat cu o serie de ziare si reviste, printre care: Oltul, Vestea, Liberatorul. In anul 1883, Eminescu innebuneste. Toata lumea comenteaza ceea ce s-a intamplat, anuntand tragica veste si incercand sa-l sustina pe marele poet. Macedonski gaseste sa-si publice epigrama: “Un X, pretins poet, acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum./ L-as plange, daca-n balamuc / Destinul sau n-ar fi mai bun;/ Caci pana ieri a fost nauc / Si nu e azi decat nebun! “
Ruinarea vietii sale
Aceasta epigrama a reprezentat ruinarea vietii lui Macedonski. Oamenii aruncau cu pietre, era huiduit pe strada, abonatii de la Literatorul s-au retras. El a cautat o scuza, si anume, aceea ca nu s-a referit la Eminescu, dar nu a fost crezut, din contra, a fost considerat las. A plecat din tara si s-a refugiat la Paris, unde era in voga simbolismul. Pana in 1910 niciun volum de poezi nu a fost recenzat, abia dupa 1910, peste 27 de ani de la publicarea epigramei, Macedonski a fost recunoscut ca poet si-i sunt recunoscute meritele.
Cenaclul “Literatorul”
Infiinteaza la el acasa cenaclul “Literatorul”. Monteaza in mijlocul incaperii unde aveau loc reuniunile un tron pe care urca purtand mantie (datorita originei sale nobile - considera ca merita si-si dadea o mare importanta), se aseza ascultandu-i pe cei care isi citeau operele. Prin acest cenaclu au trecut o serie de scriitori, care si-au slefuit talentul. In ultima parte a vietii doar asa isi facea aparitia – tronand in tronul sau.
Contraziceri
In 1918 se apropia sfarsitul razboiului, inflacarat Macedonski ii detesta pe nemti. In 1918 Macedonski are 74 de ani, este venerabil, astfel, Ovid Densusianu il propune ca membru al Academiei Romane. Atunci Germania e la un pas de a fi infranta, iar Macedonski vine cu propunerea de a ne alia cu nemtii. Aceasta declaratie il determina pe Densusianu sa-si retraga propunerea.
Viata lui Macedonski incheindu-se asa cum a inceput….
Tradarea
Unii spun ca el a fost cel care l-a tradat pe Tudor Vladimirescu. Dupa moartea lui Tudor, Dumitru a mers in armata lui Ipsilanti – unii spun ca a fost spionul lui Ipsilanti. Face parte din miscarea lui Mitita Filipescu. Aceasta miscare fiind supusa esecului, Dumitru este arestat si trimis la ocna 5 ani, dar moare dupa doar 3 ani.
Alexandru Macedonski - tatal
Tatal poetului, Alexandru, face cariera militara. Este bun ofiter, urca toate gradele si ajunge in 1848 sa fie ofiter superior. Dar revolutiile ii erau indiferente si nu ii trezea niciun fel de sentiment. A avut fermitatea sa se declare ostil, astfel a fost pensionat fortat. La sfarsitul revolutiei a fost reintegrat in armata. Tarul Rusiei, Nicolae I, il va decora. El se bucura de sustinerea voievodului si de prietenia acestuia, de aceea, Cuza l-a facut general.
Arborele genealogic
Alexandru Macedonski – tatal, este primul care isi cauta radacinile genealogice, astfel capata niste idei nastrusnice. In arborele sau genealogic este inclus si despotul Karagheorghevici, dar si niste detalii cum ca familia de inrudeste cu un duce lituanian. Dupa acesti arbori “fantastici”, familia a crezut frenetic in aceasta descendenta, dar si in consecintele acestui fapt. Ei considerau ca societatea trebuie sa le ofere locul cuvenit, si sa le accepte aceasta decadenta.
Datorita unor evenimente care au fost consecinele arborelui genealogic, Cuza a luat nota eliminandu-l pe general din armata. Carol il reintegreaza, mai tarziu, dar moartea brusca a generalului, practic peste noapte il conduce pe fiul sau la ideea ca generalul a fost asasinat.
Alexandru Macedonski – fiul: un talent
Alexandru Macedonski, fiul, scria coerent, poezii, inca de la 12 ani. La 18 ani publica primul volum “Prima verba”. A facut scoala in strainatate. A calatorit in Italia si Franta, aceste calatorii contribuind la cultura si arta sa. A colaborat cu gazete ca poet si analist politic. Din pacate, el nu a starnit simpatii pentru ca era arrogant – datorita arborelui genealogic- “fumurile” nobiliare l-au facut un om mai putin simpatic “Un complex genealoid” – om descendent al unei familii superioare.
Adversar al Junimii
Putem spune c-a fost un adversar activ al Junimii, impotriva careia a scris, pentru ca a fost tinut la distanta de Carp si de Maiorescu (ultimul fiind om din popor). Faptul ca Junimea nu l-a invitat sa faca parte din gruparea sa, l-a facut un adversar. El rasturna doctrina lui Maiorescu, o combatea sustinand contrariul.
Macedonski s-a “certat” cu Junimea ca scoala, dar si cu membrii ei, avand polemici cu Caragiale, Eminescu etc. El era liberal (contrar Junimii), era antidinasm radical, dorind republica.
Epigrama fatala
Alexandru Macedonski a colaborat cu o serie de ziare si reviste, printre care: Oltul, Vestea, Liberatorul. In anul 1883, Eminescu innebuneste. Toata lumea comenteaza ceea ce s-a intamplat, anuntand tragica veste si incercand sa-l sustina pe marele poet. Macedonski gaseste sa-si publice epigrama: “Un X, pretins poet, acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum./ L-as plange, daca-n balamuc / Destinul sau n-ar fi mai bun;/ Caci pana ieri a fost nauc / Si nu e azi decat nebun! “
Ruinarea vietii sale
Aceasta epigrama a reprezentat ruinarea vietii lui Macedonski. Oamenii aruncau cu pietre, era huiduit pe strada, abonatii de la Literatorul s-au retras. El a cautat o scuza, si anume, aceea ca nu s-a referit la Eminescu, dar nu a fost crezut, din contra, a fost considerat las. A plecat din tara si s-a refugiat la Paris, unde era in voga simbolismul. Pana in 1910 niciun volum de poezi nu a fost recenzat, abia dupa 1910, peste 27 de ani de la publicarea epigramei, Macedonski a fost recunoscut ca poet si-i sunt recunoscute meritele.
