Hai cu mine in lumea basmelor!

Făt-Frumos zâmbește! Cu zâmbetul lui a reușit să-mi fascineze toate jucăriile. Mi le-a câștigat pe toate, pe rând.
Mi-a declarat război printr-o privire și a câștigat prima batalie cu o impertinență de necrezut. A continuat de atunci să împartă încredere și curaj, așa a mai câștigat o lupta.
Încep să cred ca sunt persoane care știu să se folosească de toate resursele pentru a-și atinge scopurile. Așa că, dacă voi începe o nouă luptă, voi lupta singură cu mine ......
Oare Făt-Frumos exista?

m-am regăsit

Este atât de frumos să te regăsești după ce te pierzi! Să ridici capul și să te întrebi ce este cu tine, unde ai rămas și de ce te-ai pierdut.
De ce? De ce ai început să scrii, Cristina? De ce ai crezut că totul se rezumă în ”a scrie” ? De ce susțineai că nu știi să faci altceva decât să scrii? De ce ai mințit? 
A trecut parcă o eternitate de când nu ai mai înșirat niciun cuvințel pe o foaie albă. Ce a fost în capul tău? Ca vei uita? Știi, doar că orice vei face, oricât de mult timp va trece vei scrie. Poate că vei scrie frumos sau poate urât, dar vei scrie, pentru că doar așa te poți simți tu însăți. Nu vei uita niciodata să te exprimi pentru că tu, fată dragă, iubești cuvintele și le iubești la nebunie. Ele sunt unica și adevărata ta iubire.
Ai fost atât de pierdută...dar te-ai întors ca un fiu risipitor. Te-ai cules, ți-ai amintit și ai început să scrii. Tastatura te-a iertat și poate că și pagina virtuală,albă, mai rămâne să te ierți tu. Da, să nu regreți că ai afirmat de nenumărate ori că tu nu mai poți scrie. De ce credeai asta? Ai uitat cine ești și din ce ești făcută? te-ai cufundat în muncă și ai uitat până și ce îți place să faci.
Hai, postează! Să vezi dacă îți mai amintești cum se face, să vezi dacă te mai simți la fel de mândră de postarea ta.

Noapte buna, Bucuresti!

Astazi am avut o revelatie. Ma gandesc foarte serios sa incep sa scriu un jurnal de calatorie. Nu orice jurnal, ci unul mai deosebit. Nu, dragilor, nu plec in vacanta!
Eu merg zilnic cu faimosul maxi taxi 715. Cine stie cunoaste, cine nu, asteapta sa ma incumet sa scriu ceea ce se intampla zilnic pe acest traseu deosebit parcurs pe linia cu pricina.
Stii ceva? M-as apuca sa insir acum cateva idei sa nu va las curiosi dar din pacate este cam tarziu pentru neuronii mei obositi, pentru degetele mele care nu mai gasesc tastele potrivite, pentru ochii mei obositi si pentru laptopul a carui baterie este pe terminate. Un bun somn va regenera totul si imi va da mai multa pofta de tastare maine.
Noapte buna, Bucuresti!

revin

Mi-era dor sa-mi iau o cana de ceai si laptopul in brate, sa deschid o pagina alba iar imaginatia sa ma poarte pe cele mai frumoase taramuri.
Mi-era dor sa apara o pata de culoare in viata mea, sa apara acel impuls, acel imbold care sa ma faca sa scriu iar. M-am saturat de tot felul de piedici, m-am saturat sa nu am timp si sa traiesc mecanic, sa fac aceleasi lucruri zilnic.
Vreau sa fiu iar intr-o lume vie si colorata, vreau sa fiu eu... Vreau sa ma cunosti asa cum sunt eu de fapt, dar nu stiu cum sa o fac...partea asta mi-a scapat, nu trebuia sa o tastez.
Mi-am adus azi aminte ca eu scriam si chiar o faceam bine inainte ca ceva sa ma blocheze, inainte sa ma schimb sau sa ma schimbe cei din jur. 
Si iar m-am blocat, am pus capacul la sticla de inspiratie, ma inunda amintirile, sa invadeaza, ma opreste... Nu ti-as spune nimic daca ai fi acum in fata mea, nici macar nu ti-as zambi si totusi, parca iti scriu acum. De fapt, nu iti scriu tie, imi scriu mie pentru ca tie nu am curaj sa-ti adresez nici macar un cuvant.
Ma intreb de unde atata timiditate? La naiba, nu am nici un graunte de timiditate. Eu... eu am raspuns la toate intrebarile si cum poate cineva sa ma incuie? sa ma blocheze?
Ce monolog frumos! Ma scufund in absurditate! Sunt penala chiar.