Nici pe mine nu mă interesează... vremea de afară. Nu mă interesează dacă plouă sau dacă este soare.
Nici mie nu îmi pasă de liniştea din jur. Şi eu mă bucur atunci când nu e zgomot... în suflet, când emoţiile nu sunt gălăgioase şi nu urlă disperate.
Nici eu nu am gânduri, ele stau liniştite pe canapea şi nu aleargă către tine cu îndrăzneală. Stau liniştite fără să producă vreun zgomot. Şi mie îmi place al naibilui de mult liniştea, de pe fundal.
Nici mie nu îmi pasă ce faci sau cum te simţi, nici dacă eşti bine sau nu.
Nici eu nu mă întreb dacă te gândeşti la mine 20 de secunde pe zi, sau măcar atunci când afară plouă.
Nici eu nu te caut, nici nu mă gândesc, nici eu nu simt, nici eu nu ştiu, nici eu nu sunt, nici eu nu mă întreb, nici eu nu cred, nici eu nu visez, nici eu nu vreau, nici eu nu scriu despre tine.
Nici tu, nici eu. Suntem egali, suntem la fel. Iar acest gând mă face să mă simt mai bine.
joi, 28 mai 2020
miercuri, 27 mai 2020
Când doi se ceartă, al treilea câştigă
În zilele ploioase, inima nu ştie ce face. Uneori, preferă să se joace cu creierul, dându-i impulsuri subtile, eronate.
Creierul se panichează, doreşte să găsească o soluţie, să o ajute cum ştie el mai bine, apoi gândeşte raţional. Inima sfârşeşte prin a-i da dreptate, adesea, deşi, de multe ori nu primeşte răspunsul pe care şi-l doreşte. Dar mai sunt momente în care, săracul creier, nu ajunge să distingă visul de realitate şi se entuziasmează crezându-şi pe cuvânt, prietena cea mai bună, inima. Acele zile sunt cele în care creierul se pierde şi inima tresaltă de bucurie că a reuşit să îl aducă pe calea cea bună. Siatuaţia în care ei se află, încarcă întregul corp de o stare generală de beatitudine, de bine. Eşti pierdut şi tu în acel moment în timp şi spaţiu. Nu mai ştii ce ai făcut, de ce ai acţionat aşa şi nici nu poţi găsi un răspuns. Ai ales cu inima, iar ea, nu o să-ţi răspundă niciodată la întrebări. Ea trăieşte momentul fără prea multe explicaţii, fără să ţină cont de consecinţe.
Am vrut să-i dau un timp în care să se relaxeze, dar ea nu vrea să plece în vacanţă fără noi. Am vrut să îi dau de lucru creierului, să fie mereu ocupat, să nu-i mai permită ei să vină cu multitudini de idei mai puţin bune. Dar ea, vicleana, îi aminteşte mereu că nu se află pe calea cea bună. Încearcă să-l convingă despre faptul că eu încerc să-l păcălesc punându-l să facă ceva ce nu este necesar, doar pentru distracţia proprie, fără să mă gândesc la ei şi la nevoile lor. Nu au croşetat niciun plan dubios împotriva mea, dovada clară că al meu creier mai are, încă, putere asupra ei, asupra inimii.
Aflându-mă într-o lectură târzie, fiind trecut de miezul nopţii, profitând de starea de relaxare şi de faptul că începea să îmi fie somn, a găsit momentul potrivit să îi facă creierului câteva reproşuri referitor la ceea ce nu mă lăsase să fac o zi întreagă. Am avut sezaţia pe moment că îi va da dreptate, dar după o clipă de ezitare, creierul a confruntat-o. A izbucnit o ceartă aprigă. Nu am reuşit să îi liniştesc nici până în acest moment, sunt în continuare certaţi. Sper să am o zi liniştită pentru că inima, cum e mai orgolioasă din fire, încă nu vrea să comunice nimic creierului. Acum, stau cu el de vorbă, la cafea. Ne înţelegem foarte bine. Cred că am reuşi să fim buni prieteni, dacă ea, inima mea, nu ar unelti asemenea planuri neplăcute creierului.