Cenaclul “Literatorul”
Infiinteaza la el acasa cenaclul “Literatorul”. Monteaza in mijlocul incaperii unde aveau loc reuniunile un tron pe care urca purtand mantie (datorita originei sale nobile - considera ca merita si-si dadea o mare importanta), se aseza ascultandu-i pe cei care isi citeau operele. Prin acest cenaclu au trecut o serie de scriitori, care si-au slefuit talentul. In ultima parte a vietii doar asa isi facea aparitia – tronand in tronul sau.
Contraziceri
In 1918 se apropia sfarsitul razboiului, inflacarat Macedonski ii detesta pe nemti. In 1918 Macedonski are 74 de ani, este venerabil, astfel, Ovid Densusianu il propune ca membru al Academiei Romane. Atunci Germania e la un pas de a fi infranta, iar Macedonski vine cu propunerea de a ne alia cu nemtii. Aceasta declaratie il determina pe Densusianu sa-si retraga propunerea.
Viata lui Macedonski incheindu-se asa cum a inceput….
Budismul - Doctrina budismului
Budismul a fost o reactie la religia anterioara, la Brahmanism. Ca si Brahmanismul, el se axeaza pe ideea indusa in Vede.
Conceptia Budistilor
Budistii considera vedele un reper, dar formula indusa de Brahmanism, si anume aceea ca preotul este cel care conduce, trebuie sa dispara. Fiecare om poate merge spre sursele religiei si sa ajunga la divinitate.
Inceputul Budismului
Budismul este o religie creata de un om, de Buddha. Buddha a fost un print, pe numele sau Siddharta Sakyamuni Gautama. A trait in secolul al VI-lea i.Hr. (624 – 544), undeva izolat de lume, intr-un frumos castel. El nu avea griji, nu cunostea supararea si necazurile. S-a casatorit, a avut un baiat si totul parea perfect pana intr-o zi cand a avut o pornire neinteleasa. A iesit din castel, a iesit in lume, pentru a cunoaste si a vedea cum se traieste afara. A intalnit un om bolnav si a avut o revelatie: boala putea veni oricand. A mers mai departe si a intalnit un mort...semn ca dupa boala urmeaza decesul. Si-a dat seama ca existenta omului pe pamant se poate incheia in orice moment, caci nimic nu este vesnic. Dupa aceste nefericite intamplari a cunoscut un intelectual, un om pregatit pentru orice, un om care cunostea esenta vietii. Trecand prin aceste experiente printul s-a intors la castel pentru a-si lua ramas bun de la cei dragi, apoi a plecat la claustrat, in singuratate pentru a medita si pentru a gasi un raspuns.
Buddha a inteles esenta vietii
A inteles in cele din urma ca lumea, asa cum este ea construita reprezinta un sir de suferinte. A inteles cauzele suferintei, prima fiind alcatuirea lumii, mai exact existenta ei. Omul se poate elibera de suferinta doar depasind unele bariere. Buddha a inteles anihilarea umana, de a se depasi pe sine, de a inlatura dorinta de a obtine cat mai multe. Am numit aceasta anihilarea de sine, asigurarea accesului catre o alta existenta – Nirvana.
Invataturile lui Buddha
Buddha a inteles si a perceput lumea asa cum este, iar invataturile sale au fost din ce in ce mai multe. Era misionar si avea in jurul sau discipoli care l-au urmat pentru a dobandi cat mai multe cunostinte. Buddha a predicat, dar in schimb nu a scris nici macar un cuvant (la fel ca si Socrate).
Dupa moartea lui Buddha…
Discipolii au incercat sa recompuna doctrina lui Buddha dupa moartea acestuia si sa construiasca carti. Aceste carti s-au numit Sutra sau Sutre. Sutrele cuprind patru volume, dar nu sunt lipsite de mici contradictii intre ele.
Buddha a murit la 80 de ani, iar inainte de a inchide ochii si-a chemat discipolii apropiati si le-a cerut sa duca in lume invatatura sa.
Doctrina Budismului
Budismul muta accentul pe om, pe individ, omul nu are nevoie de indrumatori pentru a ajunge la Zeu. Nirvana – este de fapt existenta la creatie, la ea se ajunge prin contemplatie, prin cunoastere, prin fel de fel de scoli…
Asa numitele sisteme yoga, sunt recunoscute de Budism. Eliberarea este individuala, de om depinzand daca se depaseste sau nu pe sine.
Dupa moartea lui Buddha, doctrina sa s-a raspandit, omul cunoscand astfel o noua existenta, un nou stil de a gandi pe care si-l poate amplifica.
Ce reprezinta omul?
Omul reprezinta ambioza ce se uneste cu trupul. O existenta noua reprezinta o noua intrupare ce poate aduce amplificarea a tot ceea ce inseamna a fi spiritual sau micile datorii de platit pana la Nirvana. Budismul neaga doctrina brahmanismului, aceea a sufletului individual.
Diversitatea mare a Budismului a scazut trepatat ponderea lui initiala in India, in secolul al XVII-lea el disparand. treptat. Dar n-a disparut de tot, astazi se mai gaseste totusi in trei mari zone: in Sri Lanka se intalneste Budismul de tip Hinayana, Mahayana si tantrica in Nepal.
In secolul al XIV-lea Budismul devine religie oficiala in China, in timpul dinastiei Yuan, sub forma Lamaista.
