Noapte buna, Bucuresti!

Astazi am avut o revelatie. Ma gandesc foarte serios sa incep sa scriu un jurnal de calatorie. Nu orice jurnal, ci unul mai deosebit. Nu, dragilor, nu plec in vacanta!
Eu merg zilnic cu faimosul maxi taxi 715. Cine stie cunoaste, cine nu, asteapta sa ma incumet sa scriu ceea ce se intampla zilnic pe acest traseu deosebit parcurs pe linia cu pricina.
Stii ceva? M-as apuca sa insir acum cateva idei sa nu va las curiosi dar din pacate este cam tarziu pentru neuronii mei obositi, pentru degetele mele care nu mai gasesc tastele potrivite, pentru ochii mei obositi si pentru laptopul a carui baterie este pe terminate. Un bun somn va regenera totul si imi va da mai multa pofta de tastare maine.
Noapte buna, Bucuresti!

revin

Mi-era dor sa-mi iau o cana de ceai si laptopul in brate, sa deschid o pagina alba iar imaginatia sa ma poarte pe cele mai frumoase taramuri.
Mi-era dor sa apara o pata de culoare in viata mea, sa apara acel impuls, acel imbold care sa ma faca sa scriu iar. M-am saturat de tot felul de piedici, m-am saturat sa nu am timp si sa traiesc mecanic, sa fac aceleasi lucruri zilnic.
Vreau sa fiu iar intr-o lume vie si colorata, vreau sa fiu eu... Vreau sa ma cunosti asa cum sunt eu de fapt, dar nu stiu cum sa o fac...partea asta mi-a scapat, nu trebuia sa o tastez.
Mi-am adus azi aminte ca eu scriam si chiar o faceam bine inainte ca ceva sa ma blocheze, inainte sa ma schimb sau sa ma schimbe cei din jur. 
Si iar m-am blocat, am pus capacul la sticla de inspiratie, ma inunda amintirile, sa invadeaza, ma opreste... Nu ti-as spune nimic daca ai fi acum in fata mea, nici macar nu ti-as zambi si totusi, parca iti scriu acum. De fapt, nu iti scriu tie, imi scriu mie pentru ca tie nu am curaj sa-ti adresez nici macar un cuvant.
Ma intreb de unde atata timiditate? La naiba, nu am nici un graunte de timiditate. Eu... eu am raspuns la toate intrebarile si cum poate cineva sa ma incuie? sa ma blocheze?
Ce monolog frumos! Ma scufund in absurditate! Sunt penala chiar.