Şi cum într-o ceartă şi-ntr-un război orice este permis, fie ca cel mai bun să câştige!
Creierul se panichează, doreşte să găsească o soluţie, să o ajute cum ştie el mai bine, apoi gândeşte raţional. Inima sfârşeşte prin a-i da dreptate, adesea, deşi, de multe ori nu primeşte răspunsul pe care şi-l doreşte. Dar mai sunt momente în care, săracul creier, nu ajunge să distingă visul de realitate şi se entuziasmează crezându-şi pe cuvânt, prietena cea mai bună, inima. Acele zile sunt cele în care creierul se pierde şi inima tresaltă de bucurie că a reuşit să îl aducă pe calea cea bună. Siatuaţia în care ei se află, încarcă întregul corp de o stare generală de beatitudine, de bine. Eşti pierdut şi tu în acel moment în timp şi spaţiu. Nu mai ştii ce ai făcut, de ce ai acţionat aşa şi nici nu poţi găsi un răspuns. Ai ales cu inima, iar ea, nu o să-ţi răspundă niciodată la întrebări. Ea trăieşte momentul fără prea multe explicaţii, fără să ţină cont de consecinţe.
Am vrut să-i dau un timp în care să se relaxeze, dar ea nu vrea să plece în vacanţă fără noi. Am vrut să îi dau de lucru creierului, să fie mereu ocupat, să nu-i mai permită ei să vină cu multitudini de idei mai puţin bune. Dar ea, vicleana, îi aminteşte mereu că nu se află pe calea cea bună. Încearcă să-l convingă despre faptul că eu încerc să-l păcălesc punându-l să facă ceva ce nu este necesar, doar pentru distracţia proprie, fără să mă gândesc la ei şi la nevoile lor. Nu au croşetat niciun plan dubios împotriva mea, dovada clară că al meu creier mai are, încă, putere asupra ei, asupra inimii.
Aflându-mă într-o lectură târzie, fiind trecut de miezul nopţii, profitând de starea de relaxare şi de faptul că începea să îmi fie somn, a găsit momentul potrivit să îi facă creierului câteva reproşuri referitor la ceea ce nu mă lăsase să fac o zi întreagă. Am avut sezaţia pe moment că îi va da dreptate, dar după o clipă de ezitare, creierul a confruntat-o. A izbucnit o ceartă aprigă. Nu am reuşit să îi liniştesc nici până în acest moment, sunt în continuare certaţi. Sper să am o zi liniştită pentru că inima, cum e mai orgolioasă din fire, încă nu vrea să comunice nimic creierului. Acum, stau cu el de vorbă, la cafea. Ne înţelegem foarte bine. Cred că am reuşi să fim buni prieteni, dacă ea, inima mea, nu ar unelti asemenea planuri neplăcute creierului.
Şi cum într-o ceartă şi-ntr-un război orice este permis, fie ca cel mai bun să câştige!
Am resuscitat fereastra
Da, mi-a luat cam mult!
Mult timp să revin în fereastra mea de evadare, mult timp să mă adun, mult timp să mă redescopăr. Mi-a luat mult prea mult timp pentru a realiza că pot şi că trebuie să fac ceea ce îmi place. A trecut foarte mult timp de când nu m-am mai certat cu mine pe aici, dar am revenit! Am resuscitat fereastra!
După ce am tranşat-o, am şters-o, am urât-o, am măcelărit-o, mutând o parte din postari pe pagina web.
Am revenit cu greu în fereastră, nu m-a lăsat la început, poate că încă mă urăşte pentru că am abandonat-o, că am lăsat-o la voia întâmplării. Am revenit! Sunt sigură că o voi recâştiga, o voi face să mă adore, iar!
După ce am tranşat-o, am şters-o, am urât-o, am măcelărit-o, mutând o parte din postari pe pagina web.
Am revenit cu greu în fereastră, nu m-a lăsat la început, poate că încă mă urăşte pentru că am abandonat-o, că am lăsat-o la voia întâmplării. Am revenit! Sunt sigură că o voi recâştiga, o voi face să mă adore, iar!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)