Conceptia Budistilor
Budistii considera vedele un reper, dar formula indusa de Brahmanism, si anume aceea ca preotul este cel care conduce, trebuie sa dispara. Fiecare om poate merge spre sursele religiei si sa ajunga la divinitate.
Inceputul Budismului
Budismul este o religie creata de un om, de Buddha. Buddha a fost un print, pe numele sau Siddharta Sakyamuni Gautama. A trait in secolul al VI-lea i.Hr. (624 – 544), undeva izolat de lume, intr-un frumos castel. El nu avea griji, nu cunostea supararea si necazurile. S-a casatorit, a avut un baiat si totul parea perfect pana intr-o zi cand a avut o pornire neinteleasa. A iesit din castel, a iesit in lume, pentru a cunoaste si a vedea cum se traieste afara. A intalnit un om bolnav si a avut o revelatie: boala putea veni oricand. A mers mai departe si a intalnit un mort...semn ca dupa boala urmeaza decesul. Si-a dat seama ca existenta omului pe pamant se poate incheia in orice moment, caci nimic nu este vesnic. Dupa aceste nefericite intamplari a cunoscut un intelectual, un om pregatit pentru orice, un om care cunostea esenta vietii. Trecand prin aceste experiente printul s-a intors la castel pentru a-si lua ramas bun de la cei dragi, apoi a plecat la claustrat, in singuratate pentru a medita si pentru a gasi un raspuns.
Buddha a inteles esenta vietii
A inteles in cele din urma ca lumea, asa cum este ea construita reprezinta un sir de suferinte. A inteles cauzele suferintei, prima fiind alcatuirea lumii, mai exact existenta ei. Omul se poate elibera de suferinta doar depasind unele bariere. Buddha a inteles anihilarea umana, de a se depasi pe sine, de a inlatura dorinta de a obtine cat mai multe. Am numit aceasta anihilarea de sine, asigurarea accesului catre o alta existenta – Nirvana.
Invataturile lui Buddha
Buddha a inteles si a perceput lumea asa cum este, iar invataturile sale au fost din ce in ce mai multe. Era misionar si avea in jurul sau discipoli care l-au urmat pentru a dobandi cat mai multe cunostinte. Buddha a predicat, dar in schimb nu a scris nici macar un cuvant (la fel ca si Socrate).
Dupa moartea lui Buddha…
Discipolii au incercat sa recompuna doctrina lui Buddha dupa moartea acestuia si sa construiasca carti. Aceste carti s-au numit Sutra sau Sutre. Sutrele cuprind patru volume, dar nu sunt lipsite de mici contradictii intre ele.
Buddha a murit la 80 de ani, iar inainte de a inchide ochii si-a chemat discipolii apropiati si le-a cerut sa duca in lume invatatura sa.
Doctrina Budismului
Budismul muta accentul pe om, pe individ, omul nu are nevoie de indrumatori pentru a ajunge la Zeu. Nirvana – este de fapt existenta la creatie, la ea se ajunge prin contemplatie, prin cunoastere, prin fel de fel de scoli…
Asa numitele sisteme yoga, sunt recunoscute de Budism. Eliberarea este individuala, de om depinzand daca se depaseste sau nu pe sine.
Dupa moartea lui Buddha, doctrina sa s-a raspandit, omul cunoscand astfel o noua existenta, un nou stil de a gandi pe care si-l poate amplifica.
Ce reprezinta omul?
Omul reprezinta ambioza ce se uneste cu trupul. O existenta noua reprezinta o noua intrupare ce poate aduce amplificarea a tot ceea ce inseamna a fi spiritual sau micile datorii de platit pana la Nirvana. Budismul neaga doctrina brahmanismului, aceea a sufletului individual.
Diversitatea mare a Budismului a scazut trepatat ponderea lui initiala in India, in secolul al XVII-lea el disparand. treptat. Dar n-a disparut de tot, astazi se mai gaseste totusi in trei mari zone: in Sri Lanka se intalneste Budismul de tip Hinayana, Mahayana si tantrica in Nepal.
In secolul al XIV-lea Budismul devine religie oficiala in China, in timpul dinastiei Yuan, sub forma Lamaista.
Despre egipteni (3) - Procesul de mumificare
Daca in articolul anterior am vorbit despre piramide si despre semnificatia lor pentru egipteni, in acest articol ne-am propus sa vorbim despre semnificatia trupului, mai exact despre mumificare.
Egiptenii credeau in viata de dincolo de moarte in care trupul era la fel de important ca si spiritul. De aceea faraonii, nobilii, persoanele din inalta societate dar si oamenii de rand, doreau sa se conserve cat mai bine si dupa moarte.
Mumificare dupa buget
Ca si in ziua de azi, serviciile funerare avand diverse preturi in functie de conditia sociala a defunctului, asa si atunci procesul de mumificare avea diverse preturi.
Cum se efectua mumificarea ?
Procesul de mumificare dura pana la 70 de zile pentru persoanele din inalta societate. Organele interne erau scose si corpul era deshidratat. Urma procesul de imbalsamare, prin care tegumentul uman devenea la fel de rezistent ca pielea de animal tratata. Pentru a-si pastra forma corpul uman era umplut cu lut si rumegus, apoi era infasurat in metri de bandaje de bumbac si asezat intrun sarcofag de lemn, sculptat si pictat.
Nu doar oamenii erau mumificati ci si animalele considerate sacre. Adesea animalele de casa, ca si pisicile, acestea erau tratate ca si oamenii in functie de veniturile stapanilor
Egiptenii credeau in viata de dincolo de moarte in care trupul era la fel de important ca si spiritul. De aceea faraonii, nobilii, persoanele din inalta societate dar si oamenii de rand, doreau sa se conserve cat mai bine si dupa moarte.
Mumificare dupa buget
Ca si in ziua de azi, serviciile funerare avand diverse preturi in functie de conditia sociala a defunctului, asa si atunci procesul de mumificare avea diverse preturi.
Cum se efectua mumificarea ?
Procesul de mumificare dura pana la 70 de zile pentru persoanele din inalta societate. Organele interne erau scose si corpul era deshidratat. Urma procesul de imbalsamare, prin care tegumentul uman devenea la fel de rezistent ca pielea de animal tratata. Pentru a-si pastra forma corpul uman era umplut cu lut si rumegus, apoi era infasurat in metri de bandaje de bumbac si asezat intrun sarcofag de lemn, sculptat si pictat.
Nu doar oamenii erau mumificati ci si animalele considerate sacre. Adesea animalele de casa, ca si pisicile, acestea erau tratate ca si oamenii in functie de veniturile stapanilor
Despre egipteni (2)
In jurul anului 2700 i.Hr. in timpul celei de-a Treia Dinastii, toti factorii existenti pentru construirea celor mai mari constructii pe care le vazuse omul vreodata erau favorabili.
Prosperitatea, forta de munca, sistemul eficient de transport pe apa, au permis construirea piramidelor la Gizeh. Ele reprezentau mormintele lui Keops, Kefren si Mikerinos.
Gizeh este un mic orasel in apropiere de Cairo. Aici se poate duce o viata linistita si lipsita de griji, iar Muezinul aminteste ca Allah vegheaza.
Nu este nevoie de cercetare pentru a observa ca in acest linistitor loc isi fac prezenta marile piramide, cele mai ingenioase monumente create de om.
Un proverb egiprean ne spune : Omul se teme de timp, dar timpul nu se teme de pirmide.
Aceste 3 piramide sunt cele mai spectaculoase dintre cele aproximativ 90 de piramide. Cea mai mare dintre ele fiind cea a faraonului Keops. Considerata una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice, a fost singura care a rezistat pana in timpurile noastre.
Aceste constructii sunt extraordinare si astazi, cand beneficiem de diferite mijloace si tehnologii in domeniul constructiei, acestea fiind greu de copiat.
Piramidele - toboganul antic
In secolul 1 d.Hr. istoricul roman Plenius descria felul in care oamenii se lasau alunecati pe suprafata lucie a piramidei, asemenea marmurei, pentru a se distra (toboganul din zilele noastre). Aceste suprafete au fost distruse de timp, tot ce mai putem vedea acum sunt bucati de piatra asezata sub forma unei scari. Doar varful piramidei lui Kefren a mai pastrat suprafata plana si lucie originala a piramidelor.
Cum au fost construite piramidele?
Daca ne gandim la uneltele egiptenilor care au ajutat la constructia piramidelor, in comparatie cu ce avem noi astazi, ne ingrozim. Ei se foloseau de forta umana, in acele timpuri nici macar roata nu fusese inventata. Conform lui Herodot, peste 100.000 de oameni au lucrat timp de zece ani pentru a construi drumul spre locul in care s-a ridicat piramida lui Keops. Lucratorii nu erau toti sclavi, erau si oameni platiti. Erau organizati pe categorii, fiecare categorie avand 1.000 de omeni.
S-au folosit cantitati uriase…
Piramida faraonului Keops a fost construita in jurul anului 2600 i. Hr. Baza sa avand 50 km patrati, fiecare latura masurand 230 m si are in total 137 m inaltime. S-a aproximat ca au fost folosite 2.300.000 de blocuri de piatra pentru a o construi, fiecare cantarind intre 2 si 15 tone. Cu toate acestea, piramida nu era apreciata de populatie, a carei existenta a fost marcata de constructie.
Gurile rele spuneau ca faraonul si-a vandut propria fiica pentru strange fondurile suficiente pentru constructie.
Mai mult de un milion de oameni au lucrat 6 luni pe an timp de 23 de ani in timpul domniei lui Keops.
Piramida fiului lui Keops, Kefren este cu doar cativa metrii mai mica. Piramida lui Mikerinos, fratele si urmasul lui Kefren are doar 84 m inaltime.
Cum arata piramida in interior ?
Calea de intrare o reprezinta o gaura neagra aflata in lateral. Piatra fiind sparta in secolul al IX-lea d. Hr. de oamenii doritori sa jefuiasca comorile aflate in interiorul mormantului.
Cine urca pana in camera mortuara a lui Keops este complet surprins. Aici nu se mai afla decat sarcofagul de granit gol, fara capac. Cu multe secole in urma, cand a fost descoperit, s-au luat toate lucrurile de valoare, in urma acestui asalt disparand si mumia faraonului.
Piramidele nu serveau doar ca morminte, ci ca monumente ce promovau cultul mortii, un cult ce patrundea adanc in spiritul tuturor egiptenilor. Insa rezultatul construirii piramidelor a fost unul uimitor, omul nemaivazand o constructie atat de mare chiar si in decursul anilor urmatori.
Prosperitatea, forta de munca, sistemul eficient de transport pe apa, au permis construirea piramidelor la Gizeh. Ele reprezentau mormintele lui Keops, Kefren si Mikerinos.
Gizeh este un mic orasel in apropiere de Cairo. Aici se poate duce o viata linistita si lipsita de griji, iar Muezinul aminteste ca Allah vegheaza.
Nu este nevoie de cercetare pentru a observa ca in acest linistitor loc isi fac prezenta marile piramide, cele mai ingenioase monumente create de om.
Un proverb egiprean ne spune : Omul se teme de timp, dar timpul nu se teme de pirmide.
Aceste 3 piramide sunt cele mai spectaculoase dintre cele aproximativ 90 de piramide. Cea mai mare dintre ele fiind cea a faraonului Keops. Considerata una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice, a fost singura care a rezistat pana in timpurile noastre.
Aceste constructii sunt extraordinare si astazi, cand beneficiem de diferite mijloace si tehnologii in domeniul constructiei, acestea fiind greu de copiat.
Piramidele - toboganul antic
In secolul 1 d.Hr. istoricul roman Plenius descria felul in care oamenii se lasau alunecati pe suprafata lucie a piramidei, asemenea marmurei, pentru a se distra (toboganul din zilele noastre). Aceste suprafete au fost distruse de timp, tot ce mai putem vedea acum sunt bucati de piatra asezata sub forma unei scari. Doar varful piramidei lui Kefren a mai pastrat suprafata plana si lucie originala a piramidelor.
Cum au fost construite piramidele?
Daca ne gandim la uneltele egiptenilor care au ajutat la constructia piramidelor, in comparatie cu ce avem noi astazi, ne ingrozim. Ei se foloseau de forta umana, in acele timpuri nici macar roata nu fusese inventata. Conform lui Herodot, peste 100.000 de oameni au lucrat timp de zece ani pentru a construi drumul spre locul in care s-a ridicat piramida lui Keops. Lucratorii nu erau toti sclavi, erau si oameni platiti. Erau organizati pe categorii, fiecare categorie avand 1.000 de omeni.
S-au folosit cantitati uriase…
Piramida faraonului Keops a fost construita in jurul anului 2600 i. Hr. Baza sa avand 50 km patrati, fiecare latura masurand 230 m si are in total 137 m inaltime. S-a aproximat ca au fost folosite 2.300.000 de blocuri de piatra pentru a o construi, fiecare cantarind intre 2 si 15 tone. Cu toate acestea, piramida nu era apreciata de populatie, a carei existenta a fost marcata de constructie.
Gurile rele spuneau ca faraonul si-a vandut propria fiica pentru strange fondurile suficiente pentru constructie.
Mai mult de un milion de oameni au lucrat 6 luni pe an timp de 23 de ani in timpul domniei lui Keops.
Piramida fiului lui Keops, Kefren este cu doar cativa metrii mai mica. Piramida lui Mikerinos, fratele si urmasul lui Kefren are doar 84 m inaltime.
Cum arata piramida in interior ?
Calea de intrare o reprezinta o gaura neagra aflata in lateral. Piatra fiind sparta in secolul al IX-lea d. Hr. de oamenii doritori sa jefuiasca comorile aflate in interiorul mormantului.
Cine urca pana in camera mortuara a lui Keops este complet surprins. Aici nu se mai afla decat sarcofagul de granit gol, fara capac. Cu multe secole in urma, cand a fost descoperit, s-au luat toate lucrurile de valoare, in urma acestui asalt disparand si mumia faraonului.
Piramidele nu serveau doar ca morminte, ci ca monumente ce promovau cultul mortii, un cult ce patrundea adanc in spiritul tuturor egiptenilor. Insa rezultatul construirii piramidelor a fost unul uimitor, omul nemaivazand o constructie atat de mare chiar si in decursul anilor urmatori.
Despre egipteni ( 1 )
Cand spunem Egipt, ne gandim la Piramide, la Sfinx, Karnak si Luxor, Temple, mumii, morminte care apar de sub nisipurile vremii. Toate acestea ne indica una dintre cele mai fascinante civilizatii pe care a cunoscut-o vreodata omenirea.
Egiptul faraonilor a inceput in anul 3000 i. Hr.. Egiptenii stiau sa scrie, sa-si confectioneze singuri hainele si sa le impodobeasca cu metale scumpe.
Ei erau convinsi ca exista viata de dincolo. Erau vraci ce vindecau bolnavii, erau invatati ce studiau stelele. Detineau o cultura elaborata, studiata, ce avea sa se dezvolte in bazinul Nilului acum 5000 de ani. O cultura ce avea sa dea lumii multe dintre notiunile fundamentale in arta si in cultura. Aceasta cultura a inflorit ca multe altele, pe malul raului Nil.
Egiptul a fost condus de faraon, el constituind un popor venit in acest teritoriu nu se stie de unde.
Manethon a fost cel care a impartit Egiptul in peste 30 de dinastii. Egiptul predinastic pana la 3300 si perioada dinastica. O perioada dinastica prematura.
De la dinastia a 3-a avem documente, dovezi. De la aceasta dinastie exista scrierea, au inceput constructiile piramidelor, iar religia este finalizata. Aceasta dinastie reprezinta o piatra de hotar.
Scrierea egipteana
Sistemul de scriere este adoptat timpuriu, aparand dintr-o data. Ca sistem de scriere , foarte cunoscut este sistemul heroglific (care inseamna scrierea sacra), el se executa pe piatra, inscriptii. A doua scriere fiind cea heraclica, ideea trimite tot catre scrierea sfanta. Aceasta scriere se folosea atat in literatura, cat si in documente, scrisori etc.
Religia egiptenilor
In ceea ce priveste religia, egiptenii au fost cel mai credincios popor, fapt confirmat si de Aristotel. Ei aveau o sumedenie de zei si pot fi considerati si politeisti.
Religia juca un rol important si in politica. Statul avand grija ca zeii sa aiba casa lor si sa nu le lipseasca nimic. In templele din Egipt se gasesc scrieri neintelese de omul de rand, la ele avand acces doar oamenii de stiinta, in special preotii.
Prin fortele supranaturale (magia), oamenii incercau sa ajunga la puterea zeului, intermediarul dintre popor si zeu fiind faraonul. Acesta tinand de supravietuirea impreuna, aveau grija sa treaca in lumea de dincolo. Ei erau imbalsamati pentru a nu putrezi si erau inmormantati in piramide grandioase pentru ca nimeni sa nu fie ca ei. Prin imbalsamare trupul se mentinea pentru a se recompune in lumea de dincolo. Faraonul fiind salvat, se salvau pe ei.
Calatoria catre lumea de dincolo
Aceasta calatorie era fundamentala pentru egipteni, ea era plina de incercari ale zeilor malefici de a atrage sufletele spre lumea lor malefica.
Relatarea drumului despre ceea ce se afla in viata de dincolo o gasim in diverse carti precum: Amduat , Cartea celor doua cai, Cartea mortilor.
Egiptul faraonilor a inceput in anul 3000 i. Hr.. Egiptenii stiau sa scrie, sa-si confectioneze singuri hainele si sa le impodobeasca cu metale scumpe.
Ei erau convinsi ca exista viata de dincolo. Erau vraci ce vindecau bolnavii, erau invatati ce studiau stelele. Detineau o cultura elaborata, studiata, ce avea sa se dezvolte in bazinul Nilului acum 5000 de ani. O cultura ce avea sa dea lumii multe dintre notiunile fundamentale in arta si in cultura. Aceasta cultura a inflorit ca multe altele, pe malul raului Nil.
Egiptul a fost condus de faraon, el constituind un popor venit in acest teritoriu nu se stie de unde.
Manethon a fost cel care a impartit Egiptul in peste 30 de dinastii. Egiptul predinastic pana la 3300 si perioada dinastica. O perioada dinastica prematura.
De la dinastia a 3-a avem documente, dovezi. De la aceasta dinastie exista scrierea, au inceput constructiile piramidelor, iar religia este finalizata. Aceasta dinastie reprezinta o piatra de hotar.
Scrierea egipteana
Sistemul de scriere este adoptat timpuriu, aparand dintr-o data. Ca sistem de scriere , foarte cunoscut este sistemul heroglific (care inseamna scrierea sacra), el se executa pe piatra, inscriptii. A doua scriere fiind cea heraclica, ideea trimite tot catre scrierea sfanta. Aceasta scriere se folosea atat in literatura, cat si in documente, scrisori etc.
Religia egiptenilor
In ceea ce priveste religia, egiptenii au fost cel mai credincios popor, fapt confirmat si de Aristotel. Ei aveau o sumedenie de zei si pot fi considerati si politeisti.
Religia juca un rol important si in politica. Statul avand grija ca zeii sa aiba casa lor si sa nu le lipseasca nimic. In templele din Egipt se gasesc scrieri neintelese de omul de rand, la ele avand acces doar oamenii de stiinta, in special preotii.
Prin fortele supranaturale (magia), oamenii incercau sa ajunga la puterea zeului, intermediarul dintre popor si zeu fiind faraonul. Acesta tinand de supravietuirea impreuna, aveau grija sa treaca in lumea de dincolo. Ei erau imbalsamati pentru a nu putrezi si erau inmormantati in piramide grandioase pentru ca nimeni sa nu fie ca ei. Prin imbalsamare trupul se mentinea pentru a se recompune in lumea de dincolo. Faraonul fiind salvat, se salvau pe ei.
Calatoria catre lumea de dincolo
Aceasta calatorie era fundamentala pentru egipteni, ea era plina de incercari ale zeilor malefici de a atrage sufletele spre lumea lor malefica.
Relatarea drumului despre ceea ce se afla in viata de dincolo o gasim in diverse carti precum: Amduat , Cartea celor doua cai, Cartea mortilor.
Stefan Hepites
Au trecut peste 150 de ani de la nasterea uneia dintre cele mai de seama personalitati ale lumii stiintifice nationale si internationale: Stefan C. Hepites. Contributia sa la dezvoltarea metrologiei, meteorologiei, astronomiei si seismologiei nu s-a limitat la cercetarile si lucrarile publicate, cat si la fondarea si organizarea pe baze moderne a institutiilor aferente.
Stefan C. Hepites s-a născut la 5/17 februarie 1851 la Brăila, ca fiu al farmacistului Constantin Hepites, proprietar al farmaciei "Aqvila Romana"- autorizata in materie de analize chimice si chimico-legale si autor al primei farmacope din Romania. Cu toate acestea, Stefan C. Hepites nu a continuat traditia tatalui, fiind atras inca din liceu de stiintele exacte. A inceput scoala în oraşul natal si a continuat-o la gimnaziul "Matei Basarab". In 1865 a intrat la Scoala Militara din Bucureşti, pe care a terminat-o ca şef de promoţie în 1869. În urma rezultatelor remarcabile obţinute în ţară, a fost trimis să-şi continue studiile la o altă şcoală militară, de data aceasta la Bruxelles. Aici a studiat, până în anul 1873, nu numai cursuri de specialitate, ci şi matematica şi fizica. Tot aici a mai urmat, timp de doi ani cursurile Şcolii Politehnice. La toate examenele s-a calificat printre primii, dovedind o serioasă pregătire ştiinţifică, dar şi o cultură generală deosebită. A obtinut titlul de doctor in stiinte fizice si matematice renuntand la cariera militara. La Bruxelles, şi anume la Observatorul Regal al Belgiei, a avut pentru prima oară prilejul să înţeleagă şi să îndrăgească astronomia.
Reintors in tara in 1875 a fost numit inginer al portului Braila, unde s-a ocupat de constructia cheiurilor acestui important centru de navigatie si comert.
In 1877 a luat parte la Razboiul pentru Independenta, ca locotenent de artilerie, comandand batalionul de coasta, care a participat la luptele pentru cucerirea Rahovei.
Intors din razboi, a infiintat in Braila impreuna cu sotia sa prima statie meteorologica pentru care face singur toate masurarile meteorologie. Pasiunea pentru meteorologie a fost transmisa si fratelui sau Alexandru, care a infiintat o statie similara la Galati.
La numai 29 de ani, Academia Română l-a ales membru corespondent. Chiar în anul următor a instalat încă 11 staţiuni meteorologice. Apoi a fost numit inginer la Serviciul Hidraulic al Ministerului Lucrărilor Publice, profesor de fizică la Şcoala Militară de Artilerie, profesor la Şcoala de Silvicultură, inspector general al Domeniilor Statului.
In anul 1880 a publicat primele lucrari in domeniul astronomiei: "Scânteierea stelelor" si "Instrumente pentru măsurarea radiaţiunii solare în diferitele Observatorii", urmate in 1881 de "Cometele în 1881" si "Bolidul din seara de 25 august 1881".
In 1883 a fost numit membru al Comitetului pentru Generalizarea Aplicarii Sistemului Metric de Unitati de Masura in Romania, iar in 1884 a primit sarcina de a infiinta un serviciu de meteorologie si a pus bazele Organizatiei Mondiale a Meteorologiei (WMO). Prima realizare remarcabilă a acestui institut este binecunoscuta serie a Analelor de meteorologie. Paralel cu activitatea meteorologica a inceput sa se preocupe de activitatea metrologica, intrucat era interesat sa obtina rezultate cat mai precise in masurari, indeosebi in cele legate de masurarea temperaturii.
In 1889 a fost infiintat Serviciul Central de Masuri si Greutati, iar directorul acestui Serviciu a fost numit Stefan C. Hepites. Tot in acest an, Stefan C. Hepites a reprezentat Romania la prima Conferinta Generala de Masuri si Greutati. Scopul principal era aprobarea prototipurilor internationale ale metrului si kilogramului si repartizarea prototipurilor nationale prin tragere la sorti statelor care le-au solicitat.
In anii urmatori Hepites a facut eforturi sustinute pentru achizitionarea prototipurilor nationale pentru masa si lungime si a mijloacelor de masurare etalon in domeniul temperaturii. Astfel in 1891 Romaniei i s-a repartizat, de catre Biroului International de Masuri si Greutati, Kilogramul prototip national nr.2, care a fost adus la Bucuresti de catre Stefan C. Hepites. Tot atunci, s-au adus si doua termometre normale. La 31 august 1893 s-a tras la sorti metrul-etalon, din platina iridiata cu sectiunea in forma de X. Metrii disponibili erau in numar de trei avand numerele 6, 10 si 17; in urma tragerii la sorti a fost desemnat pentru tara noastra cel care purta numarul 6. Acest metru a fost receptionat si adus in tara la Institutul Metrologic de pe soseaua Filaret.
Achizitiile sale nu s-au oprit aici. In 1894 a procurat o lunetă meridiană şi una ecuatorială, Bardou, cu obiectivul de 108 mm. Acestora le-au fost anexate o pendulă Fénon de timp sideral, un cronometru sideral Dent şi un altul de timp mijlociu Fénon. Difuzarea era asigurată prin legăturile telefonice realizate cu ajutorul C.F.R. (prin gara Filaret) şi P.T.T. (prin telegraful central).
In anii urmatori Stefan C. Hepites a continuat sa diversifice activitatea Serviciului de Meteorologie infiintand Serviciul Macroseismic.
In anul 1894, datorita deosebitelor sale merite de "om de stiinta metrolog", Stefan C. Hepites a fost ales membru al Comitetului International de Masuri si Greutati (CIPM), in care a fost desemnat Secretar Ad-interim al CIPM in 1918, iar in 1920 a fost ales definitiv in aceasta functie, pe care a onorat-o pana la sfarsitul vietii.
In anul 1895 a infiintat prima staţie seismică pe dealul Filaret. Acest serviciu a publicat anual "Registrul de cutremure" şi a elaborat prima listă a vechilor seisme înregistrate pe pământ românesc. În 1896, el a construit şi un pavilion de magnetism terestru si Serviciul orei exacte.
A continuat sa publice lucrari in domeniul astronomiei si meteorologiei: "Îndreptarea Calendarului din punctul de vedere economic", "Despre Calendar", "Durata de strălucire a Soarelui la Bucureşti" si “Schimbatu-sa clima…”. Cea mai importantă lucrare: "O primă încercare asupra lucrărilor astronomice din România până la finele Secolului al XIX" a fost publicată în 1902, in Analele Academiei Române.
Neobosita sa activitate a fost recompensata atat prin alegerea sa in 1902 ca membru al Academiei Romane, cat si prin premierea Serviciului Meteorologic Roman - al carui director era - cu medalia de argint si diploma de onoare la Expozitia Internationala de la Paris, din 1900.
In 1915 la initiativa sa a inceput sondarea sistematica a atmosferei cu baloane pilot ale statiilor meteorologice militare si s-a constituit Institutul Meteorologic Central (I.M.C), in cadrul Ministerului Agriculturii si Domeniilor, prin despartire de Observatorul Astronomic (1920)
Stefan C. Hepites s-a stins din viata la varsta de 72 de ani, la 15 septembrie 1922.
Viata si activitatea lui Stefan C. Hepites sunt un exemplu de daruire pentru integrarea stiintei romanesti in demersul european. Locul lui in stiinta romana este dat atat de valoarea lucrarilor sale stiintifice, dar mai ales de rolul sau de ctitor al institutiilor care au creat cadrul propice dezvoltarii ulterioare a metrologiei, meteorologiei, seismologiei si astronomiei in Romania.
Stefan C. Hepites s-a născut la 5/17 februarie 1851 la Brăila, ca fiu al farmacistului Constantin Hepites, proprietar al farmaciei "Aqvila Romana"- autorizata in materie de analize chimice si chimico-legale si autor al primei farmacope din Romania. Cu toate acestea, Stefan C. Hepites nu a continuat traditia tatalui, fiind atras inca din liceu de stiintele exacte. A inceput scoala în oraşul natal si a continuat-o la gimnaziul "Matei Basarab". In 1865 a intrat la Scoala Militara din Bucureşti, pe care a terminat-o ca şef de promoţie în 1869. În urma rezultatelor remarcabile obţinute în ţară, a fost trimis să-şi continue studiile la o altă şcoală militară, de data aceasta la Bruxelles. Aici a studiat, până în anul 1873, nu numai cursuri de specialitate, ci şi matematica şi fizica. Tot aici a mai urmat, timp de doi ani cursurile Şcolii Politehnice. La toate examenele s-a calificat printre primii, dovedind o serioasă pregătire ştiinţifică, dar şi o cultură generală deosebită. A obtinut titlul de doctor in stiinte fizice si matematice renuntand la cariera militara. La Bruxelles, şi anume la Observatorul Regal al Belgiei, a avut pentru prima oară prilejul să înţeleagă şi să îndrăgească astronomia.
Reintors in tara in 1875 a fost numit inginer al portului Braila, unde s-a ocupat de constructia cheiurilor acestui important centru de navigatie si comert.
In 1877 a luat parte la Razboiul pentru Independenta, ca locotenent de artilerie, comandand batalionul de coasta, care a participat la luptele pentru cucerirea Rahovei.
Intors din razboi, a infiintat in Braila impreuna cu sotia sa prima statie meteorologica pentru care face singur toate masurarile meteorologie. Pasiunea pentru meteorologie a fost transmisa si fratelui sau Alexandru, care a infiintat o statie similara la Galati.
La numai 29 de ani, Academia Română l-a ales membru corespondent. Chiar în anul următor a instalat încă 11 staţiuni meteorologice. Apoi a fost numit inginer la Serviciul Hidraulic al Ministerului Lucrărilor Publice, profesor de fizică la Şcoala Militară de Artilerie, profesor la Şcoala de Silvicultură, inspector general al Domeniilor Statului.
In anul 1880 a publicat primele lucrari in domeniul astronomiei: "Scânteierea stelelor" si "Instrumente pentru măsurarea radiaţiunii solare în diferitele Observatorii", urmate in 1881 de "Cometele în 1881" si "Bolidul din seara de 25 august 1881".
In 1883 a fost numit membru al Comitetului pentru Generalizarea Aplicarii Sistemului Metric de Unitati de Masura in Romania, iar in 1884 a primit sarcina de a infiinta un serviciu de meteorologie si a pus bazele Organizatiei Mondiale a Meteorologiei (WMO). Prima realizare remarcabilă a acestui institut este binecunoscuta serie a Analelor de meteorologie. Paralel cu activitatea meteorologica a inceput sa se preocupe de activitatea metrologica, intrucat era interesat sa obtina rezultate cat mai precise in masurari, indeosebi in cele legate de masurarea temperaturii.
In 1889 a fost infiintat Serviciul Central de Masuri si Greutati, iar directorul acestui Serviciu a fost numit Stefan C. Hepites. Tot in acest an, Stefan C. Hepites a reprezentat Romania la prima Conferinta Generala de Masuri si Greutati. Scopul principal era aprobarea prototipurilor internationale ale metrului si kilogramului si repartizarea prototipurilor nationale prin tragere la sorti statelor care le-au solicitat.
In anii urmatori Hepites a facut eforturi sustinute pentru achizitionarea prototipurilor nationale pentru masa si lungime si a mijloacelor de masurare etalon in domeniul temperaturii. Astfel in 1891 Romaniei i s-a repartizat, de catre Biroului International de Masuri si Greutati, Kilogramul prototip national nr.2, care a fost adus la Bucuresti de catre Stefan C. Hepites. Tot atunci, s-au adus si doua termometre normale. La 31 august 1893 s-a tras la sorti metrul-etalon, din platina iridiata cu sectiunea in forma de X. Metrii disponibili erau in numar de trei avand numerele 6, 10 si 17; in urma tragerii la sorti a fost desemnat pentru tara noastra cel care purta numarul 6. Acest metru a fost receptionat si adus in tara la Institutul Metrologic de pe soseaua Filaret.
Achizitiile sale nu s-au oprit aici. In 1894 a procurat o lunetă meridiană şi una ecuatorială, Bardou, cu obiectivul de 108 mm. Acestora le-au fost anexate o pendulă Fénon de timp sideral, un cronometru sideral Dent şi un altul de timp mijlociu Fénon. Difuzarea era asigurată prin legăturile telefonice realizate cu ajutorul C.F.R. (prin gara Filaret) şi P.T.T. (prin telegraful central).
In anii urmatori Stefan C. Hepites a continuat sa diversifice activitatea Serviciului de Meteorologie infiintand Serviciul Macroseismic.
In anul 1894, datorita deosebitelor sale merite de "om de stiinta metrolog", Stefan C. Hepites a fost ales membru al Comitetului International de Masuri si Greutati (CIPM), in care a fost desemnat Secretar Ad-interim al CIPM in 1918, iar in 1920 a fost ales definitiv in aceasta functie, pe care a onorat-o pana la sfarsitul vietii.
In anul 1895 a infiintat prima staţie seismică pe dealul Filaret. Acest serviciu a publicat anual "Registrul de cutremure" şi a elaborat prima listă a vechilor seisme înregistrate pe pământ românesc. În 1896, el a construit şi un pavilion de magnetism terestru si Serviciul orei exacte.
A continuat sa publice lucrari in domeniul astronomiei si meteorologiei: "Îndreptarea Calendarului din punctul de vedere economic", "Despre Calendar", "Durata de strălucire a Soarelui la Bucureşti" si “Schimbatu-sa clima…”. Cea mai importantă lucrare: "O primă încercare asupra lucrărilor astronomice din România până la finele Secolului al XIX" a fost publicată în 1902, in Analele Academiei Române.
Neobosita sa activitate a fost recompensata atat prin alegerea sa in 1902 ca membru al Academiei Romane, cat si prin premierea Serviciului Meteorologic Roman - al carui director era - cu medalia de argint si diploma de onoare la Expozitia Internationala de la Paris, din 1900.
In 1915 la initiativa sa a inceput sondarea sistematica a atmosferei cu baloane pilot ale statiilor meteorologice militare si s-a constituit Institutul Meteorologic Central (I.M.C), in cadrul Ministerului Agriculturii si Domeniilor, prin despartire de Observatorul Astronomic (1920)
Stefan C. Hepites s-a stins din viata la varsta de 72 de ani, la 15 septembrie 1922.
Viata si activitatea lui Stefan C. Hepites sunt un exemplu de daruire pentru integrarea stiintei romanesti in demersul european. Locul lui in stiinta romana este dat atat de valoarea lucrarilor sale stiintifice, dar mai ales de rolul sau de ctitor al institutiilor care au creat cadrul propice dezvoltarii ulterioare a metrologiei, meteorologiei, seismologiei si astronomiei in Romania.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)